8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatiePovestea Facultății de Mecanică după 40 de ani de existență

Povestea Facultății de Mecanică după 40 de ani de existență

Facultatea de Mecanică din cadrul Universității din Craiova aniversează zilele acestea 40 de ani de la înființare, eveniment la care participă studenți de ieri și de azi, cadre didactice. Programul festiv a început încă de ieri, când primul decan al acestei instituții de învățământ a vorbit despre istoria acestei instituții. Activitățile continuă și azi, cu acordarea de diplome festive profesorilor emeriți, iar vineri se va decerna titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar Gigel Paraschiv.

În vara anului 1977, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 207 din 12 iulie, în cadrul Universităţii din Craiova a fost înființată Facultatea de Mecanică. Ieri s-au împlinit 40 de ani de la înființare, eveniment care a reunit cadre didactice, studenți și absolvenți ai facultății în Aula Magna din campusul facultății care își are sediul pe Calea București. „La început, facultatea avea doar două specializări: tehnologia construcțiilor de mașini și mașini-unelte. În prezent, este una dintre cele mai moderne facultăți, având două departamente la Craiova și unul la Drobeta Turnu Severin. În cei 40 de ani de existență am furnizat generații de absolvenți care își desfășoară activitatea în domenii precum învățământul universitar, cercetare științifică, justiție, economie și chiar în mass-media. În prezent, avem aproximativ 2.000 de studenți și aproape 100 de cadre didactice“, a precizat prof.univ.dr.ing. Nicolae Dumitru, decanul Facultății de Mecanică.

Primele demersuri de înființare

Primul decan al facultății, prof.univ.dr.ing. Iulian Popescu, a ținut să fie prezent ieri la momentul aniversar, prezentând pas cu pas demersurile de înființare. „În 1975 eram șef de catedră la Facultatea de Electrotehnică și în acel an am fost chemat de rector, care mi-a propus funcția de secretar științific al Universității din Craiova ca să încep demersurile pentru înființarea unei noi facultăți, Facultatea de Mecanică. Sigur că am început atunci cu memoriile la minister, în care spuneam că aveam spațiu, că aveam cadre didactice, dar nu am primit niciun răspuns. Într-o zi am fost chemat la rector și mi-a spus să facem repede un memoriu pentru a înființa facultatea. Am zis atunci: „de ce nu mi-ați spus despre ce este vorba că veneam cu dosarele?!“. Dar mi s-a spus că nu este nevoie de dosare, ci de un memoriu de o jumătate de pagină, scris cu caractere mari. Așa se proceda când se trimitea o adresă tovarășului Nicolae Ceaușescu, se scria cu litere mari pe o jumătate de pagină. Am scris memoriul împreună cu un profesor de la Științe Economice, care le avea cu activitatea de partid. Hârtia a plecat la județeana de partid și după o săptămână am fost informat că a fost aprobată Secția de Tehnologia construcțiilor de mașini în cadrul Facultății de Electrotehnică. M-a chemat atunci decanul facultății și mi-a zis: “de azi înainte te ocupi de asta“. De atunci am început să gândim noua facultate“, a povestit prof.univ.dr.ing. Iulian Popescu. După decretul de înființare au apărut primele dificultăți. „A fost destul de dificil, pentru că nu aveam cadre didactice specializate și nici săli de curs, așa cum raportasem. În 1977 a avut loc și cutremurul, iar clădirea a fost afectată și părăsită de profesorii care aveau cabinetele aici. Se punea problema să fie demolată, dar, până la urmă, cu o echipă de specialiști, am reușit să o reparăm. Am început apoi cu laboratoarele. Pentru dotarea lor inițială, am luat mașini de la întreprinderi care nu își îndepliniseră planul. A fost o muncă foate grea, dar am făcut-o cu mare plăcere“, a spus decanul Iulian Popescu.

Festivitățile continuă

Nu a fost uitată nici perioada reformei de după 1990, și schimbările care au apărut în învățământul tehnic. „Am fost decan în perioada în care au avut loc multe schimbări în învățământ, când s-a făcut reforma, care a introdus programul Bologna. Au apărut atunci reduceri în programă, de la cinci la patru ani de studiu, și chiar dacă au trecut mulți ani, nu sunt convins de efectele pozitive ale acestei decizii. Anul V era anul care desăvârșea pregătirea inginerului în ceea ce avea să facă după ce părăsea băncile facultății“, a precizat prof.univ.dr. ing Marin Bică. Cadrele didactice susțin însă că în ciuda acestor schimbări a existat progres, punându-se accent și pe investiția de zece milioane de euro, începută în 2013 și terminată în 2015, prin care s-au creat noi spații pentru laboratoare, s-a modernizat căminul și s-a construit o aulă nouă și modernă și un spațiu expozițional pentru agenții economici, care selectează studenți pentru angajare.
Aniversarea celor 40 de ani de existență va continua și zilele următoare. Astăzi, în Aula Magna a Facultății de Mecanică, începând cu ora 9.30, are loc festivitatea aniversară la care și-au anunțat prezența reprezentanți ai Universității din Craiova și oficialități, cadru în care vor fi înmânate diplomele aniversare pentru profesorii emeriți. Festivitatea va fi urmată de vizitarea facultății și a centrului INCESA. Vineri, în Sala Albastră a Universității din Craiova, prof.univ.dr. Gigel Paraschiv îi va fi decernat titlul de doctor Honoris Causa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS