Peste 3.200 de mehedinţeni au ajuns în ultimele trei săptămâni la medicii de familie din judeţ, cu simptomele virozei respiratorii de sezon, medicii așteptând ca numărul bolnavilor să crească în perioada următoare, cu atât mai mult cu cât vaccinul antigripal pentru imunizare nu a ajuns în județ.
Potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Mehedinţi, de la începutul sezonului în care se monitorizează infecţiile respiratorii, adică din 29 septembrie şi până în 19 octombrie, în judeţ au fost raportate 3.202 cazuri, 66 de persoane având nevoie de internare. Totodată, dintre acestea, 1.020 de situaţii au reprezentat pneumopatii acute cu 100 de spitalizări. Cele mai multe situaţii de infecţii respiratorii s-au înregistrat în săptămâna 13 – 19 octombrie, 1.222 de viroze.
Medicul Cristiana Chiriloiu, din cadrul DSP Mehedinţi, a declarat luni că se aşteaptă ca numărul îmbolnăvirilor să crească în perioada următoare din cauza scăderilor bruşte de temperatură. „Ne aşteptăm să crească în perioada următoare numărul îmbolnăvirilor. Recomandarea ar fi ca populaţia să nu se expună la diferenţe mari de temperatură între mediul interior şi mediul exterior, la serviciu şi acasă să nu fie diferenţe mai mari de șase – opt grade Celsius“, a declarat Cristiana Chiriloiu.
Vaccinul antigripal întârzie
Numărul mare al cazurilor de viroze respiratorii, raportat la populaţia judeţului Mehedinţi este cauzat, pe de o parte, de temperaturile scăzute, iar pe de altă parte, de lipsa vaccinului antigripal, despre care medicii de familie spun că ar putea ajunge abia după 1 noiembrie. Având în vedere temperaturile de sub 10 grade Celsius din ultima perioadă, acesta ar fi trebuit deja administrat, dar el nu a ajuns de la Ministerul Sănătăţii.
„Aşteptăm vaccinul antigripal. Noi am făcut o catagrafiere a persoanelor care ar necesita vaccinarea. Să sperăm că aşa cum este stabilit, măcar în jurul datei de 1 noiembrie, va exista vaccin să putem începe activitatea de prevenţie. Până atunci, este bine ca pacienţii să îşi ia măsurile proprii, să folosească tratament simptomatic şi de creştere a imunităţii, iar pentru situaţii care impun antibiotice sau măsuri deosebite, să se adreseze medicilor“, a declarat medicul de familie Ileana Nistor, care a adăugat că luni şapte pacienţi se prezentaseră la cabinet cu simptomele unor viroze respiratorii, în doar două ore.
În cazul celor care au simptomele unei viroze, medicii exclud varianta medicaţiei cu antibiotice. De vaccinul antigripal beneficiază copiii, elevii şi bătrânii. El ar trebui să ajungă la Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi, de la Ministerul Sănătăţii, iar de aici să îl preia medicii de familie, în funcţie de numărul necesar raportat anterior de către aceştia.