O nouă generaţie de actori din Craiova pleacă spre scena lumii.
Unii studenţi ai Departamentului de Artă Teatrală al Facultăţii de Litere – Universitatea din Craiova au susţinut, luni, 27 iunie, la ora 19.00, în Aula „Buia“ a Facultăţii de Agronomie, examenul de absolvire a celor trei ani de studii. Proba a constat, ca de obicei, într-o piesă de teatru pe care tinerii actori au jucat-o în faţa spectatorilor.
Dragoş Andronie, Dan Cornescu, Ana-Maria Cratiţă, Petrişor Diamantu, Adriana Drugulescu, Patricia Ionescu, Ion Mărgescu, Simona Petrencu, Luiza Stănescu, Claudia Suliman şi Costinela Ungureanu au dat viaţă personajelor din „Oraşul însorit“, piesă realizată după „Ucigaş fără simbrie“ şi alte texte de Eugène Ionesco. Regia spectacolului i-a aparţinut asist. drd. asociat Alina Rece, care s-a ocupat şi de scenografie şi ilustraţie muzicală. Ea a fost ajutată de Adina Constantinescu la costume, de Ionel Bobin la sonorizare şi lumini şi de Emil Slăvulete la tehnica de scenă.
Examen cu public
Dacă alţi studenţi dau examene scrise, cei de la actorie trebuie să-şi demonstreze talentul în faţa ochiului critic al publicului, care taxează şi cea mai mică greşeală. Proaspeţii absolvenţi, deşi emoţionaţi – ca înaintea oricărui spectacol –, au reuşit să capteze atenţia printr-un joc actoricesc concentrat, rezultatul celor trei ani de studiu intens al actoriei.
Textele lui Eugène Ionesco, cel care a dat dramaturgiei şi „Cântăreaţa cheală“ sau „Scaunele“, s-au dovedit mai mult decât potrivite pentru promoţia 2011 a Departamentului de Artă Teatrală. „Ucigaş fără simbrie“ spune povestea unui oraş aparent perfect, însă care ascunde crimă, violenţă şi corupţie în cotloanele cele mai întunecate. Personajele sunt şi bune, şi rele. Berenger este inocentul care descoperă un cartier ce pare minunat la prima vedere, construit de un Arhitect, asta până când află de existenţa unui criminal care dă peste cap perfecţiunea. De aici, totul începe să o ia pe căi greşite, iar grotescul merge până la absurd, reuşind să îi taie aripile prea plinului de speranţă Berenger.
Dincolo de feţele pictate, care i-au ajutat pe actori să întruchipeze mesagerii teatrului absurd, jocul scenic a fost cel mai important. Ei au ţipat cu patimă, au alergat, au cântat la vioară, au râs, s-au rostogolit pe scenă sau şi-au strigat cu speranţă dragostea spre cer; pe scurt, s-au zbătut pentru a câştiga inima publicului, lucru pe care va trebui să îl facă permanent de acum încolo. Câştigul nu se opreşte însă aici: tinerii actori vor merge mai departe, cu garanţia totală că studiul lor nu a fost în zadar.
