8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatie69,97% dintre elevii din Dolj au promovat evaluarea națională

69,97% dintre elevii din Dolj au promovat evaluarea națională

Elevi de la Școala Gimnazială „Traian“ din Craiova prezenți la afișarea rezultatelor de la evaluarea națională (FOTO: Claudiu Tudor)
Elevi de la Școala Gimnazială „Traian“ din Craiova prezenți la afișarea rezultatelor de la evaluarea națională (FOTO: Claudiu Tudor)

Elevii de gimnaziu au aflat ieri rezultatele la evaluarea națională. Anul acesta, în Dolj, procentul mediilor peste 5, în funcție de care se calculează și media de promovabilitate, a fost apropiat de cel din sesiunea din 2016, respectiv 69,97%. A crescut în schimb numărul mediilor de 10, fiindcă 11 elevi au reușit să promoveze examenul cu astfel de rezultate, cei mai mulți fiind de la Școala Gimnazială „Traian“ din Craiova. Au fost însă și anul acesta unități școlare la care nici un elev nu a promovat examenul sau la care elevii cu medii peste 5 sunt foarte puțini.

Rezultatele Evaluării Naționale au fost afișate ieri încă de la ora 12.00 pe site-ul Ministerului Educației. În Dolj, anul acesta, din cei peste 4.000 de absolvenți care au susținut evaluarea, 69,97% au obținut medii peste 5. Față de anul trecut, a crescut numărul mediilor de 10 de la patru la 11. „Cu bucurie pot să spun că avem un procent de promovabilitate la fel ca anul trecut, respectiv 69,97%. Față de anul trecut, avem 11 medii de 10. Unitatea de învățământ cu cele mai bune rezultate în acest sens este Școala Gimnazială «Traian», cu cinci medii de 10. În Craiova, câte o medie de 10 s-a înregistrat și la Școala Gimnazială «Nicolae Romanescu», la Școala Gimnazială «Mircea Eliade» și la Colegiul Național «Carol I». Avem medii de 10 și în județ, la Școala Gimnazială Celaru – un elev și la Școala Gimnazială Filiași, unde sunt două medii de 10“, a precizat inspectorul școlar general Monica Sună.
În Craiova, Școala Gimnazială „Traian“ a avut cele mai bune rezultate, procentul mediilor peste 5 fiind de 99%. „Am avut 101 elevi care au susținut anul acesta evaluarea națională, din care 100 au obținut medii peste 5. Avem și reușita a cinci medii de 10, performanță obținută de eleve de la seriile A și B. Este o reușită care vine după multe ore de pregătire suplimentară la școală. Elevii au fost anul acesta foarte receptivi la pregătirea pentru examen, pentru că și la simularea Evaluării Naționale procentul mediilor peste 5 a fost de 92%“, a precizat Frusina Deaconu, directorul Școlii Gimnaziale „Traian“ din Craiova. Pe locul secund în Craiova se află tot o școală gimnazială. „Dacă este să facem clasamentul, în Craiova, pe locul al doilea se află Școala Gimnazială «Mircea Eliade», cu un procent de promovabilitate de 98,99%, și pe locul al treilea este Colegiul Național «Ștefan Velovan» – cu 98,31% promovabilitate“, a mai precizat inspectorul școlar general Monica Sună.

Promovabilitate de 100% la școlile din județ

La șapte unități de învățământ din județ, procentul de promovabilitate este de 100%. Acestea au între doi și 13 elevi. „Este vorba de Școala Gimnazială Bulzești (nouă elevi), Școala Gimnazială Seaca de Pădure (doi elevi), Școala Gimnazială Bucovăț (patru elevi), Școala Gimnazială Ghercești (13 elevi), Școala Gimnazială Gogoșu (2 elevi), Școala Gimnazială Predești (12 elevi) și Școala Gimnazială Sălcuța (11 elevi)“, a subliniat inspectorul școlar general. Și în această sesiune sunt unități de învățământ la care nici un elev nu a promovat. Numărul lor a scăzut față de sesiunea anterioară, când au fost șapte unități de învățământ. Pe lista cu nici un elev promovat rămâne constant Școala Gimnazială „Anton Pann“ din Craiova. Nereușita a fost pusă de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dolj pe seama numărului mic de elevi care au participat la examen.
„Din păcate, sunt și școli la care procentul de promovabilitate este de 0%. Este vorba de Școala Gimnazială «Anton Pann» din Craiova, Școala Gimnazială Catane și Școala Profesională Specială Craiova. La aceste unități de învățământ au fost puțini elevi înscriși. La Școala Gimnazială «Anton Pann» au fost doi elevi, la Catane au fost patru, iar la Școala Specială este regim de penitenciar…“, a explicat inspectorul școlar general Monica Sună.
Rezultatele primei sesiuni a evaluării naționale se pot schimba după contestații. Elevii au avut ieri posibilitatea să depună cerere pentru reevaluarea lucrărilor, dacă notele afișate nu au fost pe măsura așteptărilor. Rezultatele finale se vor afișa pe 30 iunie.

Nouă elevi cu media 10 în Olt

elevi scoala Eugen Ionescu  Slatina

Foarte multe medii mari s-au înregistrat în județul Olt, la evaluarea națională 2017, promovabilitatea fiind aproape de 80%. Speranța candidaților este, însă, că se poate și mai mult, motiv pentru care, la ora 16.00, ora de la care au putut depune contestații, foarte mulți s-au îndreptat, însoțiți de părinți, către centrele de examen.
„Are 10 la matematică și 9,70 la limba română, dar vrea să depună contestație. Este pentru prima dată când insistă, deși are experiența multor concursuri. S-a consultat și cu doamna profesoară“, spune mama unui elev. „Cu două doamne chiar“, insistă băiatul, absolvent al Școlii Gimnaziale „Eugen Ionescu“ din Slatina, care luptă să prindă un loc la prima clasă de mate-info, de la Colegiul Național „Radu Greceanu“.
Tot o notă mai mare la limba română vrea un alt coleg din școală, care a venit însoțit de tată. Se vorbește și despre notele foarte mari înregistrate de candidați, unele surprinzător de mari. „Elevă de 6-7 la clasă a luat peste 9. Și nu e un singur caz. Va fi bătaie la liceu“, comentează părinții.
Nouă elevi din județ au înregistrat, înainte de contestații, media 10. Opt sunt din Slatina și unul din Caracal. Iată care sunt performerii: Școala Gimnazială „Eugen Ionescu“ Slatina – Daria Mihaela Cârstea, Eliana Dan, Bianca Andreea Dan, Maria Andreea Tudosie; Liceul cu Program Sportiv – Raisa Maria Mladin, Costin Alexandru Dabu; Colegiul Național „Ion Minulescu“ Slatina – Roxana Maria Mioc; Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu“ Slatina – Elena Delia Doinea; Școala Gimnazială nr. 2 Caracal – Delia Georgiana Constantinescu. Ei sunt elevi de 10 și la clasă, înregistrând performanțe deosebite la concursurile școlare pe tot parcursul gimnaziului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS