4.8 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPotop în Mehedinţi

Potop în Mehedinţi

Nordul judeţului Mehedinţi este paralizat din cauza căderii masive de zăpadă şi a viscolului. În mai puţin de două ore, a nins cât să izoleze mai multe localităţi şi să blocheze câteva drumuri judeţene şi comunale.
„Este dezastru, ştiu doar să ne ia banii pe roviniete, dar nu ne creează condiţii. Am făcut patru ore pe câţiva kilometri. E bătaie de joc. A nins mult şi abia de dimineaţă au trimis utilaje“, a spus un şofer.
Zăpada măsoară în general 15-20 de centimetri pe carosabil, dar pe alocuri, unde a fost viscolită, ajunge şi la 80 de centimetri. Cu greu fac faţă chiar şi drumarii.
„Din păcate, natura nu ţine cu noi. A nins din nou foarte mult, a viscolit, avem localităţi izolate, dar după ce vom debloca drumul judeţean vom acţiona şi în celelalte zone şi vom dubla numărul utilajelor“, a declarat Ion Mâţu, prefectul judeţului Mehedinţi.
Viscolul este cea mai mare problemă, din cauza vântului care a bătut chiar şi cu 70-80 km la oră, patru localităţi cu aproape 3.000 de locuitori fiind blocate. În Bâlvăneşti, Marga, Godeanu şi Călineştii de Jos nu se poate circula cu nici un mijloc de transport.
„E greu… Aici, de fiecare dată când ninge rămânem blocaţi. Nici nu au putut să ajungă copiii de la oraş la noi. S-au întors înapoi că nu era drum făcut de dimineaţă. Abia acum au început să bage utilajele. Aici sunt mulţi bătrâni, oameni bolnavi, să ne ferească Dumnezeu să avem nevoie de o ambulanţă că nu are cum să ajungă“, au spus localnicii din comuna Bâlvăneşti.
În comuna Godeanu, nici poliţia nu a putut să ajungă la oameni.
„În urma precipitaţiilor sub formă de zăpadă care au căzut în ultimele ore, mai multe localităţi din nordul judeţului sunt izolate. Colegii de la posturile din comuna Bâlvăneşti au luat legătura cu cei de la Drumuri pentru a acţiona la degajarea căilor de acces“, a declarat Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.
Localităţile nu vor putea fi deszăpezite până ce drumarii nu vor reuşi să cureţe Drumul Judeţean 670, iar meteorologii au emis o avertizare de cod galben până duminică noapte, la ora 21.00, pentru localităţile din nordul judeţului.
Alarmă de gradul zero şi în comuna Şimian, satul Cerneţi, unde aproape 50 de case sunt sub ameninţarea apelor. Din cauza precipitaţiilor căzute sâmbătă noapte, nouă gospodării şi mai multe subsoluri de case au fost inundate în cartierul Piatra Albă din Cerneţi.
Canalizările din localitate nu au mai făcut faţă viiturii, apa ajungând în curţi, beciuri şi subsoluri.
„A plouat toată noaptea, canalizările sunt înguste, nu au făcut faţă şi apa a intrat în curţi şi în beciuri. În unele locuri s-au înfundat pentru că nu le-a mai curăţat nimeni, bine că au venit pompierii“, a spus un localnic din Cerneţi.
Speriaţi, cei inundaţi au cerut sprijinul autorităţilor. Pompierii de la ISU „Drobeta“ au intervenit cu 30 de servanţi şi trei motopompe pentru a evacua apa din gospodării.
„O să folosim motopompa pentru a scoate apa din curţi şi beciuri pentru că nu putem altfel“, au spus pompierii.
Cel mai grav este faptul că sub podurile canalizărilor s-au format dopuri de gheaţă şi apa nu mai are pe unde să treacă.
„Precipitaţiile care au căzut în ultimele ore au produs inundaţii în comuna Şimian. Am intervenit cu trei echipaje şi trei motopompe pentru a evacua apa din gospodăriile afectate. Altă problemă cu care ne confruntăm o reprezintă dopurile de gheaţă formate sub poduri, astfel că trebuie să acţionăm pentru decolmatarea canalizărilor“, a declarat Liviu Borugă, căpitan ISU „Drobeta“.
Din cauza ploii, se înregistrează probleme şi într-un cartier din Drobeta Turnu Severin, cinci case de pe Calea Târgu Jiului având beciurile inundate. Chiar şi pasajul de la Vama Porţile de Fier I a fost inundat din cauza apelor scurse de pe versanţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII