8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieAu rămas locuri libere la grădiniţele din Dolj

Au rămas locuri libere la grădiniţele din Dolj

În prima etapă de înscriere la grădiniță, în Dolj au fost depuse 3.285 de cereri (Foto: Arhiva GdS)
În prima etapă de înscriere la grădiniță, în Dolj au fost depuse 3.285 de cereri (Foto: Arhiva GdS)

În județul Dolj, pentru anul școlar următor au fost aprobate 15.370 de locuri pentru toate grupele de vârste, din care 4.658 de locuri sunt la grupa mică. Prima etapă de înscrieri a debutat în luna mai, prioritate având cei care deja se află într-o unitate de învățământ preșcolar. Au fost depuse 10.203 cereri pentru continuarea educației timpurii, la care se adaugă 3.285 de cereri pentru copiii care nu au frecventat până acum grădinița. Din primele calcule rămân neocupate 1.882 de locuri. Potrivit calendarului de înscriere, în perioada 12-16 iunie vor fi validate sau respinse cererile. La unitățile la care numărul solicitărilor va depăși locurile disponibile se vor aplica criterii generale de departajare, dar și criterii specifice care au fost stabilite la nivelul fiecărei unități de învățământ. Conform criteriilor generale, vor avea prioritate copiii care sunt orfani de unul sau de ambii părinți, apoi cei care au un frate în unitatea școlară respectivă și cei care au un certificat de încadrare într-un grad de handicap.
Pentru cei care sunt respinși în prima etapă sau cei care nu au depus cereri va mai exista o etapă de înscriere, care va debuta pe 26 iunie și se va finaliza pe 21 iulie.
Unitățile de învățământ din mediile defavorizate care reușesc să formeze grupe noi cu copii care au vârste cuprinse între trei și cinci ani pot primi granturi de 2.500 de euro, care pot fi utilizate pentru renovarea sau dotarea cu mobilier a clasei, pentru transportul copiilor sau pentru plata unui educator pe perioadă determinată. Finanțarea este asigurată de Asociația OvidiuRo, care va asigura granturi pentru 20 de unități de învățământ, pentru creșterea populației preșcolare. Invitație pentru a participa la competiția pentru granturi a primit și județul Dolj, atât pentru școlile și grădinițele din Urzicuța, Lipovu, Cerăt, Ca­tane, Negoi, Amărăști, Po­dari, unde s-a derulat Caravana de recrutare pentru anul școlar curent, cât și pentru celelalte comunități defavorizate. Pentru a beneficia de finanțare, reprezentanții unităților de învățământ trebuie să dovedească faptul că au reușit să realizeze pentru anul școlar 2017-2018 o grupă de minimum 15 copii care să frecventeze grădinița.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS