Absolvenții de liceu au aflat, ieri, rezultatele finale ale bacalaureatului. În Dolj, după recorectare, două eleve au reușit să promoveze examenul cu media 10, dublând astfel numărul mediilor de 10 la nivelul județului. Alți 36 de elevi au reușit să treacă de la nepromovați la promovați. În județele Gorj și Vâlcea au fost elevi care și-au văzut notele mărite cu până la cinci puncte. În Dolj au fost însă și cazuri în care, după reevaluare, candidații s-au trezit picați, notele lor fiind modificate în minus cu mai mult de două puncte.
În județul Dolj, după primele rezultate ale bacalaureatului au fost 1.490 de cereri de reevaluare a lucrărilor, cele mai multe contestații fiind înregistrate la limba și literatura română, dar și la matematică. În urma contestațiilor, a crescut procentul de promovabilitate și s-a dublat numărul mediilor de 10. „S-au afișat rezultatele finale ale primei sesiuni a examenului de bacalaureat și, după contestații, în județul Dolj procentul de promovabilitate a crescut de la 68,95%, cât era inițial, la 69,77%. A crescut și numărul elevilor de 10. Dacă inițial au fost două eleve care au promovat examenul cu media 10, Adela Ungureanu, de la Colegiul Național «Elena Cuza», și Mădălina Mandache, de la Colegiul Național «Frații Buzești», acum sunt patru eleve cu media 10, pe această listă adăugându-se și Adina Ștefania Cârstea, de la Colegiul Național «Elena Cuza», și Adina Ruxandra Buzera, de la Colegiul Național «Carol I»“, a precizat inspectorul general Monica Sună.
În cazul celor două eleve care au promovat sesiunea cu media 10, notele au crescut cu punctaje între 0,40 și 0,90 de sutimi. Astfel, eleva Adina Ruxandra Buzera a depus contestație la logică și argumentare, unde inițial avea 9,60, iar Adina Ștefania Cârstea a depus contestație la proba de limba și literatura română, la care inițial a avut 9.10, după recorectare ambele primind 10. În afară de cele două eleve care au reușit să promoveze cu media 10, din cele 1.460 de contestații depuse, în 94 de cazuri nu au intervenit modificări. Au fost în schimb modificate în plus 765 de note, pentru unii elevi creșterea punctajului aducând promovarea sesiunii. „Au reușit să promoveze 37 de elevi, dintre care cei mai mulți, respectiv șapte, sunt de la Liceul «Traian Vuia», cinci de la Colegiul Național «Gheorghe Chițu», trei sunt de la Liceul «Mihai Viteazul» din Băilești și câte doi de la Liceul Independența Calafat și Liceul «Alexandru Macedonski» din Melinești“, a precizat inspectorul școlar general Monica Sună.
Lucrări cu multe puncte în plus sau minus
Tot în urma contestațiilor, 601 note au fost modificate în minus, iar în unele situații recorectarea lucrărilor a avut rezultate dezastruoase, fiind elevi care nu s-au mai regăsit pe lista celor reușiți. În unele cazuri, notele au suferit modificări mai mari de două puncte. Un exemplu în acest sens este cel al unui elev de la Colegiul Național „Carol I“ din Craiova, care a depus cerere de reevaluare la limba și literatura română, unde obținuse inițial 6,3, iar după recorectare a obținut nota 4. În cazul acestui elev nu este singura modificare în minus. Acesta a depus contestație și la anatomie și fiziologie umană, unde luase inițial 8,25, iar după recorectare nota a ajuns 6,4. „În urma contestațiilor, Colegiul Național «Carol I» din Craiova nu mai are procentul de promovabilitate de 100%, așa cum era la rezultatele inițiale, pentru că un elev a fost declarat nepromovat după contestații, promovabilitatea ajungând la 99,66%“, a precizat inspectorul școlar general Monica Sună. Cazul elevului care a trecut de pe lista celor reușiți la nereușiți în această sesiune nu este singular. Și un elev de la Liceul Teoretic „Henri Coandă“ din Craiova a primit mai puțin după contestații și a rămas cu sesiunea nepromovată. Elevul respectiv a promovat proba de matematică cu 8,90 și pe cea de anatomie și fiziologie cu 9,25, dar la limba și literatura română avea 5,5, ceea ce l-a determinat să depună contestație. După recorectarea lucrării a primit cu 0,85 puncte mai puțin, iar nota finală i-a rămas 4,65.
În alte județe ale Olteniei sunt și exemple de elevi care au reușit să li se modifice notele cu multe puncte în plus. Un absolvent de la Liceul Energetic Târgu Jiu a primit inițial la bacalaureat, la proba scrisă la matematică, nota 2,95. El a depus contestație, iar după recorectare a obținut 7,6. O elevă de la Liceul Tehnologic Oltchim din Râmnicu Vâlcea a fost notată cu 5,75 la proba scrisă la limba și literatura română, iar după contestație a obținut nota 7,00.
Clasamentul liceelor după contestații
După contestații s-a schimbat și clasamentul liceelor. Pe locul I a rămas Colegiul Național „Frații Buzești“ din Craiova, cu 100% promovați. Această unitate școlară are și clasele cu cele mai mari medii de promovare a bacalaureatului, respectiv clasa a XII-a E și clasa a XII-a D de la profilul real, la care mediile generale de promovare a acestei sesiuni au fost 9,64 și 9,49. Pe locul II în clasament se află Colegiul Național „Carol I“ din Craiova, unde promovabilitatea este 99,66%, clasa a XII-a A obținând media generală de promovare a acestei sesiuni 9,14. Pe locul III se află Colegiul Național „Elena Cuza“, cu 98,88% promovabilitate, clasa a XII-a I având media de promovare a bacalaureatului 9,35. Pe locul IV în clasamentul rezultatelor se află Colegiul Național „Ștefan Velovan“, cu 96,03% promovabilitate, și Colegiul Național „Nicolae Titulescu“ din Craiova, cu 92,24%. În ierarhia pe județ se observă însă că în primii 20 de elevi cu medii foarte mari la bacalaureat, de peste 9,90, sunt și absolvenţi de la Liceul „Constantin Brâncoveanu“ din Dăbuleni, precum și un elev de la Liceul Tehnologic „Dimitrie Filișanu“ din Filiași. De observat că aceste licee au mai mulți elevi promovați decât multe dintre liceele din Craiova. La Liceul „Dimitrie Filișanu“ au promovat examenul 139 de elevi, iar la Dăbuleni anul acesta au promovat 90 de elevi din 145 înscriși. „Din promoția de anul acesta am avut 119 elevi înscriși la bacalaureat și au promovat peste 78% din ei. Au fost elevi care au obținut nota 10 la matematică, geografie sau sociologie. Rezultatele se datorează relației de colaborare dintre profesori și părinți. Avem foarte mulți elevi cu părinții plecați în străinătate, dar care au fost lăsați în grija unor rude ce se preocupă îndeaproape de rezultatele de la școală. Au fost multe ore de pregătire suplimentară. Avem rezultate și la olimpiade și concursuri școlare“, a precizat Luminița Diaconu, directorul Liceului „Constantin Brâncoveanu“ din Dăbuleni. Sunt și directori care spun că față de anul trecut au înregistrat salturi considerabile în ceea ce privește reușita la bacalaureat. Un astfel de exemplu este Liceul „Matei Basarab“ din Craiova. „Anul trecut am avut 23% promovabilitate, iar anul acesta, după contestații, promovabilitatea este de 40%. Este o reușită având în vedere că la simularea bacalaureatului de anul acesta promovabilitatea a fost de 2%“, a precizat Matilda Blagu, directorul Liceului „Matei Basarab“ din Craiova.
Licee la care promovații se numără pe degete
La polul opus sunt liceele la care nici un candidat nu a reușit să promoveze. În acest top se află Liceul „Beethoven“ și liceele de la Cârcea și Malu Mare. „În cazul liceelor de la Malu Mare și Cârcea, precizez că la această sesiune au fost doar absolvenți de seral“, a subliniat inspectorul școlar general Monica Sună. Sunt însă și unități școlare din Craiova și județ unde numărul candidaților reușiți se poate număra pe degetele de la o mână, observându-se și o scădere a numărului de elevi care au susținut bacalaureatul, în comparație cu numărul de elevi admiși în urmă cu patru ani. La Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Craiova s-au înscris la bacalaureat 24 de candidați și au promovat doar 3, la Liceul Tehnologic „George Bibescu“ s-au înscris 24 de candidați și au promovat 5, la Liceul „Ștefan Anghel“ din Băilești s-au înscris 30 de candidați și au promovat 4, la Liceul „Ștefan Vasilachi“ din Cetate s-au înscris 15 candidați și au promovat 6, la Liceul Tehnologic Transporturi Auto Craiova s-au înscris 30 de candidați și au promovat 10, la Liceul Amărăștii de Jos s-au înscris 38 de candidați și au promovat 8, la Liceul CFR Craiova s-au înscris 47 de candidați și au promovat 10, iar la Liceul Tehnologic Auto s-au înscris 122 de elevi și au promovat 14. Până la următoarea sesiune a bacalaureatului, care va debuta pe 21 august, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dolj a anunțat că va monitoriza pregătirea elevilor care nu au promovat sesiunea. „Vom analiza atent rezultatele de la fiecare unitate școlară și vom lua măsuri, în sensul că în puținul timp rămas până la următoarea sesiune vom monitoriza programul de pregătire suplimentară a elevilor care au solicitat acest lucru. La fiecare unitate școlară se vor asigura profesori care să facă pregătire la disciplinele de examen“, a precizat inspectorul general Monica Sună.