16 corespondenţi de război români – între care doi de la Gazeta de Sud – au fost ţintele mai multor atacuri întreprinse săptămâna trecută de către insurgenţi în zona de conflict Silva – provincie a statului Dobrun, situată aproape de … Predeal. În timpul desfăşurării acţiunilor, operatorul de la postul de televiziune Realitatea a fost răpit. La intervenţia trupelor militare GFOR pentru menţinere a păcii, jurnalistul a fost lăsat să se întoarcă nevătămat lângă colegii săi. Misiunea jurnaliştilor în zona de conflict s-a încheiat vineri – fără victime, ci doar cu … un exploziv foc de tabără şi o salbă de diplome merituoase, toate oferite, şi de această dată, de MApN, la finalizarea altui curs de pregătire pentru jurnalişti – corespondenţi de război.
Prima zi
Luni, 16 iulie. La ora 8.00 dimineaţa, după o noapte dormită prin debaralele prietenilor strămutaţi în Capitală şi după cel puţin trei mijloace de transport schimbate încă din zorii dimineţii, care cu bermude, care în fustiţe, care în năframe arabe luate suvenir din peregrinările prin Afganistan, 16 Cătălini Radu Tănase adunaţi din toate colţurile ţării s-au prezentat conştiincioşi la poarta Batalionului 2 Infanterie Călugăreni, din Bucureşti. Scopul: cursul de pregătire organizat de Ministerul Apărării Naţionale (MApN) pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict.
Pregătirea
Încă nelămuriţi de ceea ce avea să-i aştepte, jurnaliştii au intrat milităreşte în temă încă de la deschidere – graţie oficialilor cu multe grade la umăr care le-au precizat, scurt şi concis, obiectivul urmărit de MApN în organizarea acestui curs: acela de a le face cunoscute eventualilor corespondenţi de război riscurile la care se pot expune atunci când vor decide să facă pe curajoşii într-o zonă de conflict. Acestea fiind zise, de aici înainte, ziua s-a desfăşurat după un program riguros, de cazarmă: curs, pauză de juma’ de ţigară, curs. În ciuda orarului extrem de încărcat, dar şi a unei atmosfere fierbinţi, lipsite de binecuvântarea unei instalaţii de aer condiţionat – deficienţă intenţionată, în mod sigur, pentru o mai bună acomodare cu condiţiile de viaţă/muncă din Irak ori Afganistan – ziariştii au înghiţit pe nemestecate, contracronometru, principalele lecţii din vreme de război.
Participarea Armatei Române cu cele 1.425 de misiuni externe, caracterizarea teatrelor de operaţii din punct de vedere al riscurilor – cu informaţii despre populaţia locală, obiceiurile şi atitudinea acesteia faţă de forţele militare din zonă; istoricul şi implicarea mass-media de-a lungul conflictelor armate; statutul jurnalistului de război, cu accent pe acreditare, acces, siguranţă personală, libertate de mişcare; dezbaterea subiectelor cu jurnalişti care au participat recent la misiuni în zone de conflict. Acordarea primului ajutor, cu aplicaţii practice, a fost ultimul punct pe ordinea primei zile de curs. Ce-i drept, acesta a mai destins ceva frunţile purtătorilor de pixuri şi camere: începutul nu fusese tocmai vesel. Şi era doar începutul!…
A doua zi
Sosirea la unitate, tot dis-de-dimineaţă, s-a efectuat cu echipamentul complet la purtător. Ceea ce înseamnă că unii dintre jurnalişti (nu dăm nume…), convinşi probabil că sunt în vacanţă, au avut de cărat kilograme bune la temperaturi nu tocmai agreabile. Cinci ore a continuat pregătirea teoretică intensivă, între care cea mai interesantă a fost de departe prezentarea regulilor de comportare în cazul luării de ostatici. Experienţe trăite, văzute şi auzite, indicaţiile şi sfaturile de supravieţuire au constituit un moment tocmai bun pentru fiecare jurnalist aspirant la titlul de corespondent de război de a-şi pune fireasca întrebare: „sunt pregătit?“. Cum armata nu-ţi dă timp să cauţi răspunsuri, s-a trecut la următorul punct din program: prânzul. Hămesiţi, transpiraţi şi plăcut impresionaţi de harurile culinare ale bucătarului militar, cei 16 viteji nu au făcut deloc economie la îmbucături. Au regretat o oră mai târziu, când, îmbarcaţi în elicopterele militare coapte la peste 50 de grade, curajoşii ziarişti au luat calea aerului spre Predeal. Aici urma să se desfăşoare ultimele trei zile ale cursului. Finalul era departe, însă.
Primirea
După loopinguri ameţitoare şi ciorba de fasole – servită la prânz – restituită integral în pungi de hârtie, aterizarea le-a dat alţi fiori cursanţilor. Întâi, când au trecut prin focurile interviurilor presei locale şi naţionale – un schimb de roluri care nici unui jurnalist nu-i cade prea bine, oricâtă experienţă ar avea. Apoi, pentru că organizatorii le pregătiseră o primire-surpriză pe măsura ziariştilor cu pretenţii de temerari corespondenţi.
„Din păcate, tocmai am fost anunţaţi că ne confruntăm cu o situaţie gravă: zona este atacată de insurgenţi, aşa încât va trebui să vă echipaţi corespunzător“, a fost discursul de bun-venit. Asudaţi şi deci nehotărâţi dacă să râdă sau să le facă de petrecanie gazdelor, jurnaliştii şi-au luat în primire cadourile: veste antischijă şi căşti de protecţie, laolaltă cântărind cam cât bagajul din spate. Nici n-au apucat să prindă bine ritmul pasului militar, că rafalele focurilor de armă le-au stins şi ultima urmă din ceea ce s-ar fi numit zâmbet: „Suntem atacaţi! Culcaaaaaat! La adăposturi!!!“.
