3.4 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieȘcoli din Dolj fără candidați pentru funcțiile de director

Școli din Dolj fără candidați pentru funcțiile de director

Cea de a doua sesiune a concursului pentru funcțiile de director și director adjunct nu va stabili conducerea tuturor unităților școlare din județul Dolj. În timp ce la unele școli concurența este și de opt candidați pe funcție, la altele nu s-a înscris nimeni. În această situație se află Școala Gimnazială Lipovu, Școala Gimnazială Gângiova, Școala Gimnazială Izvoare și Liceul „Ștefan Anghel“ din Băilești. Numărul unităților de învățământ care nu vor avea manager cu concurs va crește, având în vedere că după începerea probelor de evaluare a CV-ului, dar și după interviu au picat și cei care nu aveau contracandidați. Astfel de situații s-au înregistrat în cazul posturilor de director sau director adjunct de la Școala Gimnazială „Marin Sorescu“ din Bulzești, Școala Gimnazială Cerăt și Liceul „Gh. Vasilchi“ din Cetate. Concursul pentru funcțiile de director și director adjunct continuă. Candidații vor fi evaluați până pe 28 iulie, iar până pe 2 august se vor valida rezultatele. În perioada concursului se vor soluționa și contestațiile. Conform metodologiei de concurs, pot fi contestate toate probele, în 48 de ore de la afișarea rezultatelor ultimei probe. În această sesiune s-a depus până acum o singură contestație, pentru funcția de director de la Școala Gimnazială Piscu Vechi, formulată de un candidat care este nemulțumit de rezultatul de la proba de interviu, în urma căruia a fost depunctat, fiind în situația ca postul de conducere să fie obținut de contracandidat. Evaluările se desfășoară la Colegiul „Ștefan Odobleja“ din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS