Doua cazuri de disparitii ale unor minore din Craiova s-au dovedit a fi plecari de acasa din cauza neintelegerilor cu parintii.
Procedurile in cazul disparitiilor si al plecarilor voluntare de acasa sunt asemanatoare, politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale Dolj inregistrând aceste plecari ca disparitii. In urma cercetarilor, oamenii legii au stabilit ca disparitiile, la inceputul anului, a doua minore sunt, de fapt, plecari voluntare de acasa, cauzate de neintelegerile cu parintii. Politistii spun ca, in general, acesta este principalul motiv al plecarii minorelor de la domiciliu. „In urma analizei cazurilor inregistrate la nivelul Inspectoratului de Politiei al Judetului (IPJ) Dolj, s-a ajuns la concluzia ca majoritatea disparitiilor de minore sunt plecari voluntare ale tinerelor de acasa. Cele mai frecvente motive sunt lipsa comunicarii cu parintii, lipsa supravegherii si, nu in ultimul rând, anturajele in care acestea intra“, a declarat subcomisar Maria Vasile, purtatoare de cuvânt in cadrul IPJ Dolj.
Refuza sa se intoarca
Ultima disparitie a unei minore a fost inregistrata de politistii doljeni marti, 6 martie, când Daniela Daescu, de 42 de ani, din Craiova, s-a prezentat la Sectia nr. 5 Politie si a sesizat ca fiica sa, Maria Eugenia Daescu, de 16 ani, a plecat de la domiciliu pe 28 februarie si nu a mai revenit. Cazul a fost preluat de Serviciul de Investigatii Criminale Dolj, iar din verificari s-a stabilit ca minora a plecat la scoala in dimineata de 28 februarie, iar dupa terminarea orelor nu a revenit la domiciliu. Politistii au mai stabilit ca minora a plecat voluntar de acasa si refuza sa se intoarca. De altfel, tânara si-a sunat parintii in zilele de 2 si 3 martie, spunându-le ca este la Bucuresti si nu vrea sa revina la domiciliu.
Alt caz este al Mariei Cristina Popa, de 13 ani, din Craiova, pe care familia a dat-o disparuta pe 12 februarie. Dupa aproape trei saptamâni, pe 2 martie, dupa ce si-a vazut fotografia in GdS, tânara s-a prezentat la politie, fiind ingrijorata de faptul ca este cautata de toata lumea. Pe 5 martie aceasta a plecat din nou de acasa.
Nu accepta autoritatea parintilor
Specialistii spun ca in cazurile de plecari voluntare este vorba de faptul ca minorii nu accepta autoritatea parintilor si incearca sa scape de ea plecând de acasa. „In general, acesti tineri nu accepta autoritatea parintilor si aleg sa plece de acasa. La aceasta vârsta, intre 12 si 17 ani, personalitatea lor este in formare si incep sa aiba propriile nevoi si dorinte care, deseori, intra in contradictie cu drepturile pe care le au. Cu alte cuvinte, ei vor drepturi de persoane adulte si obligatii de copil“, a declarat psihoterapeutul Gina Chiriac. Aceasta mai spune ca nu se poate vorbi despre o perioada de timp aproximativa in care minorii stau plecati de acasa, ci ca aceasta dureaza pâna in momentul in care tinerii realizeaza ca aceea ce si-au imaginat nu corespunde cu realitatea. De asemenea, dupa aceste plecari de acasa, minorii sufera traume emotionale, mai ales in momentul intoarcerii in familie, care este asociata cu un adevarat esec.
Campanie GdS
Articolul de mai sus face parte dintr-o campanie GdS dedicata copiilor disparuti, maltratati sau abandonati. Puteti semnala astfel de cazuri la telefoanele redactiei: 0251.413.100 si 0251.413.200 sau pe adresa: [email protected].