33 de deţinuţi s-au aflat vineri în centrul atenţiei la Târgul pentru locuri de muncă destinat persoanelor care au suferit o condamnare, organizat în Craiova, la Hotelul Europeca. Evenimentul s-a desfăşurat sub sloganul „E de bine pentru tine!“ şi a constituit un semn de bun augur pentru deţinuţi, după eliberare.
Evenimentul organizat vineri la Craiova face parte din Proiectul „Continuarea dezvoltării sistemului de probaţiune din România“, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul PHARE 2006. Din punct de vedere al beneficiarilor acestui proiect – Direcţia de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor -, s-a constatat că „există o oportunitate extraordinară, şi anume ocazia ca probaţiunea şi penitenciarele să lucreze împreună pentru integrarea persoanelor eliberate condiţionat“, după cum a declarat Bogdan Mitricună, şef Serviciu probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj.
„E de bine pentru tine!“ s-a bucurat de participarea persoanelor private de libertate din toate penitenciarele craiovene: 13 de la Penitenciarul pentru Minori şi Tineri, zece de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova şi 13 de la Penitenciarul Pelendava. Din totalul de 33 de deţinuţi, 14 au calificare de tâmplar, obţinută în urma cursului de specializare urmat în perioada detenţiei; patru au calificare de mecanic auto, trei în domeniul construcţiilor, restul având pregătire de bucătar, măcelar sau lăcătuş mecanic. Un lucru demn de luat în seamă a fost faptul că unii dintre aceştia sunt deschişi posibilităţii de a-şi schimba domeniul de activitate, în cazul în care primesc oferte din alte zone economice. „Vreau să vă spun că noi, deţinuţii, suntem, în primul rând, oameni, iar ceea ce faceţi dumneavoastră aici se numeşte omenie“. Acestea au fost cuvintele unuia dintre deţinuţi, emoţionat de şansa oferită de a-şi lua viaţa de la capăt, după ieşirea din penitenciar.
La rândul lor, angajatorii prezenţi şi-au arătat interesul pentru viitorii angajaţi. Oferta totală a celor cinci firme prezente a fost de 13 posturi; producţie publicitară – 3 posturi; agenţi distribuţie – 6; administrativ – 3; conducător auto – 1 post. La acestea s-a adăugat oferta foarte consistentă – peste 300 de posturi – a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj. Cea mai importantă disponibilitate este pentru domeniul confecţiilor, şi anume 137 de posturi, dintre care 88 pentru persoane calificate şi 49 pentru muncitori necalificaţi. Alte tipuri de posturi oferite de AJOFM sunt: sudor – 15, lăcătuş mecanic – 16, asistent pentru persoane cu handicap – 33, agent securitate – 15 etc.
Gazdele evenimentului au fost: Raluca Ţârcă – director adjunct la Penitenciarul Craiova; Ion Craioveanu, comisar-şef în cadrul Penitenciarului Pelendava Craiova; Nicolae Tătulescu, comisar-şef în cadrul Penitenciarului pentru Minori şi Tineri Craiova; Bogdan Mitricună, şef Serviciu de probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj; Ioan Durnescu – expert tehnic, Bernard Brunhes International.