4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCine-ți dă groapa ieftin, primăria sau popa?

Cine-ți dă groapa ieftin, primăria sau popa?

În Craiova locurile de veci sunt tot mai puține
În Craiova locurile de veci sunt tot mai puține

Unde este mai ieftin să-ți concesionezi un loc de veci, într-un cimitir administrat de o regie a Primăriei Craiova sau într-un cimitir administrat de biserica al cărei enoriaș sunteți? Am încercat să aflăm acest lucru chiar de la reprezentanții în speță, Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RAADPFL) și preoții parohiilor care administrează aceste cimitire.

În Craiova, sunt patru cimitire – Ungureni, Sineasca, Dorobănția și Nord – aflate în grija RAADPFL, și cimitire aflate în grija bisericilor din cartierele periferice ale orașului, cimitirul Romanești, cimitirul Roboaica din Bariera Vâlcii și Bobonete de pe strada Brestei.
Diferențele de costuri sunt substanțiale între concesionarea unui loc de veci într-un cimitir administrat de biserică și unul administrat de primărie. În cimitirele administrate de RAADPFL, prețul concesionării este mai mic, durata este limitată, însă costă mult lucrările, care, conform regulamentului cimitirelor, ești obligat să le faci doar cu angajații Regiei pentru că atunci când vei primi concesiunea terenului pe acesta se află deja o lucrare, făcută stas. „Lucrările, se știe, le facem noi. Mai avem un deficit la lucrările de placări, finisări, dar din primăvară vom face numai noi aceste lucrări. Cred că așa reducem din vandalizări. Se fac concesionări pe 25 de ani și pe șapte ani. Costul concesionării este de 225 de lei în cimitirul Nord, pentru 25 de ani, și 300 de lei în cimitirul Ungureni. Locuri de veci mai avem doar în cimitirul Nord și în cimitirul Ungureni, în urma extinderilor care s-au făcut. Concesiunea se poate da urmașilor și se poate reconcesiona de aceștia. Se concesionează doar terenul pe care se execută o lucrare cu angajații Regiei. Pentru o groapă suprapusă cu capac, placă şi postament de cruce, nemozaicată, concesionarul plăteşte concedentului 2.278 de lei. O criptă simplă ajunge la 971,35 lei, în timp ce o groapă suprapusă cu trei cripte din bolţari şi beton costă 3.071 de lei. Cu cât cavoul este mai spaţios, cu atât taxele sunt mai ridicate“, a explicat directorul RAADPFL, Aurelia Filip.
Valoarea redevenţei percepute de administratorul cimitirelor diferă şi ea în funcţie de locul în care este amplasat mormântul. Cavourile de pe aleile principale vor avea un preţ, iar cele din zonele din spatele cimitirului, alt preţ. Pentru zona zero, redevenţa este între 5,26 lei/mp/an (pe 25 de ani) şi 9,82 lei (pe şapte ani).

Cimitirele parohiale

Cimitirul Romanești este administrat de preotul Florin Mihail de la parohia Sfinții Constantin și Elena. Aflăm de la acesta că prețul concesionării diferă după locul unde se află poziționat mormântul. „În zona A, adică în fața bisericii, este un preț de 600 de lei, în zona B, în spate, este 350 de lei, locurile sunt toate bune. Și se mai plătește o taxă de întreținere a cimitirului, care este 15 lei pe an“, spune preotul paroh Florin Mihail. Mai aflăm însă de la oamenii pe care îi găsim în cimitir că atunci când se fac lucrările la locul de veci se mai plătește o taxă de 200 de lei, ca o garanție că cel care lucrează nu deteriorează lucrările învecinate și ulterior își ridică tot gunoiul rezultat în urma lucrărilor. Dacă face acest lucru, suma respectivă i se înapoiază.
Preotul bisericii cu hramul Cuvioasa Parascheva, Marin Grozoiu, care administrează cimitirul Roboaica din Bariera Vâlcii, spune că a făcut ordine în privința locurilor de veci, pentru că aici au fost o serie de nereguli în trecut. Hotărârile cu privire la taxele de concesionare au fost luate împreună cu membrii Consiliului parohial. „Costurile unui loc de veci variază în funcție de poziția în care se regăsesc locurile respective. Tarifele se încadrează între 700 și 1.200 de lei. Locurile sunt limitate. Mai avem o contribuție anuală de zece lei pe locul de veci, care ne permite întreținerea acestui cimitir. De exemplu, am adus apă curentă în cimitir, am pavat aleile“, spune preotul Marin Grozoiu.
Aici, deținătorii locurilor de veci își pot face singuri lucrările la costuri alese de ei.

Cimitirul Bobonete, nu are administrator

Cimitirul Bobonete nu este la acest moment administrat de nimeni. Preotul parohiei, Florentin Danciu, spune că, din 2009, nu este în grija nimănui. Totuși, el și enoriașii se îngrijesc de împrejmuirea și curățenia acestuia, dar în privința concesionării unui loc de veci nu se percepe nici o taxă. Motivul este că acesta nu aparține nici primăriei, nici bisericii. „Până în anul 2009, cimitirul Bobonete a fost în administrarea noastră. Știu că atunci concesionarea se făcea cu 150 de lei. Din 2009, primăria a zis că-l trece în administrarea RAADPFL. Numai că acest lucru nu s-a mai întâmplat. Nu există acte de proprietate pe teren și nu se poate face această preluare. Cimitirul este închis, aici nu mai sunt locuri de veci. Este o problemă faptul că, dacă sapi puțin, iese apa la suprafață. Toți cei care dețin aici locuri de veci au făcut lucrările la suprafață și astfel s-a ocupat foarte mult loc. I-aș ruga pe cei de la primărie să rezolve această problemă și, totodată, să ne pună un container în zonă, pentru că localnicii aruncă gunoiul în incinta cimitirului“, explică preotul Florentin Danciu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS