Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie desfăşoară o anchetă care vizează fapte de corupţie la licenţă, în cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi“ (UCB) din Târgu Jiu. Vizaţi sunt un cadru universitar şi mai mulţi studenţi de la specializarea kinetoterapie din cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport. Audierile au început ieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, unde au fost prezenţi mai mulţi studenţi ai Universităţii „Constantin Brâncuşi“, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, precum şi decanul Facultăţii, profesoara Monica Delia Bîcă.
„Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală față de un cadru didactic universitar şi studenţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu, existând suspiciuni că, în cursul lunilor iulie – septembrie, acesta ar fi solicitat și primit bani de la studenți pentru a le facilita obţinerea unor rezultate favorabile la examenul de licenţă, precum şi pentru a le furniza lucrări de licenţă gata elaborate. Pe 29 septembrie, procurorii au derulat percheziţii simultane în patru locaţii din Târgu Jiu şi Bucureşti, cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcției Generale Anticorupție şi cu suportul Serviciului Român de Informaţii“, potrivit unui comunicat al Parchetului General. Percheziţiile au vizat în Târgu Jiu sediul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport.
Bîcă respinge orice implicare în dosar
Studenţii specializării kinetoterapie şi motricitate specială, din cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, de la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ au repetat, în această toamnă, examenul de licenţă. Măsura a fost luată pe motiv că UCB nu avea dreptul să-l organizeze, nefiind acreditată. Examinarea a avut loc ulterior în Bucureşti, în faţa unei comisii de la Universitatea Naţională de Educaţiei Fizică şi Sport. Unii absolvenţi nu au fost însă mulţumiţi de notele primite la examinarea din Bucureşti faţă de cele primite la Târgu Jiu. La ieşirea de la audierile care au avut loc la Parchetul din Târgu Jiu, foştii studenţi de la kinetoterapie au declarat că nu au dat nimănui şpagă şi că au fost chemaţi în calitate de martori.
Decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi“, Monica Delia Bîcă, a stat trei ore şi jumătate la audieri. Cadrul universitar a respins ideea că absolvenţii ar fi dat bani pentru primul examen de licenţă susţinut la Târgu Jiu. „Probabil unul dintre studenţii care nu au luat examenul de licenţă s-a considerat frustrat, asta este procedura. Eu nu am continuat să eliberez diplome atâta timp cât nu aveam această atribuţie, ei a trebuit să susţină licenţa cu Academia din Bucureşti. Dacă exigenţa celor de la Academia din Bucureşti este foarte mare, nu cred că este problema mea. Eu sunt decanul facultăţii şi probabil în calitatea mea de decan am fost chemată“, a declarat Monica Bîcă. Procurorii continuă ancheta în acest caz.