2.6 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalÎn Severin a fost înființat Consulatul Onorific al Ungariei

În Severin a fost înființat Consulatul Onorific al Ungariei

În Drobeta Turnu Severin funcţionează de ieri un Consulat Onorific al Ungariei. Instituţia a fost inaugurată în prezenţa consulului Ungariei la Bucureşti, iar Endre Molnar a fost numit consul onorific. Consulatul se adresează maghiarilor care sunt în tranzit în zona consulară care cuprinde judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj şi Vâlcea.

Decizia deschiderii unui Consulat Onorific al Ungariei în Drobeta Turnu Severin a aparţinut Ministerului de Externe al Ungariei. Organismul va asigura facilităţile, privilegiile şi imunităţile de care beneficiază maghiarii în temeiul Convenţiei de la Viena, adoptată pe 24 aprilie 1964. Potrivit oficialilor, înfiinţarea organismului era necesară mai ales pentru relaţiile economice dintre România şi Ungaria.
„În judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea sunt relaţii economice și turistice cu Ungaria şi un consulat este folositor aici. Avem consulate onorifice la Iaşi, Constanţa şi Timişoara“, a declarat Zakonyi Botond, consulul Ungariei la Bucureşti.
Endre Molnar, care este şi preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, filiala Mehedinţi, a fost numit consul onorific. Acesta a primit distincţia în urma numeroaselor acţiuni pe care le-a desfăşurat pentru a-i sprijini pe ungurii care au avut probleme în România înainte de înfiinţarea consulatului
„Se adresează în exclusivitate maghiarilor cu domiciliul în Ungaria. Nu are nici o legătură cu maghiarii din România. Cea mai importantă sarcină este aceea de a veni în sprijinul maghiarilor care se află în dificultate în această circumscripţie consulară“, a explicat Endre Molnar, consulul onorific al Ungariei la Severin.
Consulatul, cu sediul pe strada I.L. Caragiale, are un rol important din punct de vedere economic, mai ales după ce s-a deschis podul de la Calafat şi s-a înteţit transportul de mărfuri din Ungaria în România pe Drumul European 70. Și turiştii unguri care vin în Mehedinţi, Dolj, Gorj sau Vâlcea şi au probleme cu documentele sau de altă natură se pot adresa consulatului. Acesta nu emite documente, dar face demersurile necesare pentru obţinerea lor în timp util.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS