Femeia care n-a avut timp sa se gindeasca la fericire
In urma cu 47 de ani, cind ursitoarele au venit la capatiiul patului in care nici nu deschisese bine ochii Maria, ori erau obosite, ori saracite. Acum, ea crede ca erau si obosite, si saracite, din moment ce i-au rinduit sa aiba parte toata viata doar de munca si niciodata de huzur. De cind a putut sa stea bine pe picioare, i s-au dat primele responsabilitati. Sa hraneasca animalele, sa nu lase batatura singura cind plecau parintii la munca si, mai ales, sa n-o uite Dumnezeu la joaca. Atunci cind a implinit 15 ani, muncea deja la ICIL, la spalat de bidoane si la tot ce se credea ca e considerata practica pentru viitoarea meserie in care o pregatea scoala profesionala. Dupa ce a implinit 19 ani, Ion a lu’ Tudorache, din Palilula, a pus ochii pe ea si nu s-a lasat pina n-a luat-o de nevasta. La 26 de ani avea deja trei fete, pe care nu mai apuca nici sa le vada de cite treburi avea. Isi gasise de lucru la Craiova, in pepiniera din lunca, la datul cu sapa, si facea in fiecare zi 14 km ca sa se duca la ceea ce credea ea ca e serviciu. Pe masura ce au trecut anii, i s-a mai indulcit viata, i-au crescut fetele, si-a schimbat serviciul, s-a mutat la bloc si a ajuns macaragita la statia de incinerat gunoaie a Craiovei.
La 47 de ani, Mariei Tudorache nu i-au ramas prea multe amintiri din vremea cind era la casa din Predesti a parintilor sai. Isi aduce aminte doar de munca, de ce treburi avea de facut fiecare, de grija mamei, pe care si-o aminteste doar muncind, si cam atit. De la Predesti a plecat la Craiova, la o scoala profesionala, de unde trebuia sa se intoarca muncitor calificat, ca mai multa carte i-ar fi pus rau de tot in incurcatura pe parinti. Pe vremea aceea, profesionala era scoala copiilor saraci. Dupa ce a terminat cu scoala, l-a intilnit pe Ion Tudorache, om cu armata facuta, cu serviciul la Abator, caruia nu i-a trebuit mult sa o convinga sa schimbe Predestiul pe Palilula, satul in care aveau parintii lui o casa. La nici 20 de ani, a devenit doamna si, in scurt timp, mamica. Neli e primul ei copil, urmat de alte doua fete-Floriana si Mihaela. Si-a gasit serviciu la pepiniera din Lunca, la dat cu sapa, unde a ramas 11 ani, facind naveta pe jos, la Palilula. „11 ani am mers pe jos cite 14 km la serviciu. Dadeam cu sapa cite opt ore pe zi. De fiecare data, ajungeam frinta acasa la socri, unde ma asteptau trei fete pe care trebuia sa le spal si sa le ingrijesc. Simbata si duminica ma duceam sa-mi sap globalul, ca ne obligau pe noi, cei de la tara, sa luam de la CAP culturi de sapat. Munceam de ma speteam si nici nu aveam timp sa ma pling si nici nu aveam cui. Singurul meu regret este ca nu am putut, cind erau fetele mici, sa le mingii mai mult, sa le rasfat, sa stau mai mult cu ele. Am pierdut copilaria copiilor mei“, spune cu regret Maria.
Sa arzi gunoaie, mai bine decit sa dai cu sapa
Prima oara cind si-a incercat norocul a fost cu putin inainte de 1990. Crescusera fetele mari si trebuia sa le aduca la scoala, in oras, unde stia ca au mai multe posibilitati. „Am facut si eu o incercare si am depus o cerere de locuinta la Spatii verzi, unde lucram si unde ma stia toata lumea cit muncesc. Sefa mea de atunci m-a invatat si bine a facut, ca in scurt timp am primit in Craiova un apartament cu trei camere, pe care il avem si acum. Dupa atitia ani de naveta aveam, in sfirsit, casa mea. Ion a facut cerere si ne-am luat mobila pe care o avem si acum. Atunci m-am dus si la un curs de macaragisti fara voia sotului, care credea ca e o meserie de barbati. I-am dovedit ca s-a inselat. De cind s-a pus statia de incinerat gunoaie a Craiovei in functiune lucrez acolo, pe macara. In fiecare zi iau gunoaiele din depozit si le pun in cuptoare. Aici, fata de primul meu serviciu, unde dadeam opt ore cu sapa, mi se pare ca e boierie“, spune Maria.
Sara, nepoata cu nume de inteleapta
Dupa ce s-a vazut la casa ei, femeia cu nume de fecioara n-a mai avut decit un singur gind: sa-si vada fetele la casele lor si sa le ajute. „Fata cea mare, Neli, s-a maritat si de zece luni m-a facut bunica. A vrut sa stea la casa ei si si-a facut o casuta la Simnic, unde traieste cu sotul si cu fetita lor, Sara. Numele nepoatei i l-a ales Neli, care a fost foarte impresionata de o slujba de cununie, la care preotul ureaza miresei sa fie inteleapta ca Sara. Ea crede ca, daca fetita poarta un nume biblic, o sa-i urmeze Sarei. Noi sintem oameni simpli, iar eu cred ca sint o femeie normala. Nu ma duc la coafor, la manechiura sau la fardat pentru ca nici nu am timp si nici bani. Cind luam salariile, prima mea grija este sa platesc darile, dupa care, banii care imi mai ramin ii chivernisesc pe mincare si pe micile daruri pe care le mai fac si acum fetelor. Niciodata nu a trecut ziua cuiva din familia noastra fara sa ne facem o mica atentie. Acum am si doi gineri de la fetele cele mari si cu ei fac la fel. Si ei sint copiii mei.“
Maria este ceea ce se cheama femeia obisnuita. Sara este copilul linga care vrea sa traiasca toate bucuriile pe care n-a apucat sa le aiba alaturi de fetele ei. Nu pentru ca nu ar fi vrut, ci pentru ca nu s-a putut. De cele mai multe ori, bunicii revarsa asupra nepotilor toata dragostea pe care nu au avut timp s-o daruiasca propriilor copii. La multi ani, Maria, tie si tuturor Mariilor din lume!
Viata Nataliei Andrei – o cursa nesfirsita catre victorie
Cinci recorduri mondiale, sase medalii la campionatele europene, sase medalii la campionatele mondiale, 18 medalii la campionatele balcanice, 42 de medalii la campionatele nationale, Ordinul „Meritul Sportiv“ clasa a-II-a, Crucea Nationala Serviciul Credincios clasa I etc… O carte de vizita impresionanta a unei femei care si-a depasit limitele si a facut istorie in atletismul romanesc si international. Craioveanca Natalia Andrei, actuala directoare adjuncta a Directiei de Tineret si Sport Dolj, este o alergatoare de cursa lunga si in viata de zi cu zi. O femeie de la care te astepti in orice clipa sa sprinteze spre cele mai mari realizari, sa faca „finisurile“ cele mai reusite si a doua zi sa fie gata sa dea piept cu o alta provocare.
Pornind de la exemplul atletei de talie internationala, oamenii se impart in doua categorii: cei care fug de ceva si cei care alearga spre ceva. Natalia Andrei a alergat toata viata in directia viselor ce trebuie implinite.
Cariera Nataliei Andrei a inceput pe ulitele comunei Stoina, in care s-a nascut.
„Ca sa ajung la scoala faceam zilnic sapte kilometri pe jos. Poate datorita acestui lucru am cistigat primele competitii fara nici un antrenament. Imi amintesc crosul de toamna, din ’68, la Liceul <<Nicolae Titulescu>>, cind se facea selectia pentru echipa de cros a liceului. Fetele trebuia sa dea trei tururi de scoala, baietii- cinci. A inceput crosul, multe fete au abandonat dupa primul tur, iar eu, dupa al treilea tur, simteam ca mai pot. Asa ca m-am alaturat baietilor. Am inceput sa-i depasesc incet, incet si am ajuns a doua. Au urmat crosul pe municipiu, unde am luat locul I, si etapa judeteana, pe care din nou am cistigat-o. Acesta a fost inceputul“.
Antrenorii care ii intuisera valoarea voiau s-o pastreze in Banie. Asa ca nu i-au dat voie sa mearga la Bucuresti, unde exista singura Facultate de Sport de atunci. Natalia a urmat cursurile Facultatii de Stiinte Economice. Nu a profesat niciodata. Ideea de a sta la birou, cu capul in facturi si cifre, nu se potrivea deloc cu firea activa si dorinta de a fi cea mai buna a viitoarei campioane mondiale.
Numele Nataliei Andrei – de cinci ori in Guiness Book
La 22 de ani, Natalia avea sa repurteze prima mare victorie – titlul de campioana europeana.
„Adversara mea de atunci a fost Tatiana Kazankina. In 1975 am invins-o. In cursa pentru titlul de campioana europeana, ea era favorita nr. 1. A fost cea mai mare surpriza ca am invins-o. Nu eram cotata sa iau medalia. Mi s-a spus ca ar fi foarte bine daca as ocupa macar locul patru, cinci. Imi aduc aminte de parca ar fi fost ieri. Comentariul a fost facut de Cristian Topescu. Cind l-am ascultat ulterior, mi se ridicase parul pe mine de emotie. Probabil ca a fost o cursa pe gustul lui. S-a dat startul si eu eram ultima. Am inceput sa le depasesc pe celelalte atlete si pe ultimii 40-50 de metri am depasit-o pe Kazankina. Topescu comenta innebunit, in stilul lui caracteristic.
A fost cursa cea mai frumoasa din punct de vedere tactic. Prima mea mare victorie si faptul ca am invins-o pe Kazankina, favorita tuturor, au insemnat enorm pentru evolutia mea urmatoare“.
Aflata pe cel mai inalt loc al podiumului, Natalia nu s-a gindit decit la titlurile care au ramas necucerite si la competitiile ce aveau sa vina: campionatul mondial. Iar pentru Natalia, simpla dorinta de a cistiga un titlu era, implicit, garantia faptului ca medalia ii apartinea deja. Dovada? Numele sau apare de cinci ori in Cartea Recordurilor – Guiness Book, alaturi de cele cinci recorduri mondiale ale sale.
„In momentul in care ajungi in virf, te trezesti dintr-o data singur“
„Mi-au trebuit noua ani de munca pentru a cistiga titlul de campioana mondiala. Si-mi dau seama ca n-am avut timp sa ma bucur prea mult de victoriile mele.
In momentul acela nu prea realizezi cit de mare esti. Sportivii care ajung la cel mai mare nivel incep pregatirile pentru urmatoarea competitie. Iti propui: vreau sa cistig titlul de campion. Si incepe cursa: il cistigi pe cel de campion national, apoi doresti sa fii campion balcanic, apoi european. Si cind ultima aspiratie, de a ajunge campion mondial, este atinsa, nu se incheie totul acolo. Esti fericit, iti spui: sint campion mondial, sint cel mai bun! Dar a doua zi te gindesti: ce urmeaza? Dorinta, ambitie, incapatinare. In competitii nu simti decit asta. Este usor sa ajungi in virf, dar mult mai greu sa te mentii. In momentul in care esti cel mai bun, te trezesti dintr-o data singur. Toti adversarii din lume vor sa te invinga si sa-ti ia locul pe podium. Si lupti in continuare, ca sa nu fii doar o stea cazatoare care a fost sus, a stralucit pentru o clipa si s-a stins“.
Mentalitate de invingator
„Intotdeauna mi-am dorit sa fiu cea mai buna“, deconspira Natalia motorul care a impins-o mai departe si mai departe, dincolo de propriile limite, dincolo poate de limitele umane. O vointa de fier, multe renuntari, o mentalitate de invingator si un foc launtric mistuitor, care a generat energia din care si-a plamadit visurile.
„Viata de sportiv e foarte grea. Cu atit mai greu este ca femeie. Eforturile care se fac in anumite ramuri ale sportului sint foarte grele. Uneori, inumane. Si la antrenamente, si in competitii.Trebuie sa ai talentul si potentialul biologic necesare. Si un fizic rezistent.
Cind am fost tinara, eu nu m-am dus nici la discoteca, nici la film, nici la petrecerea vreunei colege. Cind ajungi la un anumit nivel, nu iti permiti. Sportul mi-a furat tineretea. Dar in acelasi timp mi-a oferit satisfactii pe care nu le-as fi putut avea in afara lui. Daca nu m-as fi apucat de atletism, as fi fost probabil un economist printre miile de economisti din Romania. Unul bun, fara indoiala, pentru ca mi-a placut intotdeauna sa fiu printre cei mai buni, dar, totusi, doar unul dintre cei multi.
…Exista o diferenta foarte mare intre ce faceau inainte sportivii, cind nu erau remunerati, si ce se intimpla acum in sport. Atunci, dorinta de a fi cel mai bun era mai puternica decit banul. Noi si in ziua de anul nou faceam dimineata antrenament, uneori si seara, si in dupa-amiaza de 1 ianuarie aveam din nou antrenament. Acum sint foarte multi sportivi care isi doresc in primul rind realizarea financiara. De aceea, de multe ori nu ajung la performante. Desigur, si acum exista sportivi care isi doresc sa fie cei mai buni si care stiu ca, dupa performante, automat vin si satisfactiile materiale. In sport trebuie s-o iei din treapta in treapta. Nu sa cauti performantele sarind peste etape, pentru ca se poate sa dai chix. Organismul nu este o masina si cedeaza.
