4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Prins la furat

Un mehedinţean a fost descoperit de jandarmi după ce sustrăsese un aparat antiradar. În timp ce se deplasau pe strada Unirii din Strehaia, jandarmii au observat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1.00, un cetăţean care se afla într-un autoturism parcat. La apariţia jandarmilor, bărbatul a devenit neliniştit. Aceştia l-au verificat, stabilind că G. Costinel nu era proprietarul autoturismului. La controlul corporal, au fost găsite asupra sa un aparat antiradar şi o legătură de chei cu care acesta reuşise să pătrundă în autovehicul. „Proprietarul autoturismului a fost identificat ulterior de jandarmi şi i-a fost restituit aparatul antiradar. Împotriva lui G. Costinel au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat“, a declarat Claudia Mendea, purtătoarea de cuvânt a IJJ Mehedinţi.

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS