2.9 C
Craiova
sâmbătă, 14 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjÎncepe războiul afişelor electorale

Începe războiul afişelor electorale

GORJ. Lucrătorii Primăriei Târgu Jiu au început de ieri să monteze panourile pentru afişajul electoral. Ramona Evulescu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Târgu Jiu, a precizat că în tot oraşul vor fi montate aproximativ 80 de panouri, din care peste 40 vor fi amplasate în zona centrală. Multe dintre acestea au fost deja instalate, iar acţiunea va continua până la sfârşitul săptămânii. Panourile montate în centrul oraşului au costat 9.000 de lei. „Panourile care au fost puse în centrul oraşului sunt noi şi au fost realizate din materiale moderne. Restul au fost vopsite. Se va stabili ulterior în ce mod vor fi împărţite panourile“, a precizat Ramona Evulescu.

 

Amenzi pentru afişele electorale puse în locuri nepermise

 

Poliţiştii comunitari din Târgu Jiu sunt hotărâţi să amendeze partidele care vor pune afişe electorale în locuri nepermise sau care vor arunca în spaţii publice „fluturaşi“ electorali. Conform unei hotărâri a Consiliului Local Târgu Jiu, sancţiunile contravenţionale sunt cuprinse între 100 şi 500 de lei.

Ion Tudor, şeful Poliţiei Comunitare Târgu Jiu, a precizat că toate partidele care vor încălca legea vor fi sancţionate: „Ne aşteptăm, în perioada următoare, la o invazie de afişe electorale pe stâlpi, pe clădiri şi pe garduri. Vom aplica amenzi tuturor partidelor care încalcă legea. O campanie electorală civilizată înseamnă şi un oraş curat. Vor fi suficiente panouri în oraş pentru toţi candidaţii. Dacă vom găsi afişe cu candidatul Popescu, de exemplu, îl vom sancţiona pentru că ştim cine le-a pus“.

În ultimele trei luni, poliţiştii comunitari din Târgu Jiu au aplicat 14 amenzi în valoare de 2.400 de lei, din care s-a încasat suma de 1.000 de lei.

 

Afişele electorale – pericol de electrocutare

 

Reprezentanţii CEZ spun că lipirea afişelor pe stâlpii de electricitate constituite un pericol de electrocutare pentru că acoperă semnele de avertizare. „În cadrul campaniei electorale din perioada mai-iunie, pe stâlpii de electricitate aflaţi în judeţul Gorj au fost lipite numeroase afişe electorale care acoperă mesajele de avertizare asupra pericolului de electrocutare, mesaje care trebuie să fie vizibile pentru a nu pune în pericol viaţa oamenilor. În plus, afişele au fost lipite cu adezivi foarte puternici, iar în urma ploilor, chiar dacă hârtia se deteriorează, inscripţia rămâne acoperită permanent. Inscripţionarea stâlpilor se face o singură dată, la montarea acestora, iar reinscripţionările din motivele menţionate mai sus sunt imputabile persoanelor şi instituţiilor care le-au realizat. Este important ca lipirea afişelor electorale să se facă pe panourile destinate acestui scop şi în zonele special amenajate de autorităţile locale, pentru a nu periclita viaţa oamenilor şi pentru a evita eventualele accidente“, a precizat Dan Popescu, purtătorul de cuvânt al CEZ Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS