Traficul rutier pe DN6 Alexandria – Craiova este îngreunat pe mai multe tronsoane din județul Olt, de aproape doi ani, din cauză că nici până acum Compania Națională de Autostrăzi și Dumuri Naționale din România (CNADNR) nu a reluat modernizările abandonate la sfârșitul lui 2012.
În noiembrie 2012, CNADNR a reziliat contractul cu asocierea Romstrade SRL – Ezentis Infraestructuras SA – Euroconstruct Trading 98 SRL, pentru reabilitarea unui tronson de 53 de kilometri pe DN6. Patronul Romstrade, Nelu Iordache, a fost arestat pentru fapte de corupție, iar 49 de kilometri de drum au rămas nemodernizați. După cum se poate observa, constructorul a turnat asfalt doar pe o parte a drumului, operațiunea ducând la diferențe de nivel între cele două sensuri. Podețele au rămas și ele neterminate, iar șoferii sunt nevoiți să ocolească lucrările. Valoarea contractului atribuit de CNADNR era de 136,5 milioane de lei (30,8 milioane de euro) fără TVA, cea mai mare parte a finanțării provenind din fonduri UE. Lucrările trebuia să fie finalizate în mai 2013, însă contractul a fost reziliat pe 2 noiembrie 2012, din cauză că Romstrade SRL a intrat în impas financiar. Șoferii care au tranzitat DN6 se declară nemulțumiți de „modernizarea“ pe unele tronsoane ale drumului. „Mașina mea fugea când în stânga, când în dreapta. De multe ori trebuia să intru pe contrasens ca să fiu în siguranță. Noaptea am intrat pe contrasens, pentru că lipseau marcajele. Singurul indiciu erau mărăcinii de pe marginea drumului. Cât îi costă pe cei de la CNADNR măcar să marcheze tronsoanele cu probleme?“, a declarat Valeriu Dogaru, unul dintre nemulțumiți. „Am circulat de mai multe ori pe DN6, de la Craiova la București. Până la limita cu județul Olt, drumul este bun. Apoi devine dificil, din cauza lucrărilor abandonate de mai bine de doi ani“, a afirmat, la rândul său, Anton Marin, alt șofer. Am cerut punctul de vedere al CNADNR în această problemă, însă până la redactarea acestui articol nu am primit un răspuns. Potrivit unor informații de pe site-ul companiei, după rezilierea contractului cu grupul condus de Romstrade SRL, procedura de licitație pentru lucrări trebuia reluată. Totuși, din verificările GdS, în perioada noiembrie 2012 – septembrie 2014, CNADNR nu a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) nici un anunț pentru relicitarea acestei lucrări.
Capcane moderne pe DN6 Craiova-Alexandria
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei