„Lumea de azi este asa cum au construit-o ceilalti, nu noi. In consecinta, avem de ales: fie sa o acceptam cu supunere, ceea ce inseamna sa lasam ca islamul sa moara, fie s-o distrugem complet, pentru a o recladi apoi, asa cum o cere islamul“.
Ayatollah Baqer al-Sadr
Exista in mod real caracteristici ale unui „terorism fundamentalist islamic?“ Prin ce se poate defini in raport cu celelalte miscari teroriste care, periodic, au folosit teroarea pentru a solutiona revendicari politice de toate genurile? Ce-i deosebeste pe talibani de teroristii din Brigazile Rosii, de cei din Sendero Luminoso, din organizatia Tigrii Tamili sau din ETA, IRA sau Provos?
Bruce Hoffman, intr-un studiu realizat pentru corporatia RAND, afirma ca tot ceea ce este absolut vizibil diferit in cazul „terorii sfinte“ in comparatie cu „teroarea laica“ este aparitia unui cu totul alt sistem de valori, a altor sisteme de legitimare si justificare, a unor alte concepte asupra moralitatii. Pentru teroristul religios, violenta este, mai intii de toate, un act sacramental sau o datorie divina executate ca raspuns direct la un comandament sau imperativ cu motivatie teologica. In acest caz, terorismul capata o dimensiune transcedentala, iar autorii nu mai sint tinuti de nici un fel de constringeri politice, morale sau practice care par sa mai existe in practica grupurilor teroriste laice. Daca, in general, acestia din urma considera violenta indiscriminatorie drept imorala si neproductiva, teroristii religiosi considera aceasta violenta nu numai pe deplin justificata din punct de vedere moral, ci chiar ca o forma absolut necesara si fireasca pentru a-si atinge scopurile. In acest caz, religia serveste drept suport de legitimare morala – intarita de fiecare data prin apelul la autoritatea unui text sacru sau sustinuta de autoritatile religioase care afirma ca vorbesc in numele divinitatii… In timp ce teroristii laici par sa apeleze mereu la legitimarea data de un grup de populatie compusa din actuali si potentiali simpatizanti, membri ai comunitatii pe care doresc sa o „apere“ sau a populatiei sarace in numele careia afirma ca sint indrituiti sa vorbeasca, teroristii religiosi sint, totodata, si activistii si membrii comunitatii angajate in ceea ce ei considera a fi „razboiul total“. Executa actele teroriste fara sa aiba alta audienta decit pe ei insisi. Din aceasta cauza, constringerile care se impun in activitatea altor grupe teroriste (din dorinta de a cistiga sau mentine sprijinul popular) nu sint relevante si pentru teroristii religiosi. Mai mult, absenta unei clase sociale de sprijin in sensul acceptat de teroristii laici face ca teroristilor religiosi sa le stea la dispozitie o lista complet deschisa de tinte in toate sectoarele vietii sociale si economice, violenta adresindu-se, fara nici un fel de limite, impotriva tuturor celor care nu sint membri ai religiei sau sectei religioase din care fac parte teroristii. Aceasta si explica retorica folosita in mod obisnuit in manifestele care cheama la „razboiul sfint“, documente in care persoanele care traiesc in afara comunitatii religioase a teroristilor sint caracterizate in termeni denigratori ca „necredinciosi“, „copiii lui Satan“, „poporul noroiului“. Folosirea deliberata a unor astfel de apelative pentru a motiva si justifica terorismul este un fapt semnificativ, deoarece erodeaza si mai mult ultimele eventuale constringeri morale in raport cu violenta si crima, descriind viitoarele victime fie ca „subumane“, fie ca „nefiind demne sa traiasca pe fata pamintului“.
Caracteristici dominante ale terorismului islamic
Amir Taheri, in cartea sa despre „Teroarea Sfinta“, merge mai departe in acest rationament si distinge trei caracteristici dominante ale „terorismului islamic“: 1. Respinge toate ideologiile contemporane in oricare dintre diversele lor formulari, considerindu-se drept unica si singura prezenta viabila, cu singura alternativa care consta in varianta victoriei totale sau a mortii cu arma in mina;
2. Terorismul islamic este clar conceput si condus ca o forma vizibila a Razboiului Sfint care se va sfirsi doar atunci cind a fost obtinuta victoria finala;
3. A-i ucide pe dusmanii lui Allah si a le oferi necredinciosilor doar alegerea intre a se converti la islam sau moartea este datoria suprema a fiecaruia dintre drept-credinciosi, ca suprema – daca nu si singura – sarcina a ideologiei islamului“.
Sa luptam…
sa ne impunem…
„Trebuie sa luptam pentru a exporta revolutia noastra peste tot in lume si sa abandonam complet ideea ca nu asa ar trebui sa procedam, deoarece nu numai islamul refuza sa recunoasca vreo diferenta intre tarile musulmane, ci este si reprezentantul tuturor celor oprimati… Trebuie sa ne facem foarte clara pozitia fata de puterile si supraputerile din lume si sa ne impunem in ciuda marilor probleme cu care ne confruntam. Atitudinea noastra fata de lume este determinata de credinta noastra“. Imamul Khomeini, „Islam si Revolutie“, ed. KPI, Londra 1981, pg. 286.
Cit de actuale sint aceste remarci? Cit de mult se sustin ele prin ceea ce declara liderii lumii islamice integriste? Cit de mult este propaganda antimusulmana si cit se poate verifica, prin analiza comparata de texte, studiind cele mai recente documente gasite, aduse sau transmise din taberele de pregatire ale luptatorilor talibani sau ale altor adepti ai unor organizatii extremiste?
In urma cu doar citeva luni (duminica, 28 ianuarie 2001), in orasul Lahore din Pakistan (unul dintre cele trei din lume, alaturi de Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite, care recunosc oficial regimul talibanilor de la Kabul) s-a desfasurat Conferinta internationala Khilafah. La ora 9.30, la adresa Aiwan-e-Iqbal, Egerton Road din Lahore s-au prezentat citiva dintre liderii „duri“ care sustin si argumenteaza pozitiile adoptate de fundamentalistii islamici; printre ei, Mustafa Al-Turk si seicul Imran-n-Hussain din SUA, Seyeh Mohammad Tayyab din Afganistan, Abdur Rehman din Marea Britanie, Ahmad ullah Ashraf din Bangladesh, generalul in retragere Hameed Gui, fost inalt responsabil al serviciilor secrete pakistaneze (ISI – Inter-Services Intelligence), organizatia prin care, timp de multi ani, CIA a livrat armament mujahedinilor care luptau in Afganistan impotriva trupelor sovietice.
„Noi nu luptam pentru ca inamicul sa ne recunoasca valoarea si apoi sa ne ofere ceva. Ne luptam sa distrugem inamicul de pe fata pamintului“- Hussein Mussawi, fost lider al miscarii Hezzbollah, asasinat in 1992.
Conferinta internationala Khilafah – Pakistan, ianuarie 2001
O serie de surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul ne-au pus la dispozitie documentele oficiale ale acestei conferinte, documente care contin o serie de pasaje sau de referinte pe care multi analisti le regasesc in manualele de teorie si practica revolutionara care se predau in bazele de antrenament care formeaza „luptatorii sinucigasi“ in mai multe tari arabe. Din acestea, selectam, fara comentarii, cele mai importante referinte la razboiul sfint, Jihad.
Politica externa a Statului Islamic: Ideologia islamica este o ideologie revelata de Allah, Creatorul. Ea ofera singurul mod de viata atoatecuprinzator, corect si viabil pentru fiinta umana, oferindu-i un scop sanatos, o viziune clara si o viata stabile… Este o ideologie universala care are ca scop eliberarea intregii omeniri. In consecinta, nu se poate accepta ca o asemenea ideologie sa fie limitata doar la un anumit popor sau la o anumita zona geografica; mai degraba, ea trebuie sa fie oferita intregii omeniri. Pentru a transmite aceasta ideologie restului omenirii, statul care adopta aceasta ideologie isi asuma si responsabilitatea de a o duce spre noi teritorii. Asa cum este de asteptat, aceasta va duce la un conflict cu alte state si cu ideologiile lor. Conflictul trebuie sa fie solutionat fie prin diplomatie, fie prin forta. Fiecare ideologie foloseste aceste alternative. Toate natiunile conducatoare folosesc diplomatia si forta…
Jihad, ca termen, nu poate fi tradus prin „razboi sfint“ si nici prin „lupta“. In cel mai bun caz, intelesul sau poate insemna „folosirea fortei militare, atunci cind diplomatia a esuat, pentru a inlatura obstacolele care stau in fata Statului Islamic in efortul sau de a difuza ideologia sa in intreaga lume“… Pe scurt, Jihadul este metoda adoptata de islam pentru a-si proteja teritoriile si pentru a salva omenirea de la sclavia adusa de regimurile create de oameni. Diferenta intre folosirea fortei de catre Occident si de catre islam este ca Occidentul foloseste in mod deschis sau acoperit forta in beneficiul citorva, cum ar fi corporatiile, pe cind islamul foloseste forta in mod deschis si drept pentru a aduce binecuvintarea celorlalti… Sint diferente de pareri daca Jihad este doar o datorie ofensiva sau poate exista un Jihad ofensiv si unul defensiv. Al Izz Ibnu Abdul Salaam (Seic Al Jihad) spune ca este vorba doar despre o datorie ofensiva si nu una defensiva. Jihadul trebuie convocat doar daca initiem o batalie ofensiva, cealalta datorie (adica Jihadul defensiv) fiind numita Al Dafa’ah. Autoapararea este ceva innascut la oameni si la animale, nu este deci vorba despre acea datorie unica cum este Jihadul ofensiv (Al-Jihad al-Mubadahah).
Ibnu Qayum pune citeva conditii pentru Jihad: musulmanii trebuie sa fie cei care incep lupta, lupta trebuie sa fie impotriva necredinciosilor (mai exista doua alte feluri de lupta care nu sint Jihad: cea impotriva apostatilor – Murtadeen – care este numita Qaatal al Ridda si este aplicarea directa a codului penal islamic, apoi cea impotriva rebelilor – Baghee -, denumita Qaatal al Baghee.
Jihad obligatoriu
Conditiile in care Jihadul devine Fard Ain (obligatoriu pentru toti musulmanii) – extrase din Azzam Publications for Jihad and Mujaheddins:
– daca necredinciosii intra sau invadeaza un teritoriu musulman
-daca pe cimpul de lupta liniile combatantilor se apropie una de cealalta;
– daca imamul cheama o persoana sau un popor la lupta, atunci trebuie sa mearga inainte;
– daca necredinciosii captureaza si trimit la inchisoare un grup de musulmani.
Daca necredinciosii vor invada teritorii musulmane, atunci inteleptii celor patru mari scoli islamice de gindire (Maliki, Hanafi, Shafi si Hanbali), comentatorii Tafseer si studentii Hadith sint de acord ca in toate timpurile islamice, in aceste conditii, Jihadul devine Fard Ain, obligatoriu pentru toti musulmanii de pe teritoriul atacat si din teritoriile vecine acestuia, copiii putind pleca la lupta fara aprobarea parintilor, femeile fara cea a barbatilor lor si debitorii fara voia creditorului… In aceasta situatie, agresorul va ajunge in flacarile iadului, chiar daca este musulman. Dar daca acela care se apara va fi ucis, atunci el va deveni un martir. Daca necredinciosii vor folosi prizonieri musulmani ca scuturi umane in atacul lor impotriva unui teritoriu musulman, este obligatorie lupta impotriva necredinciosilor chiar daca aceasta va duce la moartea prizonierilor musulmani…
Marea batalie a binelui impotriva raului
Extrase din scrierile dr. Seic Abdul-Kareem Zaydan, lector la Universitatea din Bagdad.
Batalia intre Adevar si Falsitate este, in realitate, batalia intre cei care urmeaza una sau alta dintre valori, adica o batalie intre credinciosi si toti ceilalti care nu sint la fel cu ei… este un lucru normal, deoarece sint parti total opuse si nu pot sta impreuna. Asta deoarece implantarea uneia implica aparitia unei rivalitati cu cealalta, expulzarea acesteia, eradicarea sau exterminarea ei sau, cel putin, a cauzelor care aduc slabiciune si ar putea sa aiba un efect asupra vietii cotidiene… Am spus ca intelesul cuvintului „a lupta“ este, lingvistic vorbind, cel de a „elimina folosind forta“. Lupta aceasta presupune folosirea fortei. Fiecare dintre parti va incerca sa o zdrobeasca pe cealalta, sa o infringa. Cei care cred in Falsitate nu se multumesc cu propria lor existenta bazata pe aceste valori, ci doresc sa elimine Adevarul, pe toti cei care cred in el si, folosind forta, sa le interzica oamenilor accesul la Adevar. Fac asta folosind bani, violenta si orice alt mijloc pe care-l considera adecvat, numai sa contina potentialul si puterea de a-i ajuta sa-si atinga scopurile. Este un atac impotriva Adevarului, in incercarea de a-l elimina impreuna cu toti cei care cred in el… Credinciosii sint invingatorii, chiar daca, aparent, adversarii lor reusesc sa-i invinga. Deoarece victoria finala apartine credinciosilor, chiar daca este intirziata un timp. Pentru ca se vor ridica aceia care ii vor pedepsi pe credinciosii in Falsitate si ii vor masacra ca pedeapsa pentru tot ce au facut impotriva binecredinciosilor in Adevar.
Care este aria de extindere a acestor principii la nivelul lumii musulmane? Relativ restrinsa, concentrata indeosebi in zonele cele mai sarace si in afara marilor linii de comunicatie (Afganistan, Siria, Irak, sudul Egiptului, Libia) sau in taberele de refugiati palestinieni. Problema reala – si de natura raspunsului va depinde in mare masura evolutia situatiei in perioada imediat urmatoare – este de a sti cit de mare mai este influenta acestor sefi spirituali ai lumii islamice fundamentaliste asupra celor care se pare ca vor deveni actorii principali si determinanti: mulahii de provincie, cei care, pe micul lor teritoriu, detin inca o influenta covirsitoare. Oare se vor alinia la eventuala convocare a Razboiului Sfant? Greu de crezut. Si aceasta dintr-un motiv relativ simplu, familiar oricarui cunoscator al lumii arabe: Jihadul a fost proclamat de mai multe ori, de mai multe surse, in ultimii 40 de ani, nereusind niciodata sa reuneasca „natiunile de drept -credinciosi“ nici macar la nivelul conducatorilor politici, daramite la cel al actiunii corecte. Dar, pe de alta parte, in cazul unui atac impotriva uneia sau a mai multe tari musulmane, este foarte credibila o radicalizare profunda a unor grupari extremiste islamice, ceea ce, conform implacabilei legi a violentei, va duce la noi acte teroriste urmate de replici din ce in ce mai dure.
