5.4 C
Craiova
joi, 5 decembrie, 2024

HOROSCOP

  Berbec
Aveţi multe de făcut, dar va trebui să vă organizaţi mai bine, ca să faceţi faţă tuturor provocărilor. Cariera pare să fie locul celor mai interesante proiecte, dar care pot avea direcţii diferite de interpretare. Ori lucraţi pe două fronturi, ori căutaţi al doilea job, ori vă gândiţi din ce în ce mai serios la o schimbare de profesie. Un curs de specializare sau a doua facultate ar fi idei excelente pentru atmosfera acestui sfârşit de săptămână.

  Taur

Ceva vă reţine să duceţi mai departe un plan care a mers bine o perioadă, dar care acum a ajuns într-un impas. Reticenţele care v-au copleşit sunt începutul sfârşitului, pentru că atunci când nu mai credeţi în şansele de izbândă ale eforturilor dumneavoastră, mai bine vă opriţi decât să consumaţi mai departe absolut inutil timp şi energie. Nu mai credeţi că veţi ajunge undeva şi interesul păleşte, încât preferaţi să renunţaţi. Decât să fiţi dezamăgit de rezultate, preferaţi abandonul.

  Gemeni
Porniţi cu mult elan într-o direcţie nouă. Credeţi cu tărie în şansele de reuşită, investiţi energie şi chef de muncă, dar cei care vă trag înapoi sunt colegii sau prietenii care se îndoiesc de rezultate. Nu vă lăsaţi copleşiţi de pesimismul şi spiritul lor critic. Unii nu ştiu decât să comenteze ceea ce fac alţii şi să despice firul în patru, iar acum intraţi dumneavoastră în colimator. Atâta timp cât interesul e viu şi sunteţi convins că eforturile duc undeva, merită să mergeţi mai departe, în ciuda tuturor rezervelor.

  Rac
Aveţi noroc de un anturaj benefic pentru planurile dumneavoastră cele mai importante. Aveţi alături oameni care vă apreciază şi vă stimulează să continuaţi şi, atâta timp cât aveţi adepţi care vă completează, aveţi toate şansele să atingeţi apogeul proiectelor dumneavoastră cele mai complicate. Vise noi se nasc acum în minte, dar sunteţi conştient că e cale lungă până la materializarea lor. Aveţi toate resursele pentru a le atinge odată şi odată şi, dacă mai aveţi de partea dumneavoastră şi oameni care vă susţin concret, aveţi toate motivele să fiţi încrezător.

  Leu
Succesul vă însoţeşte în orice confruntare intelectuală dificilă, fie că e un examen, un interviu de angajare sau o banală dispută cu colegii dumneavoastră. Aveţi câştig de cauză, pentru că deţineţi un atu forte. Ştiţi să vă argumentaţi poziţia, credeţi în ideile dumneavoastră şi, atâta timp cât comunicarea merge bine, şansele de a ieşi învingător în dispute intelectuale sunt maxime pentru dumneavoastră. Se aud veşti bune despre perspectivele spre care vă îndreptaţi şi la care contribuiţi prin studiu şi muncă.

  Fecioară
Se ştie că aveţi un nas fin care simte de la o poştă dacă cineva vă minte, de aceea sunteţi mult mai atent la detalii. Orice fleac vă transmite ceva despre adevăratele intenţii ale celui din faţa dumneavoastră şi nimic nu vă scapă. Cu cât sunt mai evidente gesturile nesincere, cu atât mai închis şi tăcut deveniţi, pentru că nu puteţi permite vreunui mincinos să se bage în treburile dumneavoastră. Precauţia ajunge la cote maxime, încât preferaţi să rupeţi relaţia cu cineva decât să aveţi de suferit pentru că îi acordaţi încredere.

  Balanţă
Nu e nevoie să vă aflaţi în faţa unei persoane ca să vă certaţi, ci conflictele se pot încinge şi de la distanţă. Fie prin telefon, fie prin tot felul de semne trimise prin mijloacele de comunicaţie accesibile, firul se încinge din cauza nervilor de ambele părţi, cu riscul de a declanşa o criză în relaţia respectivă. Dacă nu vă opriţi la timp, aţi putea rupe legătura cu cel de la capătul firului. Unde e diplomaţia dumneavoastră proverbială? Nu vă lăsaţi furat de irascibilitate şi agresivitate şi domoliţi tonul!

  Scorpion
Şeful vă apreciază tocmai datorită spiritului independent pe care îl afişaţi zilele acestea. Nu vrea să îl sufocaţi cu întrebări, ci laudă curajul dumneavoastră de a lua decizii de unul singur şi de a răspunde pentru urmările lor. Dacă vă vede dispus să vă descurcaţi pe cont propriu, vă va oferi mână liberă în unele proiecte în care creativitatea cere să fie lăsată să circule în voie, fără să vă îndrume cineva şi fără să vi se spună ce să faceţi. Vă bucuraţi că aveţi asemenea libertate de decizie şi de mişcare, pentru că daţi randament maxim.

  Săgetător
Cu ceva timp în urmă aţi rupt o relaţie din exces de zel, dar începeţi să regretaţi că v-aţi pripit. Aveţi nevoie acum de prezenţa acelei persoane şi vă gândiţi cum să faceţi să reluaţi prietenia de odinioară. Aţi fost nervos, aţi greşit, aţi spus cuvinte dure, dar acum veniţi cu coada între picioare în faţa lui, gata să vă recunoaşteţi erorile şi să vă cereţi iertare. Şi celălalt vă vrea înapoi şi e gata să ierte, cu şansa de a reface o legătură reciproc avantajoasă. Ar fi păcat s-o pierdeţi.

  Capricorn
Atmosfera de acasă este tihnită şi paşnică, e o plăcere să reveniţi în cămin după o zi de muncă, pentru că acolo vă aşteaptă persoane dragi, dispuse să vă asculte păsul. Cineva din familie poate fi balsamul de care aveţi nevoie pentru a vă detaşa de griji şi a găsi soluţii de ieşire dintr-un impas în care vă simţiţi blocat de la o vreme. Discutaţi sincer, spuneţi ce aveţi pe suflet, recunoaşteţi-vă temerile şi limitele, pentru că cineva drag este acolo pentru dumneavoastră, pentru a vă oferi sfatul, dar şi susţinerea morală pe drumul spre reuşită.

  Vărsător
Nu aveţi nevoie de nimic altceva decât de liniştea de acasă, de puţină odihnă şi chiar de rutină, pentru că acestea creează mediul optim pentru a vă relaxa şi a vă reîncărca bateriile. Dacă în acest spaţiu banal şi calm se află şi persoana iubită, aveţi toate motivele să fiţi fericit, pentru că weekendul aceasta chiar nu aveţi chef nici de stres, nici de muncă, nici de agitaţie, de nimic care v-ar putea enerva. Cu cât evenimentele care apar sunt mai banale şi mai calme, cu atât vă simţiţi mai bine.

  Peşti
Colaborarea cu grupul din care faceţi parte merge de minune şi sunteţi din ce în ce mai motivat când vedeţi că şi ceilalţi pun umărul pentru scopul comun la care munciţi cot la cot. Se pare că aţi găsit persoanele potrivite pentru ceea ce v-aţi propus, vă puteţi baza pe contribuţia lor, pentru că singur nu puteţi duce la capăt ce aţi început. Fiecare joacă un rol, fiecare investeşte anumite resurse, iar, la final, victoria va fi împărţită în mod egal. Împreună trageţi tare, dar tot împreună veţi sărbători şi succesul!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS