În judeţul Mehedinţi se desfăşoară lucrări de regularizare a cursurilor mai multor pâraie care au provocat inundaţii în cursul anului 2014, valoarea acestora fiind de 15 milioane de lei, potrivit ministrului Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, prezent joi, în Mehedinţi.
Demnitarul a vizitat joi, lucrarea care se face la Broşteni, pe pârâul Peşteana, aceasta având o valoare de 3,5 milioane de lei şi fiind în curs de finalizare. Potrivit reprezentanţilor Apelor Române, aceasta va fi gata în aproximativ două săptămâni. Ministrul Doina Pană a declarat că valoarea lucrărilor finanţate cu bani acordaţi prin hotărâre de Guvern pentru regularizarea cursurilor unor pâraie din judeţul Mehedinţi.
“Este vorba despre lucrarea de la Peşteana – Broşteni cu o valoare de 3,5 milioane lei, lucrarea de pe Coşuştea, de la Corcova – 4 milioane lei şi o lucrare foarte, foarte importantă, la Bălăciţa, o lucrare de 6,5 milioane, o lucrare destul de amplă cu multe lucrări hidrotehnice”, a expicat directorul Administraţiei Bazinale Jiu, Marin Tălău.
În Bălăciţa, inundaţiile produse în luna mai, în urma ieşirii din matcă a râului Desnăţui, au fost afectate aproximativ 50 de gospodării, în satul Gvardeniţa .
Ministrul delegat pentru ape şi păduri, Doina Pană a mai declarat la Drobeta Turnu Severin că în această perioadă vizitează toate judeţele ţării, în vederea stabilirii priorităţilor în materie de lucrări pentru ca ele să fie prevăzute în bugetul pe anul viitor. Doina Pană s-a arătat nemulţumită de modalitatea în care au fost acordaţi banii de către Guvern pentru lucrările necesare în toată ţara, în urma inundaţiilor de anul acesta. Nemulţumirea vine din faprul că banii nu au vizat investiţii pe Dunăre sau pe râuri mari, ci în majoritate cazurilor, au vizat lucrări pe pâraie.
„La nivel naţional, anul acesta, aproape o sută de milioane de lei s-au dat pentru situaţii de urgenţă în urma inundaţiilor pe care le-am avut şi care nu au însemnat investiţii pe râuri, pe Dunăre, ci pe pârâiaşe, care datorită schimbărilor climatice la care asistăm, au produs dezastrele pe care le-au adus.”, a mai spus Doina Pană.
Vizita ministrului delegat pentru ape şi păduri, în Mehedinţi conincide cu avertizarea de cod galben de ploi transmisă de meteorologi pentru judeţul Mehedinţi. Până joi seara, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 de litri pe metru pătrat şi izolat 40 – 60 de litri pe metru pătrat. Meteorologii spun că vremea se răceşte accentuat, iar vântul se va intensifica treptat. Începând de joi noapte, ploile se vor extinse şi vor cuprinde, până vineri, la ora 23.00, aproape toată ţara, iar în toate regiunile vor fi temperaturi scăzute.
Editor: Anca Dumitraşcu