35.4 C
Craiova
duminică, 30 iunie, 2024

Horoscop

Berbec
Este necesar să vă promovaţi cumva proiectele pentru a vă bucura de sprijinul partenerilor. Acolo unde este nevoie, ar fi bine să aşteptaţi un semn de la ei înainte de a acţiona. Acasă sunteţi destul de nerăbdător şi de agitat, mai ales că găsiţi tot felul de puncte slabe familiei, iar acest lucru vă nemulţumeşte profund. Pe plan amoros este o zi frumoasă, plină de împliniri. Vă petreceţi o seară romantică în compania persoanei iubite.

Taur
Nu mai sunteţi dispus să vă ţineţi în frâu nici sentimentele, nici pornirile. Lăsaţi baltă raţiunea şi vă exprimaţi liber, în viaţa amoroasă, indiferent câte riscuri implică un astfel de gest. În cazul în care aveţi o relaţie stabilă, s-ar putea să fiţi extrem de tentat de perspectiva unei aventuri. În viaţa profesională sunteţi complet absorbit de sarcinile de serviciu şi aveţi şansa să realizaţi lucruri interesante.

Gemeni
Staţi bine cu sănătatea, însă se poate să aveţi unele stări de nervozitate. Relaţiile cu familia sunt tensionate. Va trebui să fiţi tolerant, altfel lucrurile se pot agrava. Pe plan amoros, aveţi posibilitatea să vă apropiaţi mai mult de partenerul de viaţă. Sunteţi plin de ardoare, iar persoana iubită va fi încântată să vă vadă atât de aprins. Nu trebuie să vă pierdeţi uzul raţiunii, că riscaţi să cădeţi în desuet.
 
Rac
Sunteţi tentat să vă implicaţi emoţional într-o relaţie cu o persoană care nu vi se potriveşte deloc. Aşadar, există mari şanse să suferiţi. Va trebui să faceţi eforturi pentru a vă păstra luciditatea şi a spune nu. Pe plan financiar, lucrurile stau destul de bine, veţi câştiga nişte bani din colaborări sau chiar veţi primi o moştenire neaşteptată. Este un moment bun pentru a face acele cumpărături pe care vi le doreaţi.

Leu
În cazul în care aţi căutat o nouă locuinţă în ultima vreme, astăzi aţi putea să găsiţi ceva pe placul dumneavoastră. V-aţi putea realiza visul, în sfârşit. Este o zi plină, cu diverse întâlniri. Prietenii şi cunoştinţele vă fac tot felul de invitaţii, care mai de care mai tentante. Dacă apar posibilităţi de investiţii financiare, nu este recomandat să riscaţi sume mari de bani, pentru că nu aveţi noroc în această perioadă. Trebuie să fiţi mai strâns la pungă.

Fecioară
Aveţi şansa să vă ocupaţi de problemele de familie mai delicate, găsind cea mai bună soluţie pentru ele. Va trebui însă să fiţi dispus să faceţi unele concesii. Este important să vă înfrânaţi atunci când simţiţi porniri violente în relaţiile cu cei din jur. Nu reuşiţi decât să creaţi o atmosferă tensionată, în loc să arătaţi puţină înţelegere. Trebuie să fiţi mai conciliant, aşa veţi avea numai de câştigat.

Balanţă
Reuşiţi să cultivaţi relaţii utile, deoarece cunoaşteţi foarte bine arta diplomaţiei. Aceasta reprezintă pentru dumneavoastră un adevărat atu care vă aduce sprijinul unor persoane influente. La locul de muncă sunteţi sprijinit de o persoană de sex feminin, care vă arată calea pe care trebuie să o alegeţi pentru a atinge succesul profesional. În relaţia sentimentală lucrurile nu stau pe roze. Partenerul de suflet vă reproşează că sunteţi rece.

Scorpion
Dacă aveţi o relaţie stabilă, astăzi vă veţi manifesta afecţiunea faţă de persoana iubită într-un mod mai vizibil, lucru care nu vă caracterizează de obicei. În cazul în care vă faceţi planuri pe termen lung împreună cu partenerul de viaţă, aveţi grijă să nu promiteţi lucruri pe care nu vi le doriţi cu adevărat. Demersurile făcute în viaţa profesională se lovesc de câteva obstacole.   

Săgetător
Deşi în familie vă înţelegeţi excelent cu toată lumea şi îi simţiţi aproape de dumneavoastră pe toţi cei dragi, în relaţiile de prietenie lucrurile nu sunt la fel. S-ar putea să aveţi o dispută cu o persoană foarte apropiată, pe care nu reuşiţi să o înţelegeţi. Priviţi situaţia într-o manieră pur subiectivă, iar acest lucru nu vă ajută deloc. Încercaţi să vă stăpâniţi emoţiile. Entuziasmul în viaţa profesională este nerecomandat.

Capricorn
Dacă întâlniţi o persoană deosebită, care reuşeşte să vă cucerească, există mari şanse să fie vorba despre începutul unei relaţii de lungă durată, care poate rezista în timp. Profitaţi de ceea ce vi se oferă. Este o zi bună pentru a vă îmbunătăţi situaţia financiară şi a face investiţii avantajoase. Din punct de vedere profesional, vă bucuraţi de stabilitate şi de încrederea colegilor şi a şefilor ierarhici.  

Vărsător
Este o zi cu mari împliniri pe plan amoros. Vă simţiţi fericit alături de partenerul de viaţă şi aţi vrea să opriţi timpul în loc să savuraţi aceste clipe minunate. Dacă însă există cineva în viaţa dumneavoastră care v-a stârnit interesul în afara relaţiei, aţi putea să fiţi tentat de o aventură, care să fie începutul unei noi relaţii. La serviciu au loc diverse schimbări, însă vă acomodaţi cu uşurinţă la noua situaţie.

Peşti
Vă intră nişte bani în cont, însă tindeţi să-i risipiţi pe cadouri. Nu fiţi atât de generos dacă nu vreţi să regretaţi mai târziu. În cazul în care nu aveţi încă nici o relaţie, singurătatea dumneavoastră va lua sfârşit. Se poate să fie vorba despre o nouă cucerire, dar există şi posibilitatea să reluaţi o veche poveste de iubire. În cazul în care aveţi deja o relaţie, ziua se sfârşeşte într-un mod romantic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS