2.9 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPolitia, in parapet

Politia, in parapet

O masina a politiei s-a proptit ieri-seara in jurul orei 19.00 in parapetul din fata firmei Peugeot din Craiova. Masina Ministerului de Interne, un Volkswagen Transporter cu numarul de inmatriculare B-28-SKV, apartine Inspectoratului Judetean de Politie Mehedinti, era in misiune si se indrepta spre Bucuresti.

La kilometrul noua de pe drumul E 74, soferul de pe masina politiei a vrut sa evite un Peugeot cu numarul OT-02-EJA, dar a pierdut controlul volanului si a iesit de pe carosabil. „In fata noastra era o Dacia Nova de culoare visinie care semnaliza stinga, dar care continua sa ruleze inainte. Eu am oprit pentru ca doream sa fac stinga la reprezentanta firmei. Atunci am vazut venind din spate masina politiei. Avea girofarurile aprinse, dar fara semnale acustice. Soferul a pierdut controlul volanului si a intrat direct in parapet. Avea viteza foarte mare“, spune Sorin Dragomir, de 25 de ani, soferul masinii Peugeot.

In masina politiei se aflau comisarii sefi Stelian Macovei, de la Politia de Frontiera Mehedinti, Adrian Romanica si Marcel Lupescu, de la Directia Organizare Mobilizare, capitan Daniel Cristina, de la aceeasi directie a MI, Alin Borcea, de la Jandarmerie, si agent – sef adjunct Ioan Aurel, sofer.

Reprezentantii IJP Dolj si ai Detasamentului de Jandarmi Oltenia au asigurat paza masinii colegilor din Mehedinti deoarece in aceasta se gaseau documente importante.

Politistii craioveni au demarat o ancheta pentru a stabili cauzele care au dus la producerea accidentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS