Elevele din Craiova care au promovat prima sesiune a examenului național de bacalaureat cu media 10 au fost premiate ieri de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dolj. Potrivit tinerilor, aceasta este prima recompensă pentru media 10 la bacalaureat.
Adela Ungureanu și Adina Cîrstea, de la Colegiul Național „Elena Cuza“, Mădălina Mandache, de la Colegiul Național „Frații Buzești“, și Adina Buzera, de la Colegiul Național „Carol I“, sunt elevele din Craiova care au făcut performanță la bacalaureat, promovând toate cele trei probe scrise cu media 10. Absolventele de liceu au făcut ieri cunoștință cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dolj, pentru a fi premiate. Cu acest prilej, craiovencele de 10 au povestit și despre reușitele în ceea ce privește admiterea la facultate. Au ales domenii de licență la care admiterea a fost pe bază de concurs. Două dintre fete, Adela Ungureanu și Adina Buzera, au optat pentru Facultatea de Drept din cadrul Universității din Craiova. „Am trecut cu bine de teste. Am reușit să fiu admisă cu o medie bună și acum aștept cu nerăbdare să văd cum va fi în noua etapă care mă așteaptă, studenția. Am emoții pentru noul început“, a spus Adela Ungureanu, absolventă a Colegiului Național „Elena Cuza“ din Craiova.
Adina Buzera de la Colegiul Național „Carol I“ din Craiova a reușit chiar să fie prima pe lista de admitere. „Îmi doresc să devin judecător. Nu mi-am dorit de mică să urmez profesia de judecător, dar de-a lungul timpului mi-am dat seama că acest lucru mi se potrivește cel mai bine. Din acest motiv am ales să schimb profilul după trei ani de studiu: inițial am fost la clasa de Științele Naturii, după care am ales să mă mut la Filologie, pentru a mă pregăti cum trebuie pentru Facultatea de Drept. Mi-am îndreptat opțiunea către Universitatea din Craiova, pentru că am fost impresionată de dotările acestei facultăți. Chiar am fost acolo și am stat de vorbă și cu studenți din ani mai mari, care mi-au povestit despre profesori și erau încântați de calitatea cursurilor“, a spus tânăra.
Au reușit la Medicină și la Politehnică
O altă absolventă care a ales să studieze în Craiova, dar la Universitatea de Medicină și Farmacie, este Mădălina Mandache, care a urmat cursurile Colegiului Național „Frații Buzești“ din Craiova. „Am ales să studiez la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova pentru că îmi doresc să rămân în acest oraș și să fac carieră. Mi-am dorit de mică să urmez medicina, motiv pentru care am ales să studiez și la profilul Științele Naturii din cadrul Colegiului Național «Frații Buzești», unde media de admitere a fost foarte mare, eu având atunci 9,96“, a spus Mădălina Mandache.
Adina Cîrstea, de la Colegiul Național „Elena Cuza“, a ales să studieze la Universitatea Politehnică din București. „Am fost admisă la domeniul de licență Calculatoare, la Politehnică. Am susținut concurs pentru admitere la Fizică și Matematică. Subiectele nu au fost ușoare, dar am demonstrat că pot face față cerințelor“, a spus tânăra. Elevele au fost felicitate de inspectorul școlar general Monica Leontina Sună.
„Vă felicit pentru rezultatele. Țin să vă mulțumesc în numele Inspectoratului Școlar Județean Dolj și al cadrelor didactice care au fost alături de voi în cei patru ani de liceu, pentru că rezultatele la examenul național de bacalaureat reprezintă pregătirea voastră în această etapă a liceului. Vă felicit, de asemenea, că ați optat în mare parte pentru facultăți din Craiova, și nu în ultimul rând transmit felicitări și părinților voștri, care v-au fost alături. Vă doresc ca astfel de rezultate să le aveți și pe parcursul studenției“, a spus inspectorul școlar general Monica Sună.
Elevele au fost recompensate pentru reușita de la examenul național cu 3.000 de lei de la guvern și 1.500 de lei de la Consiliul Județean Dolj. La festivitatea premierii au fost prezenți managerii colegiilor, care au precizat că se așteaptă ca astfel de reușite să fie obținute și în viitor. „Trebuie să felicităm acești copii pentru că mediile de 10 obținute la examenul național de bacalaureat le oferă elevelor o anumită poziție între colegii de generație. Trebuie să fim fericiți că munca noastră s-a adăugat la efortul depus de colegii noștri de la învățământul primar și gimnazial. Sunt convinsă că vom avea mari satisfacții și pe parcurs, și că colegii lor se simt încurajați să obțină asemenea performanțe“, a spus Carmen Ștefănescu, directorul Colegiului Național „Frații Buzești“ din Craiova.