După aproximativ șapte luni și unele probleme întâlnite pe parcurs, care au dus la o sistare a lucrărilor, se poate spune că procesul de reabilitare a străzii Caracal s-a încheiat. Constructorul a făcut deja o notificare către comisia de recepție, iar în următoarele zile se vor definitiva semnele de circulație și marcajele rutiere, inclusiv pistele pentru bicicliști. Odată cu strada Caracal putem spune că se încheie o treime din marele proiect de reabilitare ce mai conține străzile Râului și Bariera Vâlcii.
Lucrările de infrastructură de pe strada Caracal s-au încheiat. Constructorul a definitivat reabilitarea trotuarelor și a carosabilului, a realizat alveole de refugiu pentru autobuze, stații de taxi, locuri de parcare și scuaruri protejate prin garduri, care separă sensurile de mers. În același timp, au fost amenajate și zone verzi. „Noi am terminat totul. Mai rămân marcajele rutiere și semnele de circulație, care vor fi făcute în zilele următoare. Din momentul în care se apucă firma care are această sarcină, totul va dura două-trei zile. Noi am făcut deja notificarea către comisia de recepție. Eu zic că, în aproximativ două săptămâni, se va face și recepția lucrării“, a explicat inginer Marian Ieremia, șef de șantier din partea Dancor Romconstruct. Odată cu marcajele rutiere vor fi trasate, implicit, și pistele pentru bicicliști, care vor exista numai pe al doilea tronson, de la kilometrul 1+200, deci pe zona cu şase benzi a străzii Caracal.
Calea ferată, neinclusă în proiect
O problemă pe jumătate rezolvată de pe strada în discuție sunt șinele de cale ferată din zona unității militare. Acestea nu au fost reabilitate, nefiind incluse inițial în proiect și reprezentând cheltuială neeligibilă, însă constructorul a asfaltat spațiul dintre șine, pentru a ușura circulația rutieră. „În proiectul tehnic nu figurează reabilitarea șinei de cale ferată. Eu am așteptat mai multe răspunsuri pentru a vedea dacă le putem demonta, însă nu am primit nimic“, a completat șeful de șantier. Conform unor surse din primărie apropiate proiectului, reabilitarea căii ferate din zonă ar urma să fie făcută separat. Însă, pe lucrarea de pe Caracal nu se poate interveni pe o perioadă de cinci ani, aceasta fiind finanțată majoritar din fonduri europene.
Povestea de pe Caracal, pe scurt
Reabilitarea străzii Caracal, care a fost împărțită în trei tronsoane, a început pe 7 martie, de la intersecția cu strada General Dragalina. S-a lucrat atât ziua, cât și noaptea, iar firma responsabilă a încercat să incomodeze cât mai puțin circulația rutieră. S-a lucrat, de cele mai multe ori, pe o singură bandă. Execuția lucrării a avut, inițial, un termen de cinci luni, asta însemnând că proiectul ar fi trebuit să se încheie pe 7 august. Din păcate, niște lucrări paralele, desfășurate la conducta de distribuție a apei potabile, o arteră de apă și branșamentele utilizatorilor, au blocat constructorul la ultimul tronson al arterei. În primă fază, firma a fost nevoită să ceară o prelungire a termenului inițial, însă a sfârșit prin a sista lucrările pentru o perioadă de 30 de zile, între 25 iulie și 25 august. Practic, cu o întârziere de aproximativ două luni, firma a încheiat, în cele din urmă, reabilitarea celor 3,127 kilometri ai străzii, stabiliți prin proiect.
Odată cu strada Caracal se încheie și prima arteră finalizată din proiectul care mai cuprinde străzile Bariera Vâlcii și Râului. Reabilitarea acestor trei mari străzi din Craiova costă 39.890.200 de lei.