4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCisternă în flăcări

Cisternă în flăcări

Locuitorii comunei mehedinţene Şimian au trecut marţi dimineaţă prin clipe de coşmar. O autocisternă plină cu aproape 25 de tone de bitum, care circula pe DE 70, s-a aprins în trafic. Şoferul a încercat să stingă focul cu extinctoarele din dotare, dar aluminiul de pe învelişul cisternei a ars mocnit, punând în pericol toată încărcătura.
Treziţi din somn, localnicii au sărit cu găleţi cu apă să stingă incendiul, fără să conştientizeze pericolul la care se expun, dar au reuşit să lichideze flăcările înainte de a sosi pompierii. „Am fost trezit din somn de o bubuitură. Nu am mai stat pe gânduri şi am pus mâna pe găleţile cu apă şi am încercat să sting focul“, a declarat un martor. Maşina s-a aprins din cauza unui cauciuc de pe axa din mijloc a cisternei, care a luat foc în mers. „Am văzut fum şi flăcări în spatele cisternei şi am încremenit. Am tras maşina pe dreapta şi am încercat să sting focul cu extinctoarele, dar în zadar, spuma nici nu se «lipea» de foc. Norocul meu a fost că au sărit oamenii cu găleţile cu apă şi pompierii au venit imediat, că altfel nu ştiu ce se întâmpla“, a declarat şoferul cisternei.
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Drobeta au intervenit cu trei maşini cu apă şi spumă şi au asigurat zona. „Detaşamentul «Drobeta» a intervenit imediat cu trei autospeciale cu apă şi spumă. Am supravegheat zona şi am răcit cisterna în locul unde luase foc“, a declarat Claudiu Balaure, locotenent la ISU Drobeta.
Cisterna înmatriculată în Bucureşti fusese încărcată cu bitum în Bulgaria şi urma să fie descărcată la o firmă de profil din Timişoara. Circulaţia rutieră în zonă a fost restricţionată mai multe ore pe o singură bandă, iar angajaţii de la Drumuri Naţionale au curăţa zona şi au adus carosabilul la starea iniţială pentru ca traficul rutier să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS