Seciuri „geme“ intre pamânturi: camioane cu mobila, vânzoleala, un baiat de 15 ani care si-a proptit bicicleta de un gard ce sta sa pice, câteva tablouri carate in spate – lumea aduna ce poate, dintre darâmaturi, batrânul Vasile Ion Mutu incearca sa inteleaga de ce iadul si-a deschis hulpav gura tocmai in curtea lui si i-a inghitit casa.
Banda care transporta carbune a plesnit intr-o noapte si s-a strâns peste fiare. Pamântul a inceput sa se framânte, iar casele sa se afunde incet printre santurile cascate tot mai larg de la o clipa la alta. Falii intregi de huma rosie si pamânt negru au luat-o la vale cu locuinte cu tot – altele s-au prabusit inspre maruntaiele dealului pe care sunt asezate cele peste 260 de case din Seciuri. Oamenii au stiut atunci ca viata lor s-a oprit din cursul ei vesel si trist si ca tot ceea ce aveau urma sa fie cuprins intre pamânturi. Unii au scapat numai cu hainele de pe ei, precum Ion Saiu, altii au apucat sa mai scoata câte ceva din locuinte si sa le duca departe de locul dezastrului. Framântarea dealurilor nu a ocolit pe nimeni, crapaturile din peretii caselor marindu-se de la o ora la alta. Au trecut deja câteva zile de la nenorocire, iar locuitorii din Seciuri, comuna Rosia de Amaradia mai spera ca o vor putea lua de la capat, in acelasi sat. Unii prefera sa moara, decât sa isi lase casele si bunurile singure peste noapte. Altii s-au resemnat si au inceput sa isi care pe la neamurile din satele vecine sau din alte comune mobila si ce au mai de pret. Toti vor fi nevoiti sa plece.
O parte din sinistrati au fost cazati in corturi
Autoritatile locale si echipele de interventie aflate la fata locului nu au reusit sa convinga decât 70 de persoane sa doarma in corturi si in locuintele modulare aduse la Seciuri. Cristian Peagu, de 44 de ani, a povestit ca in urma cu cinci ani a inceput constructia casei sale pe care a reusit sa o finalizeze recent. Nu credea niciodata ca va fi obligat sa renunte la lucrurile in care a investit bani, munca si nervi. „In urma cu un deceniu, am venit la Rosia de Amaradia, unde mi-am facut si eu un rost. Am vrut sa fac si eu ceva pentru copii. Unul e grav bolnav si il tin in spital. Unde sa il aduc aici? La noi in familie nu mai lucreaza nimeni de sapte ani si sotia a plecat la munca in Spania. E abia de o luna acolo, dar i-am dat telefon sa se intoarca acasa. Sa vina, sa vedem ce facem cu toate astea. Am mai scos din mobila si am pus-o in garaj. Nu plec. Am dormit si o sa dorm in garaj. Ramân aici cât s-o putea sta. Astept sa vina si nevasta, sa vedem ce decizie o sa luam. Nu credeam ca o sa ajungem in situatia asta, dupa ce am muncit atât. Eu m-am mai ocupat cu tâmplaria, fiindca de meserie sunt constructor. Am lucrat la mai multe case in sat si acum imi vine sa plâng când tot e distrus“, a spus Cristian Peagu.
Prefera sa stea cu vacile in câmp
Batrânul Vasile Ion Mutu nu mai are nici puterea sa plânga. Casa lui a fost inghitita de pamânt. Locuinta s-a afundat aproape zece metri fata de inaltimea la care se afla initial. Pe malul de pamânt ramas se mai pot vedea si acum anexele gospodariei si o camera mica, unde batrânul se afla cu sotia sa in noaptea in care s-a produs dezastrul. L-am gasit pe Vasile Mutu cu ochii pironiti la o gramada de moloz amestecat cu pamânt – fosta sa casa. „Nu stiu incotro sa o apuc?! Pe lânga casa mea trecea banda de carbune. Acum nu mai trece. Aici era casa mea – acum nu mai este! Cât a mers banda, tremurau toti peretii si am stiut ca intr-o zi o sa murim striviti sub acoperis si lemne. Norocul nostru ca in seara când s-a intâmplat ma aflam cu nevasta intr-o camera pe care am facut-o mai in spate, in gradina. Daca eram in casa, eram morti. Noi suntem cei mai afectati. Ma uit in prapastia asta si aici a fost casa mea. Cine este de vina? Dumnezeu ne-a ajutat sa traim, sa nu ne ia pamântul, dar acum nu il mai avem decât pe Dumnezeu deasupra si cerul liber“, a povestit Vasile Mutu, care a dormit pe câmp cu vacile pentru a fi sigur ca nu i le va fura cineva.
Fiul batrânului a ramas fara casa
Gheorghe Mutu, fiul lui Vasile Mutu, a ramas, de asemenea, fara locuinta care se afla lânga cea a tatalui sau. Tânarul a plecat la Târgu Jiu pentru a locui la niste rude. Tatalui sau i-a fost mai greu sa lase totul: „I-am rugat pe cei din minerit sa imi dea un buldozer, sa faca un drum pe lânga groapa asta, sa mai scot ceva de pe fundul ei. Au cazut acolo cotetele si tot. S-a prapadit tot si bine ca am reusit sa scot porcii sa nu cada si ei cu cotet cu tot. Trebuie sa ii duc undeva, daca m-o ajuta careva. Unde sa facem noi casa acum, ca tot ce avem e pensia mea de un milion de lei. Ce sa incepem noi cu banii astia? Si chiar daca am face o camera undeva pe un teren, ce sa bagam in ea? Deocamdata nu a venit nimeni sa ne spuna ce se va intâmpla cu noi de aici inainte?! Au venit de la cariera niste ortaci si au tras lemnele din moloz, ca poate om mai face ceva cu ele“, s-a vaitat batrânul.
„Nu mai avem decât hainele de pe noi“
Maria Sain are 56 de ani si este printre primele localnice ce au fost cazate in corturile instalate pe un teren situat in nordul satului, la intrarea in Seciuri. Femeia purta in brate un nepotel, Ionut, in vârsta de numai un an. Micutul isi strângea de mâna bunica si nu intelegea ce se petrece in jurul lui si de ce nu mai este acasa. Cu ochii mari de uimire ii privea pe cei din jurul sau care se agitau nervosi: soldati ce descarcau paturi si instalau corturi, masini pline cu mobila care lasau in urma lor nori de praf. „Unde sunt casele noastre? Nu mai avem decât hainele de pe noi. Nu am apucat decât sa iau un batic sa il infasor la cap pe asta mic, sa nu raceasca. Barbatul meu a plecat in papuci, asa cum era atunci, si cu hainele de pe el. Sora mea a ramas fara casa, la fel ca mine. Nepotul asta era la mine si unde sa il tin acum, ca in cort e frig? Ar trebui sa ne bage la casele alea de le-au adus, ca poate e mai cald acolo pentru el“, a afirmat Maria Sain, in timp ce aranja baticul pe capul micutului.
510 sinistrati
Bilantul dezastrului de la Seciuri se masoara in cifre si in povestea fiecarei familii care a avut de suferit de pe urma alunecarilor si prabusirilor de teren. 182 de case dintr-un total de 267 au fost distruse si nu mai pot fi locuite, fiind un pericol pentru viata proprietarilor. De asemenea, 30 de locuinte nu mai exista decât sub forma de moloz si resturi de lemn. Din 510 sinistrati, 36 refuzau sâmbata sa vina in corturile puse la dispozitie de autoritatile locale.
„O parte dintre cei 510 locuiesc la rude, iar 70 in corturi si locuintele modulare. Avem 80 de casute si 22 de corturi. Putem gazdui 200 de persoane. Trebuie sa ii lamurim pe oameni ca isi pot pierde viata si majoritatea inteleg. Este insa greu sa isi lase acolo casele. Si-au luat caramida, tigla. Cauzele a ceea ce se petrece sunt multiple: geologice, stratigrafice, ploile si exploatarile miniere din zona“, a declarat prefectul de Gorj, Stefan-Marian Popescu-Bejat. Acesta a precizat ca in sase din cele sapte sate ale comunei Rosia de Amaradia sunt probleme din cauza alunecarilor de teren, insa cele mai grave se inregistreaza la Seciuri.
Nu exista teren pentru stramutare
Prefectul Bejat a mai afirmat ca in prezent se cauta solutii pentru identificarea unui teren unde vor putea fi stramutati satenii din Seciuri. Astazi este programata o intâlnire intre reprezentantii prefecturii, ai consiliului judetean, primariilor implicate, precum si conducerea Oficiului Judetean de Cadastru, pentru gasirea unei parcele de teren, unde sa fie amplasate viitoarele case. Din cauza ca au fost retrocedate fostilor proprietari, in judet nu mai exista suprafete mari de teren care sa fie in administrarea statului, lucru ce ingreuneaza munca autoritatilor. O posibila varianta ar fi terenul fostei plantatii pomicole din Câmpu Mare. Orice decizie luata la nivel de discutii va trebui sa aiba insa girul consiliilor locale implicate sau al persoanelor fizice care detin terenuri in zona unde se va face stramutarea. Acest lucru inseamna timp, iar timpul lucreaza impotriva celor din Seciuri.
Primele ajutoare
Primele ajutoare au fost aduse la Seciuri de o delegatie condusa de Rovana Plumb, sefa Organizatiei de femei a PSD. Reprezentantilor Primariei din Rosia de Amaradia le-au fost predate câteva sute de sticle de apa minerala, conserve, pâini si dulciuri. Impresionata de drama satenilor din Seciuri, Rovana Plumb a exclamat: „Noi ce am facut?“, referindu-se la toate guvernarile din ultimii ani care au fost sesizate inca de acum un deceniu despre situatia caselor din Seciuri.
