O familie din Craiova duce de trei ani o luptă cu sistemul pentru a schimba încadrarea în grad de handicap a copilului lor. Deşi instanţa şi implicit Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap susţine că băiatul este încadrat corespunzător, tatăl solicită evaluări de la experţi particulari şi chiar de la Institutul de Medicină Legală.
Mihai Tânjală consideră că sistemul de asistenţă şi protecţie socială din România nu oferă un sprijin real celor aflaţi în nevoie. De peste 15 ani, de când fiul lui a avut primele probleme medicale, acest tată nu îşi mai găseşte liniştea.
„De la trei ani, copilul meu a început să aibă probleme de sănătate. A făcut atunci prima convulsie, urmată de alta după numai alte nouă luni. Ni s-a spus atunci că Sebastian suferă de un fel de autism. Am început să îl tratăm aşa cum medicii ne-au recomandat, atât pentru convulsii febrile, cât şi pentru instabilitatea psiho-motorie. Din păcate, la opt ani a avut o nouă convulsie, iar la zece ani, pe cea de a patra. Când a împlinit zece ani, ni s-a spus că este vorba de sindromul Asperger“, a povestit bărbatul. Din dorinţa de a-şi vindeca şi recupera cât mai bine copilul, părinţii au început să bată drumul spre spitale din Capitală şi alte oraşe din ţară.
„Mergeam cu Sebastian la psihoterapeut, încercam, pe cât posibil, să îl aducem în stadiul în care să nu se vadă diferenţe prea mari între el şi ceilalţi copii de vârsta lui. Odată la câteva luni mergeam să îi facem encefalograme, şedinţe de terapie, cumpăram tratamentele prescrise. Nu am solicitat sprijin nimănui, nu am cerut nici măcar încadrarea copilului în grad de handicap“, a adăugat Mihai Tânjală.
Din 2011, Mihai Tânjală încearcă să îşi găsească dreptatea în instanţă
În urmă cu trei ani însă, părinţii au solicitat Comisiei pentru Protecţia Copilului evaluarea lui Sebastian şi încadrarea acestuia într-un grad de handicap. Comisia a decis că băiatul se încadrează în gradul de handicap mediu, motiv pentru care i-au acordat o indemnizaţie de aproximativ 33 de lei.
„Vedeam că, în loc de progrese, copilul avea din ce în ce mai multe probleme. Era privit ca un ciudat de colegii de şcoală, devenea cu fiecare zi mai dependent de sprijinul nostru. La fel este şi astăzi, dependent de o persoană adultă, fapt neadmis practic de Comisia de evaluare a persoanelor. Nu am putut accepta acest fapt, am decis astfel în 2011 să atac în instanţă decizia acestei Comisii. Simt că lupt cu morile de vânt… Nu înţeleg de ce se fac astfel de diferenţieri între copii cu acelaşi tip de probleme medicale. Unii sunt încadraţi în gradul mediu, alţii în gradul grav, alţii – accentuat. Am mers atunci cu copilul pentru o expertiză la Institutul de Medicină Legală. Concluziile de aici arătau clar că băiatul trebuie încadrat în alt grad de handicap, deoarece suferă de «tulburare pervazivă de dezvoltare (autism atipic) epilepsie şi crize parţiale cu generalizare secundară». Tot în raport se concluziona faptul că minorul nu avea capacitatea de autoservire consecventă şi responsivă la factori de mediu, nu avea autonomie, autocontrol, aflându-se în totală dependenţă fizică şi psihică faţă de persoanele de ataşament, necesitând supraveghere permanentă din partea altei persoane. Pe baza acestui raport, instanţa a cerut modificarea încadrării în grad de handicap, cel puţin în anul 2011“, a spus Mihai Tânjală. Sebastian a fost trecut astfel la gradul grav.
„Termină şcoala în acest an, ce se va întâmpla cu el?“
În 2012, în urma evaluării medicale, Comisia a decis că Sebastian a evoluat, drept urmare a fost încadrat în gradul mediu de handicap. La fel şi în 2013. Din acest moment, tatăl a pornit un nou război.
„Am decis să îmi găsesc şi de această dată dreptatea în instanţă. Copilul meu a suferit în acest an o serie de căderi, a avut psihoze, a fost sub tratament cu sedative. Au apărut şi complicaţii renale. Odată cu împlinirea vârstei majoratului, a trecut în evidenţa Comisiei pentru persoane adulte. Termină şcoala în acest an, ce se va întâmpla cu el când nimeni nu oferă o soluţie pentru tinerii cu dizabilităţi care ies de pe băncile şcolii? Ce se va întâmpla cu el când noi ne vom îmbolnăvi? Cine îi va fi alături? Din raportul Comisiei reiese faptul că fiul meu nu necesită îngrijire specială şi supraveghere permanentă. În paralel însă, din evaluarea specialiştilor de la Institutul de Medicină Legală din Timişoara, reiese faptul că Sebastian «necesită supraveghere permanentă din cauza comportamentului dezorganizat, imprevizil, fără conştiinţa consecinţelor propriului comportament». Tot aceşti medici legişti au spus că acest caz «nu este de competenţa medicinei legale, ci de structurile sociale prin care se asigură, conform legii, un însoţitor». Asta vreau şi eu pentru copilul meu: dreptul la un însoţitor permanent şi o indemnizaţie conform problemelor medicale pe care le are“, a concluzionat tatăl lui Sebastian.
Evaluările se fac periodic
Pe de altă parte, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj susţin că încadrarea în grad de handicap a tânărului este conform legii, în urma evaluării făcute de specialişti.
„Lunar, prin faţa Comisiei trec mii de persoane. Este dreptul fiecărei persoane să conteste, însă foarte rar există situaţii în care aceste persoane să fie nemulţumite. Avem doar una-două contestaţii pe lună. În cazul copiilor, evaluările se fac anual, ţinându-se cont de evoluţia copilului, de scrisorile medicale ataşate la dosar, dar şi de evaluările pe care le avem de la şcoală şi evaluările specialiştilor noştri. De puţin timp, dosarul acestuia a trecut în subordinea comisiei pentru adulţi. Medicina legală a precizat clar părinţilor acestui tânăr că stabilirea gradului de handicap este de competenţa comisiilor de specialitate, în condiţiile stabilite de reglementările în vigoare. Practic, menţionează clar că încadrarea în grad de handicap a unei persoane este de competenţa Comisiei în care lucrează medici specialişti, psihologi“, a precizat Florin Stancu, director DGASPC Dolj.
„Acest tânăr a urmat o şcoală normală“
Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă acest sindrom Asperger, am solicitat şi un punct de vedere al unui specialist. „Autismul este o tulburare de neuro-dezvoltare, care face parte din grupul tulburărilor pervazive de dezvoltare care cuprind: autismul infantil, tulburarea Asperger, tulburarea dezintegrativă a copilăriei, sindromul Rett şi tulburările pervazive de dezvoltare nespecificate sau autismul atipic. Persoanele cu sindrom Asperger au unele manifestări de autism, în special abilităţi sociale slabe şi tendinţa spre rutină. Practic, Asperger este tulburarea cea mai puţin gravă. Copiii cu acest sindrom încep să vorbească în jurul vârstei de doi ani, vârstă la care se dezvoltă vorbirea în mod normal, iar nivelul lor de inteligenţă este normal sau superior normalului. În cazul de faţă, acest tânăr a urmat o şcoală normală, a avut întotdeauna o dezvoltare cognitivă cu un nivel în jur de 70, iar încadrarea în grad de handicap este cea corespunzătoare. Îmi amintesc că pe perioada când era evaluat medical ca minor am contactat chiar reprezentanţii şcolii care ne-au spus că acesta vine singur la cursuri, este în stare să se autogospodărească. În multe dintre cazuri, în momentul în care părinţii vin cu copiii în faţa specialiştilor din cadrul comisiei intervin nejustificat în dialogul cu specialiștii“, a precizat Claudia Măciucă, şef Serviciu Evaluare Complexă a Copilului, din cadrul DGASPC Dolj.
În prezent, potrivit datelor statistice oferite de DGASPC Dolj, sunt aproximativ 120 de cazuri de copii cu autism, patru cu Asperger şi alţi patru cu sindromul Rett.
Persoanele care au un IQ mai mic de 70 au deficit intelectual, cu atât mai sever cu cât valoarea este mai mică.
Între 70 şi 79 vorbim despre o inteligenţă de limită.
