3.4 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieAnul și învățătoarea pentru elevii unei clase de la Școala Nr. 22

Anul și învățătoarea pentru elevii unei clase de la Școala Nr. 22

Elevii clasei a III-a E din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 22 „Mircea Eliade“ și părinții lor au protestat ieri la Inspectoartul Școlar Dolj
Elevii clasei a III-a E din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 22 „Mircea Eliade“ și părinții lor au protestat ieri la Inspectoartul Școlar Dolj

Elevii clasei a III-a E din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 22 „Mircea Eliade“ au început anul școlar nu în clasă, ci pe treptele Inspectoratului Școlar Județean Dolj. Copiii și părinții acestora sunt nemulțumiți că în trei ani au schimbat trei învățătoare. Titulara postului se află în concediu de îngrijire a copilului, în locul său a venit anul trecut o învățătoare suplinitoare, care acum a fost înlocuită de un alt cadru didactic detașat, ce a obținut postul prin concurs. Părinții se plâng de faptul că elevii nu au parte de continuitate și că fiecare an școlar înseamnă pentru ei acomodarea cu un alt învățător.

Situație tensionată la una dintre cele mai renumite școli gimnaziale din Craiova, unde părinții unor elevi de clasa a III-a sunt nemulțumiți de faptul că fiecare început de an școlar înseamnă pentru copiii lor și un alt învățător. Ieri-dimineață, la ora 10.00, pentru clasa a III-a E din cadrul Școlii Nr. 22 clopoțelul nu a sunat în curtea școlii. Însoțiți de părinți, 16 copii au mers să își spună nemulțumirile la Inspectoaratul Școlar Județean Dolj. „Suntem nemulțumiți de faptul că în fiecare an copiii noștri au avut la clasă un alt învățător. Nu cerem decât să existe continuitate. Fiecare an școlar pentru copii înseamnă acomodarea cu un alt cadru didactic. Nu este normal așa ceva. Noi nu contestăm pregătirea actualei învățătoare, spunem doar că ne dorim să existe stabilitate“, a declarat Liliana Miu, mama unui elev.

„Este o rușine să facem prima zi de școală în inspectorat“

Revoltați, părinții spun că metodologia nu ar trebui să fie mai presus de pregătirea copiilor și că soluții ar putea să existe. Din această cauză, cinci dintre părinți intenționează să își mute copiii la altă școală. „Este o rușine să facem prima zi de școală în inspectorat, ținem o clasă întreagă în picioare. Am fost mulțumiți de învățătoarea care a fost anul trecut la clasă și am cerut să rămână tot dânsa. Ni s-a spus că este o clasă de sacrificiu. S-a întâmplat ca prima lor învățătoare să rămână însărcinată, dar în momentul în care a fost înlocuită trebuia să rămână așa. Doamna care acum este la clasă a luat o notă mare, o respectăm, dar noi nu cerem decât continuitate. Metodologia este mai importantă decât copiii, care nu înțeleg de ce mereu li se schimbă învățătoarea. Sunt 19 copiii în clasă, cinci au spus că vor să se mute la altă școală“, s-a plâns Maria Petcu, o altă mămică.

Ce spune conducerea școlii

Genoveva Ioana, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 22 „Mircea Eliade“, spune că înțelege nemulțumirea părinților, dar că nu a făcut altceva decât să respecte metodologia, și că dacă părinții trebuie să fie supărați pe cineva, aceea este legea. „Postul a fost ocupat în ședință publică, după concursul de titularizare, cu un detașat. Copiii au făcut clasa 0 cu un învățător detașat, apoi au făcut clasa I cu titularul, care se află în concediu de creștere a copilului. La începutul clasei a II-a, titularul a intrat în concediu medical pentru o perioadă de două săptămâni, după care i s-a tot dat concediu medical pentru că avea probleme, a avut o sarcină cu risc pe care a crezut că o rezolvă stând acasă o săptămână-două, dar nu a mai putut să vină. A venit un suplinitor care să îi țină locul și copiii au făcut clasa a II-a cu el. Acum postul a fost din nou ocupat, prin ședință publică, de un detașat“, a explicat Genoveva Ioana.
Copiii și părinții acestora au cerut să rămână în continuare la clasă învățătorul suplinitor de anul trecut. Însă, conform legii, cadrele detașate au prioritate în fața suplinitorilor. „Conform metodologiei, detașații au prioritate, adică cei care sunt angajați cu contract pe perioadă nederminată și au post oriunde în România. Ei, în momentul în care vor să ocupe alt post, au mai multe variante la dispoziție: prin transfer, ceea ce nu era cazul, pentru că postul nu este vacant, sau prin detașare. Această detașare are mai multe forme: primii care se detașează sunt cei care dau concurs. În ședința publică, cei care au dat concurs și au luat notă sunt primii care au dreptul să aleagă de pe lista de posturi rezervate sau vacante. Acum, doamna cu care copiii trebuie să facă clasa a III-a este titular cu concurs luat, a obținut o notă foarte bună“, a conchis directorul Școlii Gimnaziale Nr. 22.
Pentru Inspectoratul Școlar Județean Dolj, lucrurile sunt clare. „Conform Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5739/14.11.2016, doamna Sandu I. Ștefania Daniela a ocupat postul de învățător (post rezervat, cu viabilitate un an) în ședința publică de repartizare din data de 28.08.2017, în baza mediei obținute la concursul de ocupare a posturilor vacante (media 9,62) și a opțiunii scrise. Pentru anul școlar 2017-2018, pe lângă doamna Sandu I. Ștefania Daniela, la Școala Gimnazială ”Mircea Eliade” au mai fost repartizate, pe postul de învățător, trei cadre didactice: un cadru didactic prin pretransfer și două cadre didactice prin detașare în interesul învățământului. Inspectoratul școlar este preocupat în permanență de creșterea calității învățămânului doljean“, se arată în comunicat al ISJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS