România de astăzi este radiografiată din aproape toate punctele de vedere în metafora inegalabilă a fostului preşedinte al Uniunii Scriitorilor, academician D.R. Popescu, invitatul Naţionalului din Craiova duminică, 21 aprilie
Prin luna ianuarie, i-am trimis academicianului D.R. Popescu (foto) şapte întrebări pentru un interviu. De atunci, l-am sunat de vreo şapte ori şi, într-un târziu, adică zilele trecute, am primit o scrisoare, respectiv un text, cuprinzând răspunsul la doar două întrebări din chestionar.
Ion Jianu: În urmă cu vreo cinci ani, aţi scris că „România este o Biblie de vânzare“. Puteţi să detaliaţi? Vă menţineţi şi acum această afirmaţie oarecum surprinzătoare?
D.R. Popescu: Domnule Jianu, dacă am scris, cândva, că România este o Biblie de vânzare, azi n-aş mai putea spune aşa ceva! Azi România este o pancovă, o gogoaşă hărtănită de tot soiul de patricieni vereştoizaţi, danubiano şi extradanubiano-pontici. Nici iarba de pe întreaga suprafaţă a ţării nu ne mai aparţine. O pasc boi şi berbeci veniţi din alte ţări mai calde. De petrol nu se mai poate face vorbire! El merge drăgălaş în subsolurile fostelor imperii – austriac şi sovietic. Pădurile au devenit invizibile, munţii din marmură s-au adrieanizat, aşa că doar industria de fier vechi mai produce o bucată de pâine pentru pruncii ţiganilor. Aşa că am scăpat de opţiunile potenţial dezastruoase ale poluării industriale – chiar şi la Craiova! Iar reozonizarea – reozonificarea meleagurilor mioritice este în toi, mai ales prin punerea la dispoziţia Tătânelui Ceresc a mai multor mii de hectare de pământ arabil; era, de altfel, singura cale paradisiacă de ieşire din îngâmfarea de semizei agricoli care începuse să inverseze sensurile istoriei!
În privinţa cultivării inteligenţei ştiinţifice, care poate lua forma unui extremism intolerant, toxic, s-a ajuns la concluzia că democratizarea învăţământului prin universităţi particulare, autocefale, va reda istoriei libertatea de a fi înţeleasă ca supusă dreptăţii lui Dumnezeu… Apoi, tendinţa naturală a omului de a nu-şi strica ochii citind a fost încurajată prin proliferarea posturilor de televiziune, care niciodată nu ţin post! Azi… Singurii inşi care mai citesc, bunăoară Biblia, în România, sunt procurorii! Dar Biblia pe care o utilizează ei este din dotare!.. Seara, după lungi incursiuni printre moşnegii de la ţară, procurorii depun bibliile la rastel! A, o să sară cineva din cort, gata să spună că mai avem, totuşi, niscaiva conştiinţe de piaţă, pe tarabă, de vânzare! Eroare! Toate s-au cartelizat! Doar câţiva copilaşi mai avem de vânzare – câţi le-au scăpat stoicăneştilor printre degete!
În privinţa sportului, pe total, vorba lui Mircea Radu Iacoban, stăm bine! Teoretic, mai ales! Sportul, în şcoli, ajută consolidarea fizică, psihică, întăreşte educaţia, armonia socială!.. Teoretic! Exemplul emblematic pentru sportul românesc de azi? Da, este acel săritor de la trambulină – campion naţional! – care, la antrenamente, luni de zile, în loc să plonjeze în apă, plonja pe nişte saltele! Genial! Dacă ar exista campionate europene, mondiale şi olimpice de cacialmale – am obţine o puzderie de medalii de aur! Mai ales la probele politice guvernamentale: Alba-Neagra! Alba-Neagra, proba medaliată cu aurul de la Roşia-Montana, în sunetele imnului naţional, imn cântat – solo: „Deşteaptă-te, române“ – şi dirijat personal de ideologul multilateral finanţat, Ghiţă Borcan Pristanda.
Furtuna revoluţiei chelioase a bântuit peste istoria Europei ultimilor ani, prefăcându-se că, din greu, confundă lumea ideală cu energia cauzelor şi efectelor tăvălugului economico-politic. Aşa că nici o guvernare şi nici o înghesuială parlamentară nu pot garanta că prezentul arată exact la fel cu ecuaţiile aleşilor poporului, pe care, oricum i-am lua, ei nu aparţin realităţii economice danubiano-dâmboviţene! Aşa că nu ne rămâne decât să ne închinăm în continuare mănăstirii Europa şi ambulanţierilor ei smeriţi. Să ridicăm în slăvi trecutul nostru continental, punând-o – de ce nu? – în primul rând pe contesa cu ceva sânge dâmboviţeano-danubian, Anna de Noailles, cea care, în marea ei iubire faţă de ţara de sub Carpaţi, şi-a amintit o singură dată că a trecut prin acest spaţiu, în drum spre falnicul Stambul! Desigur, memoria ei absolută n-a putut să reţină mai nimic despre imaginea unor păstori mioritici lipsiţi de repere valorice. Pentru contesa de pe Sena, danubienii, în opinci şi cu vajnice căciuli pe cap, cântând din fluiere, pe iarba verde de acasă, fără mustăţi heraldice, puteau să poarte la cureaua lor cea lată niscaiva certificate de efeminare istorică…
Uzul raţiunii filosofiei politice danubiano-begaice, scenografiile parlamentare şi ambalajele ideologice ne asigură că iluzionismul economic nu e străin de tradiţia noastră daco-romană. Aşa că, valoroşi genetic, şi culturali foarte, mai ales acei bărbaţi viguroşi care au rezistat prin cultură, românaşilor de la miori, stăpâni pe universul postpolitic actual, nu le mai rămâne decât să se bucure de aristocraţia fotbalistică autohtonă şi de toate triburile ei de la Cluj – CFR, Vaslui, Ploieşti, până la neotriburile, sub acoperire sindicalieră, de la Târgu Jiul minier şi Mediaşul gazometanizat… Iar, când baciul din Senat e trist pentru că nu-şi vede oile şi toţi berbecii veşnic sub nas, el se reculege la Muntele Athos, recitându-şi din Eminescu, profund revigorat spiritual: „Şi dacă stele bat în lac, adâncu-i luminându-l, E ca durerea mea să-mpac, înseninându-mi gândul“. Desigur, e vorba de înseninarea gândului prin câştigarea Cupei Europei Balcanice şi prin vânzarea lui Reghe Prodan la Hamburg!…
Prăbuşirea sportului, o consecinţă funestă a morţii statului social
I.J.: Citiţi presa de astăzi…Şi am constatat că citiţi şi ziare de sport, fiind la curent cu fenomenul fotbalistic, chiar făcând unele comentarii. Cu alte cuvinte, sunteţi un fel de spectator al vieţii fotbalistice… Ce ziceţi de dispariţia Universităţii Craiova?
D.R.P.: Domnule Jianu, eu sunt sigur că nu s-a urmărit desfiinţarea „Universităţii“ Craiova, ci dispariţia Craiovei de pe harta celor mai mulţi spectatori la meciurile de fotbal din România! Şi s-a reuşit, în mare parte, această performanţă economico-politică! De ce să aibă oamenii bucurii venite din fotbal, din box, caiac-canoe, lupte greco-romane, haltere, volei?.. Nu e mai bine să apară niscaiva noi discipline sportive? Iată: Alba-Neagra! E un joc al Destinului! Haţ-Haţ! Nu presupune nici mari investiţii în stadioane, în pregătirea jucătorilor politici! La un cap de pod, într-o gară, sau haltă, în aşteptarea trenurilor, în parlament, în timpul discursurilor adormitoare şi inutile ale adversarilor politici, în universităţi, când se dau doctoratele cu duiumul… Alba-Neagra! Haţ-haţ! În anii din urmă, douăzeci şi ceva, democratici, s-a instalat cu desăvârşire, pe plaiurile dâmboviţeano-mureşene, cutuma ce legiferează dreptul oricui să-şi poată forma o echipă de cămătari, de specialişti în dezlegări de cuvinte, în dezlegări de secrete bancare, în Alba-Neagra… Mai ales că la noi are un mare succes noul sport naţional: să nu te uiţi în oglindă! Ce să vezi? Un scârbavnic mădular cu iaht la poartă, cu cai mascaţi pe patru roţi, şi cu o erupţie logoreică de vorbe, vorbe, care nu mai încap în gură nici la tribuna parlamentarului şi nici în orele de dirigenţie oraculară, când se privatizează, pe degeaba, şi umbrele bisericilor de gheaţă de la Bâlea, întru o mai eficientă activitate turistică şi hormonală. Sportul naţional? Hoţia multilateral dezvoltată. Gata cu găinăriile – furtul ţevilor din sistemele de irigaţii – gata cu uzinele puse pe butuci! Într-un stat minimalist, fără justiţie, poliţie, învăţământ, fiecare boschetar miliardar poate spune cu îndreptăţire: „Statul sunt eu!“.
Prăbuşirea sportului românesc este o consecinţă funestă a morţii statului social. Băieţii deştepţi şi-au schimbat numele, căpătându-şi o nouă identitate sub crezul sfânt al mitului ce spune că motorul economiei îl constituie profitul! Şi cum ei au pus mâna pe cârma motoarelor, banii – banii, orbi, ca de obicei, au năvălit de la energia electrică şi din prăbuşirea industriei hăpt în jeburile lor! Statul a început să stea cu mâinile în sân şi să privească plin de admiraţie spre noii proprietari ai munţilor videnieni, pădurilor vereştoizate, fabricilor şi uzinelor de produs fier vechi şi a petrolului patricianizat etc.
Performanţele, în sport, au apărut cu grăbire: în handbalul feminin sunt peste 40 de jucătoare din Muntenegru, Ucraina etc. – şi Tadici vorbeşte în vânt că aria de selecţionabile pentru echipa României va deveni mâine-poimâine invizibilă. În baschetul masculin, numărul sârbilor şi al jucătorilor bărnaci de pretutindeni înfloreşte.
Să nu-i plângem însă pe samsarii de fotbalişti de pe la noi! Ei deja se află cu fesele în paradis!..
