
Managerii unităților de învățământ nu mai pot amplasa automate de cafea pe coridoare. Măsura a fost impusă de Ministerul Educației, în urma sesizării făcute de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, potrivit căreia copiii au acces să consume cafea și ciocolată caldă. Reprezentanții unităților școlare au fost informați de minister că dacă tonomatele sunt puse pe coridoare sau în zone în care elevii au acces se încalcă Legea alimentației sănătoase în unitățile de învățământ preuniversitar nr. 123/2008. În respectiva lege este prezentată și o listă cu alimentele interzise în unitățile școlare, printre acestea regăsindu-se produsele cu conținut mare de zaharuri, categorie în care sunt incluse bomboane, prăjituri, acadele, dar și alimente cu conținut mare de grăsimi și cele cu conținut mare de sare, exemple în acest sens fiind hamburgerii, pizza, produsele de patiserie, chipsurile, biscuiții sărați, precum și covrigeii cu sare. De asemenea, se specifică faptul că școlarilor nu le sunt recomandate nici băuturile răcoritoare, excepție făcând doar apa plată și apa minerală.