…Se exerseaza mult la antrenamente. Mai ales finalul. Sint acei ultimi metri cind simti ca esti aproape de victorie si te gindesti: ori eu, ori ea. Ce te propulseaza in acei ultimi metri, in care esti epuizat, simti ca te prabusesti si ti se taie rasuflarea? Numai mentalitatea de invingator, pe care putini o mai au. Dupa majoritatea curselor vomitam, ma spijineam de gard si ramineam asa pina imi revea suflul…“.
„Cei din jurul tau capata un rol in scenariul menit sa te duca la victorie“
Si totusi, performantele sint rezultatul unui talent remarcabil sustinut cu munca de echipa a familiei, a antrenorului, prietenilor.
„Sotul meu, Nicolae Marasescu, era si antrenorul meu. Eram impreuna tot timpul si asta m-a ajutat foarte mult. In momentul in care ajungi foarte sus, iti trasezi niste obiective clare. Si cei din jurul tau capata un rol in acest scenariu menit sa te duca la victorie. Inclusiv partenerul tau, care, in cazul meu, imi era si antrenor.
Nicolae Marasescu a fost un om deosebit si ca sot, si ca partener, si ca prieten. Chiar si dupa ce ne-am despartit relatiile dintre noi au ramas intotdeauna deosebite, de prietenie desavirsita. Mi-a fost greu sa ma rup de el, sa divortam, tocmai pentru ca a fost un om deosebit si pe plan profesional, si pe plan uman. A fost vina mea. N-am stiut sa discern in momentele critice ale casniciei noastre“.
Comunistii trasau planurile cu numarul de medalii ce trebuia obtinute
Intr-un moment in care cei mai valorosi sportivi romani alegeau sa ramina in strainatate, unde valoarea lor capata pret si recunoastere, Natalia Andrei a ales sa ramina in Romania. Si nu-i pare rau nici in ziua de azi.
„Eu sint o fire exagerat de sentimentala. Pentru mine, satisfactiile materiale erau pe planul doi. Intotdeauna mi-am dorit sa fiu cea mai buna, nu neaparat cel mai bine remunerata. Din punct de vedere material, fiind sportivi cu asemenea performante, categoric ca am fi fost realizati in afara. Dar, daca nu aveai cu cine sa te bucuri, fara rude, fara familia mare a sportivilor de aici, fara prieteni, nu ar fi fost la fel. Puteam sa fiu cel mai bun sportiv din Canada de exemplu, cel mai bogat. Dar as fi fost singura. Plus ca le faceam rau celor din tara. Se stie la ce represalii erau supuse rudele din tara ale celor care fugeau peste granita. Ce sa fi facut? Sa-mi fie mie bine, singura printre straini, si alor mei greu?
Am ramas, chiar daca am indurat multe umilinte. Pe vremea comunistilor lucram dupa plan. Daca Natalia lua medalia de bronz la o competitie, la urmatoarea trebuia sa ia minim argintul. Altfel nu-ti faceai planul. De exemplu, la Campionatele Europene din ’78 de la Praga, delegatia Romaniei nu si-a realizat planul. In prima competitie, sportivii romani n-au luat nici o medalie. In a doua competitie, din nou nici o medalie. Eu concuram si la 1.500 de metri, si la 3.000 de metri. Cind la 1.500 de metri am luat medalia de argint, toata lumea a rasuflat usurata. Totusi, nu aveam medalia de aur. Trebuia deci s-o cistig tot eu, la 3.000 de metri. Numai ca inainte de finis, o rusoaica a tisnit pe linga mine, s-a aruncat cu pieptul si m-a depasit cu doua sutimi de secunda.
…Dupa un campionat mondial in sala, unde am obtinut medalia de argint, desi fusesem <<programata>> pentru cea de aur, eu si Marasescu am fost sanctionati. La intoarcerea in tara ni s-au taiat premiile si am fost sanctionati sa nu mai primim conditii de lot. Pe mine asta m-a socat. Atunci m-am revoltat impotriva regimului. Am vrut sa ma las de atletism…“
Epilog
„Am fost un sportiv realizat. Si un om realizat, cu o singura exceptie. Nu am facut un copil la momentul potrivit. N-am avut taria sa spun stop pentru o perioada si sa fac acest pas. Cind esti un sportiv de talie internationala, nu mai decizi de unul singur. Poate acum, dupa ce au trecut anii, realizezi ce important este sa ai un copil caruia sa i te daruiesti in totalitate. Pentru ca un copil este singurul care merita. E singurul lucru care simt ca ii lipseste sufletului meu.
Au fost eforturi foarte mari pentru mine, ca femeie, dar ma bucur ca am avut puterea sa inving. Prin sport am reusit sa ma evidentiez din multime“.
