Emoții pentru absolvenții de liceu. Prima sesiune a examenului național de bacalaureat a debutat ieri cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. În județul Dolj, pentru acest examen s-au înscris 3.784 de candidați, care sunt evaluați timp de două zile în 43 de centre. Potrivit inspectorului școlar general, Monica Sună, prima zi de examen s-a desfășurat fără probleme de organizare și nu au fost situații de eliminare a vreunui candidat pentru tentativă de fraudă.
Absolvenții de liceu care au optat pentru susținerea examenului de bacalaureat au fost prezenți ieri la centrele de examen încă de la primele ore ale dimineții. Proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română a debutat la ora 9.00 și s-a desfășurat pe întreaga zi în centrele cu mulți candidați sau pentru câteva ore, acolo unde numărul absolvenților de liceu a fost foarte mic. „Pentru prima probă din cadrul examenului de bacalaureat avem înscriși 3.784 de candidați, care susțin examenul în 43 de unități de învățământ liceal. Centrele cu cei mai mulți candidați sunt Colegiul Național «Gheorghe Chițu» din Craiova – 312 , Liceul «Dimitrie Filișanu» și Colegiul Național «Carol I» cu câte 294 de candidați, iar Colegiul Național «Elena Cuza» are înscriși 268 de candidați. La polul opus se află Liceul «Beethoven» cu 4 candidați, Liceul Tehnologic «Constantin Ianculescu» Cârcea cu 8 candidați, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Craiova cu 29 de candidați. Potrivit calendarului național pentru examenul de bacalaureat, evaluarea competențelor de comunicare orală la limba română se desfășoară timp de două zile. În județul Dolj, evaluarea va continua și miercuri (astăzi – n.r.) în centrele în care sunt foarte mulți candidați înscriși. La celelalte centre, evaluarea s-a terminat din prima zi“, a precizat Inspectorul școlar general Monica Sună.
Emoții chiar dacă nu se dau note
Candidații care așteptau să susțină examenul au spus că au emoții, chiar dacă evaluarea la probele orale constă doar în acordarea unor calificative, în funcție de răspunsuri, acestea fiind experimentat, avansat, mediu sau începător. „Aștept să intru. Am emoții. Sper să fie bine. Am auzit că sunt subiecte ușoare, cum ar fi să identificăm tipul textului, să identificăm emițătorul, să facem un mic discurs sau un text argumentativ“, a spus Iulia Matara, candidată de la Colegiul Național „Elena Cuza“ din Craiova. Emoții au avut și cei care, pe perioada liceului, au participat la diverse concursuri și olimpiade. „În cei patru ani de liceu m-am implicat în foarte multe proiecte și am participat la multe concursuri și olimpiade școlare. Chiar și așa am emoții și la bacalaureat“, a spus Andreea Bărăgan, altă candidată. Ceva mai detașați s-au arătat cei care ieșeau din sălile de examen. „Nu a fost nici foarte dificil, dar nici ușor. Printre cerințe am avut o scrisoare și un text argumentativ despre ospitalitate“, a spus absolventa Maria Letiția. Odată ce au ieșit din sala de examen, unii dintre candidați se gândeau deja la următoarele probe de examen. „Am avut de prezentat o viață culturală și personalități istorice. A fost ușor, a fost bine. Nu am avut emoții pentru această probă. Am emoții pentru proba de engleză și probele scrise, chiar dacă media de la bacalaureat nu mă va ajuta foarte mult în etapele următoare pentru că eu optez pentru Medicină“, a precizat Lucian Bogdan.
Patru centre de examen solicită prelungirea probei pentru competențe digitale
Potrivit calendarului pentru examenul național de bacalaureat, vineri va debuta proba de evaluare a competențelor digitale, care pentru prima dată anul acesta este programată în trei zile. În Dolj, patru centre de examen au solicitat comisiei naționale prelungirea evaluării cu încă o zi pentru că nu se pot încadra în acest termen. „Unitățile care au solicitat prelungirea evaluării pentru competențele digitale sunt Liceul «Constantin Brâncoveanu» din Dăbuleni, Colegiul Național «Ștefan Velovan», Colegiul Național «Gheorghe Chițu» și Liceul de Arte «Marin Sorescu». Toate aceste unități de învățământ au mulți candidați și nu au suficiente calculatoare pentru a finaliza evaluarea în cele trei zile“, a precizat inspectorul școlar general Monica Sună. Proba de evaluare a competențelor digitale este programată pentru zilele de 9, 12 și 13 iunie. Liceele care au solicitat suplimentarea cu încă o zi a evaluării vor derula proba de competențe digitale și pe 8 iunie.