Fostul edil al oraşului mehedinţean Baia de Aramă, Marius Despa, a fost condamnat definitiv miercuri, la doi ani de închisoare cu suspendare, printr-o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Marius Despa, fost primar în perioada 2004 – 2008 al oraşului Baia de Aramă, județul Mehedinți, a fost deferit justiţiei pe 12 martie, anul trecut, pentru comiterea infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Despa a fost acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova că, în timpul mandatului său, şi-a făcut cadou două terenuri şi un apartament. Anchetatorii craioveni au stabilit că primarul Despa a emis şi semnat personal – pe 19 iunie 2007, 27 februarie 2008 şi 27 martie 2008 – trei dispoziţii de primar, prin care a acordat în compensare, ca măsură reparatorie, mamei sale decedate, Tudorica Despa, reprezentată legal prin însuşi… Marius Despa, moştenitor al acesteia, două suprafeţe de teren intravilan, o sumă de bani şi un apartament cu trei camere situat în Baia de Aramă.
Apartamentul cu pricina, care era de fapt locuinţa de serviciu în care fostul primar stătea cu chirie, făcea parte dintr-un imobil aflat în domeniul public, iar edilul Despa a semnat dispoziţia din 27 februarie 2008 fără a exista în prealabil o hotărâre a consiliului local de trecere a bunului din domeniul public în domeniul privat. După ce a fost trimis în judecată, inculpatul şi-a recunoscut faptele pentru a scăpa cu o pedeapsă mai uşoară pentru infracţiunile comise. Pe 22 ianuarie, anul acesta, Curtea de Apel Craiova l-a găsit vinovat pentru conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice şi l-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. În plus, instanţa a dispus anularea celor trei dispoziţii semnate de fostul primar şi restabilirea situaţiei anterioare a terenurilor şi apartamentului. Hotărârea Curţii de Apel Craiova a fost atacată cu apel de procurori la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanță care a dat miercuri o hotărâre definitivă în acest dosar de corupție.
Judecătorii bucureșteni au menținut pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare dată de colegii lor din Craiova și l-au obligat pe inculpatul Marius Despa să achite suma de 1.200 de lei drept cheltuieli judiciare.
Fostul primar din Baia de Aramă, condamnat definitiv
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei