Universitatea din Craiova prin INCESA organizează marţi, la Sala Albastră, între orele 09:00 şi 12:00, sesiunea de finalizare a stagiilor de internship INCESA 2017. La eveniment vor participa membrii Consiliului de Administraţie al Universităţii din Craiova, reprezentanţi de la peste 30 de agenţi economici importanți pentru zona Olteniei (dintre care Ford, Distribuţie Oltenia, Pirelli, Electroputere, Cummins, Hella, Kauftec etc.), profesori şi studenţi (viitori candidaţi la internshipuri INCESA) şi va cuprinde două secţiuni:
09:00 – 10:30 ceremonie şi prezentarea unor rezultate semnificative obţinute în urma internshipurilor INCESA 2017;
10:45 – 12:00 sesiunea de postere dedicate proiectelor / internshipurilor INCESA 2017 pentru studenţi
Proiectele, propuse în noiembrie 2017, s-au materializat prin încheierea a 56 de contracte de internship cu bursă şi a două internshipuri fără bursă, care acoperă domenii şi tematici foarte diverse precum: TIC (platforme de comunicare, programe software, reţea şi infrastructură TIC etc.), inginerie (energii regenerabile, mentenanţă predictivă, realitate virtuală, monitorizare vehicule, roboţi colaborativi etc.), biomedical, bioinginerie şi biotehnologii, jurnalism (tur virtual UCV), sociologie (sondaje de opinie şi analize sociologice), economie (studiu de fezabilitate) şi altele.
Evenimentul le va oferi internilor posibilitatea să-şi prezinte rezultatele obţinute prin intermediul unui poster reprezentativ realizat de fiecare dintre ei. În plus, internii, al căror parcurs a fost caracterizat de performanţe deosebite, vor avea onoarea să-şi susţină rezultatele printr-o prezentare orală în faţa Consiliului de Administraţie al Universităţii din Craiova, a agenţilor economici parteneri în acest proiect, dar şi a celor interesaţi să se implice pe viitor şi, nu în ultimul rând, a profesorilor şi a studenţilor UCV, în prima secţiune a evenimentului.
Studenţii au dobândit calitatea de interni în cadrul INCESA în urma unui proces de recrutare, constând în depunerea CV-ului, interviu şi selectarea acelora care au dovedit cel mai mare interes pentru a aplica pentru un astfel de stagiu. Odată admişi, internilor li s-a oferit o bursă de internship şi apoi au fost repartizaţi să lucreze, sub coordonarea unuia sau a multor profesori, pe anumite teme, în funcţie de domeniul de pregătire profesională al fiecăruia. Rezultatele obţinute au perspective de a fi valorificate în cadrul UCV sau la agenţi economici
Iniţiatorul programului, prof. univ. dr. ing. Leonardo-Geo Mănescu, directorul general al INCESA, ne-a declarat: „Începând cu anul 2016, Universitatea din Craiova, prin INCESA, a început un demers unic în rândul universităţilor din România, şi anume organizarea unor stagii de internship adresate studenţilor. Aceştia se pot implica direct şi activ în activităţile aferente proiectelor derulate la INCESA. Ideea, pornită ca răspuns la nevoile studenţilor de a gusta realităţile mediului socio-economic, pe de o parte, şi la dorinţa UCV, împreună cu agenţii economici de a investi în formarea studenţilor, pe de alta parte”.
Bursele INCESA reprezintă un proiect din programul amplu al Universităţii din Craiova de a se implica activ în pregătirea pentru carieră a studenţilor. Pe lângă aceste stagii, în ultimul an, UCV a implementat mai multe proiecte de orientare şi consiliere în cariera şi a organizat mai multe stagii practice care să le faciliteze studenţilor interacţiunea cu mediul socio-economic.