Anul acesta, la examenul național de ocupare a posturilor didactice din județul Dolj au fost 802 cadre didactice. Dintre acestea, în urma ședințelor de repartizare, 87 de candidați au reușit să se titularizeze. Printre cei care au ocupat posturi pe perioadă nedeterminată nu se numără toți cei nouă candidați care au reușit să promoveze examenul cu media zece. Una din explicații este că la anumite discipline nu au fost posturi vacante. Sunt însă și materii la care profesorii au reușit să ocupe un post vacant pe perioadă nedeterminată, chiar și cu media minimă 7, la unități școlare din Craiova.
Candidații de zece la concursul național de ocupare a posturilor didactice nu au garanția că se pot titulariza, ceea ce s-a demonstrat și în anii anteriori. Și în această sesiune, din nouă candidați cu media zece, doar unii au reușit să se titularizeze. Astfel cu media zece la învățători, un candidat a obținut post la Valea Stanciului, cu zece la pregătire și instruire practică, alt candidat a ocupat post de maistru la Liceul „Charles Laugier“ și tot cu zece la învățământ preșcolar i-a fost repartizat altui concurent un post la Grădinița cu program prelungit „Sfânta Ana“ Craiova. La religie au fost patru candidați de zece, dar dintre aceștia doar unul a obținut postul vacant de la Liceul „Marin Sorescu“ din Craiova. Această unitate școlară a reușit să atragă și alt cadru didactic cu zece la muzică instrumentală. Ceilalți trei candidați de media zece la religie nu s-au titularizat. La limba română, candidatul de zece nu a avut acces la postul vacant pe patru ani la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu“ din Craiova pentru că nu avea avizul Ministerului Apărării Naționale. A reușit să ocupe însă ore vacante la ședința de transfer din 26 iulie, pentru că era deja titular al sistemului și a luat ore în trei unități școlare. A optat astfel pentru patru ore la Liceul „Adrian Păunescu“ Bârca, opt ore la Școala gimnazială „Mihai Eminescu“ Craiova și șase ore la Liceul „Voltaire“ Craiova.
Titularizare și cu media minimă
Titularizarea nu s-a făcut numai cu note peste 9. Au fost și discipline la care posturile vacante s-au ocupat și cu note puțin peste 7. Astfel, la Palatul Copiilor Craiova, un candidat s-a titularizat cu 7.37 pe un post de limba engleză și un altul cu 7.25 la educație fizică și sport. De asemenea, la Liceul „George Bibescu“ din Craiova, un candidat cu 7.25 a obținut post de maistru transporturi, iar la Liceul „Traian Vuia“, un alt candidat a obținut post de titular, specializarea maistru instructor mecanică. Și la matematică a fost ocupat un post de titular cu media 7, la Liceul „Beethoven“ din Craiova, având impusă condiția să cunoască și limbajul mimico-gestual. De asemenea, la educatoare pentru programul Step by Step, media de ocupare a postului a fost 8.15. De noi catedre au avut parte și profesorii titulari care au avut posibilitatea să aleagă și posturi cu viabilitate de un an. Astfel, la Școala gimnazială „Lascăr Catargiu“ din Craiova, un post de învățător a fost ocupat cu media 7.35, iar la Liceul Tehnologic „Alexandru Macedonski“, postul de profesor pentru învățământ primar a fost ocupat cu nota 7,15.
„În această sesiune sunt 87 de profesori care s-au titularizat în județul Dolj, prin concurs sau prin transfer consimțit între unitățile școlare la cerere sau transfer prin schimb de posturi“, a precizat inspectorul școlar general adjunct Janina Vașcu.
Conform metodologiei de mișcare a personalului didactic, o nouă actualizare a posturilor se va face pe 3 august. Posturile care se vor publica se vor ocupa pe perioadă determinată.