În articolul „Cioroiul Nou, un fel de buricul civilizaţiei romane“, apărut în ziarul Gazeta de Sud nr. 3874 din 8 noiembrie 2007, s-a strecurat o regretabilă eroare de documentare.
Vechimea fortificaţiei de la Cioroiul Nou nu este de 4000 de ani, cum greşit a apărut în articol. Arheologul Dorel Bondoc, de la Muzeul Olteniei, spune: „Fortificaţia a fost construită de romani la mijlocul secolului 3, iar dimensiunile ei sunt de 230 pe 140 de metri. Urmele din jurul ei se întind pe o suprafaţă de 30 de hectare. Fortificaţia a fost ridicată peste nişte edificii romane anterioare din secolul 2 şi prima jumătate a secolului 3“. Îmi cer scuze cititorilor care au semnalat greşeala pe care mi-o asum.