Un moment al acestei zile mai poate fi demn de menţionat: acela în care, aşezat în sfârşit pe patul în care avea să-şi doarmă puţinele ore libere, cel puţin un ziarist s-a întrebat cu toată sinceritatea: „Ce dracu’ caut eu aici?…“.
A treia zi
7.00 – deşteptarea. 8.00 – micul dejun. 9.30 – deplasarea în Cheile Râşnoavei. Cu alte cuvinte, o frumoasă plimbare la munte, la răcoare. Eroare. Abia deşertaţi din autobuzul militar, jurnaliştii s-au îngrămădit la poalele Stâncii… „Inocentului“. Ordinul era clar: aveau s-o escaladeze. Mai mult, aşa cum prevedeau instrucţiunile, după ce ajungeau în vârf şi erau premiaţi cu câte o bomboană mentolată de căciulă, proaspeţii alpinişti trebuia să coboare pe acelaşi „drum“!
De prisos să mai spunem cum s-a desfăşurat această „exersare a unor elemente şi tehnici de alpinism“. Cert este că, la ora prânzului, toţi cei 16 – cu burţi, muşchi sau fără – ascundeau în buzunarele pantalonilor de camuflaj, pe lângă o colecţie impresionantă de vânătăi, zgârieturi şi arsuri, măcar câte o jumătate de mentolată – pentru desert.
Siesta s-a făcut spre ora 14.00, la susurul lin şi dulce al rafalelor de arme de foc. Iar „ceaiul“ de după-amiază s-a servit fierbinte, printr-o fereastră în flăcări.
A patra zi
Ar fi multe de spus despre zilele de miercuri şi joi, cele mai agitate şi mai pilduitoare, să zicem aşa, din tot cursul. Lipsa de spaţiu şi, evident, febra musculară ne obligă însă să iertăm totuşi tastatura…
Două exerciţii pe bază de scenariu – luate separat sau împreună, cum vreţi – au constituit cireaşa de pe tort, şi anume ziua numărul patru. Primul a fost însoţirea militarilor într-o misiune de recunoaştere în zona atacată de insurgenţi. Taburi, veste, căşti, gloanţe şuierând pe lângă urechi, trântit la pământ în genunchi, coate, şolduri – înviorarea de dimineaţă a fost o imagine la scară mai mică a unei zile normale din Afganistan. Surprizele de până atunci îi pregătiseră îndeajuns însă pe ziarişti încât să ştie că ziua nu se terminase şi că marea provocare abia de atunci înainte îi aştepta.
Răpirea
Le-a ieşit în cale pe-o potecă umbroasă, când amorţeala ghiftuielii la răcoare ameninţa să-i adoarmă definitiv. „Nu mişcă nimeni! În genunchi!!! Mâinile la ceafă!!!“.
Cu mişcări rapide, câteva cagule războinice purtătoare de arme i-au înghesuit pe Cătălinii Radu Tănase într-un ţarc, împiedicând orice gest de nesupunere. Iar din mijlocul grămezii trântite în praf, atacatorii l-au smuls cu nebănuită cruzime pe singurul răzvrătit: operatorul TV Realitatea, Emil Moldoveanu.
Răpirea a urmat toate regulile unei acţiuni teroriste de bun-simţ: ostaticul a fost târât prin pietrişul drumului, imobilizat şi legat fedeleş şi transportat în tabăra atacatorilor. Conform scenariului, la intervenţia trupelor militare GFOR pentru menţinere a păcii, după vreo două ore, jurnalistul a fost lăsat să se întoarcă la ai săi nevătămat – şi cu o nevoie arzătoare de beţişoare de urechi. După o astfel de experienţă, e drept că nici berea nu putea desfunda mai bine timpanele zgâriate de focurile eliberării.
Foc de tabără şi concluzia: „Foarte tare, frate!“
Am omis să amintim un lucru, nu lipsit de importanţă: fiecare dintre cele trei zile de instrucţie dură de la Predeal s-a încheiat cu câte o şuetă „la poieniţă“, unde militari, ofiţeri de presă şi ziarişti au depănat amintiri din misiunile efectuate de cei care au avut norocul să plece în Congo, Afganistan, Irak sau Kosovo. Şi ca o răsplată pentru lecţiile învăţate, ultima întâlnire a fost de mare angajament: cu foc de tabără, mici şi berică, numai bună de uns rănile de război.
Încheierea cursului a fost una ceremonioasă, evident, cu alocuţiuni rostite de generali şi felicitări adresate ziariştilor care au trecut cu bine de acest antrenament dur. S-au înmânat tuturor participanţilor diplome de absolvire şi de merit, dar s-au făcut şi urări de succes în misiunile din teatrele de operaţii unde ziariştii vor pleaca în cel mai scurt timp.
Concluzia? E pe bune, vorba unui camarad de pix: „Foarte tare, frate!“. Deşi ar mai avea nevoie de oarece retuşuri, cursul de pregătire pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict este o ideea isteaţă, pentru care MApN-ul trebuie felicitat călduros. În primul rând pentru că într-o astfel de simulare, destul de fidelă realităţii, acei visători scriitori la ziar se pot linişti definitiv cu ideea că patul de-acasă e mai călduţ. Iar pentru cei care insistă să trăiască experienţa vieţii, un astfel de antrenament nu poate decât să îi ajute să scape cu zile din războaiele în care vor pleca. În ceea ce-i priveşte pe reporterii Gazetei de Sud, aceştia nu au decât un gând: Scorpionii Roşii să-şi facă mai repede bagajele!
