3.7 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimarul din Leu, reclamat că dă cu pumnul în adversarii politici

Primarul din Leu, reclamat că dă cu pumnul în adversarii politici

Cineva a filmat incidentul de pe 28 octombrie, din comuna Leu, atunci când două grupuri - ACL și PSD - dar și primarul din Leu (al doilea de la dreapta la stânga) s-au întâlnit la primăria din comună
Cineva a filmat incidentul de pe 28 octombrie, din comuna Leu, atunci când două grupuri – ACL și PSD – dar și primarul din Leu (al doilea de la dreapta la stânga) s-au întâlnit la primăria din comună

Alianța Creștin-Liberală Dolj a susținut ieri o conferință de presă în care a prezentat un incident surprins cu camera video, ce îl înfățișează pe primarul comunei Leu, Iulian Cristescu, lovindu-l pe un reprezentant al ACL. Primarul neagă însă acuzațiile care i s-au adus și spune că i-a luat chiar apărarea „lovitului“, Isidor Răducea.

Copreședinții ACL Dolj, Marian Jean Marinescu și Mihai Voicu, au susținut ieri o conferință de presă în care au făcut public un caz de violență petrecut în comuna doljeană Leu, în prag de alegeri. Conform acestora, primarul din Leu, Iulian Cristescu, l-ar fi bătut pe 28 octombrie pe un reprezentant al ACL aflat în comună, Isidor Răducea. „Primarul din Leu l-a lovit pe un coleg de-al nostru din brațele unui polițist. Există un filmuleț în care o să vedeți cum dă cu pumnul, avându-l pe polițist lângă el. Și, atunci, poliția pe cine mai apără? Cred că astfel de lucruri nu au ce să caute în 2014 în România. Se pare că la noi încă se pot întâmpla astfel de lucruri, pentru că asta este administrația. Ea dă tonul, iar când administrația este în haos, atunci toată lumea face ce crede de cuviință. Primarul din Leu are cinci plângeri penale, pentru diverse motive: amenințări, loviri, limbaj neadecvat. Acesta este un ales PSD, desemnat de PSD pentru a fi șef într-o comunitate, și care dă cu pumnul având șeful de post lângă el“, a explicat Marinescu. Imaginile video au fost surprinse de alt membru ACL, aflat și el la incident.

„Primarul m-a lovit cu pumnul în gură, iar celălalt, cu pumnul la coaste“

Bărbatul lovit, Isidor Răducea, a explicat pentru GdS ce s-a întâmplat. „Noi împărțeam calendare și fluturași de vreo două ore, când ne-am trezit, în jurul orei 17.30, cu un grup de circa 25 de persoane, băieți dornici de afirmare. Ne-au înjurat, ne-au îmbrâncit, pe mine m-au agresat primarul și un bărbat cu geacă roșie. Primarul m-a lovit cu pumnul în gură, iar celălalt, cu pumnul la coaste. Polițistul era depășit de situație. Am scos certificat medico-legal. Am fost la sediul Poliției din Leu la audieri, dar pentru că se întunecase și în fața sediului așteptau multe persoane, am plecat și am depus plângere azi-dimineață (ieri – n.r.) la Poliția Județeană“, a precizat Răducea.

„Eram la un instructaj, pentru ca lucrurile să fie fără incidente, așa cum îmi place mie“

Pe de altă parte, primarul din Leu a negat acuzațiile aduse. Iulian Cristescu spune că, de fapt, cei de la ACL loveau lumea prin comună și rupeau afișe. „În data de 28, în timp ce eu și viceprimarul comunei eram plecați să participăm la un instructaj privind votările, pentru ca lucrurile să fie într-o normalitate, așa cum îmi place mie, clare și la obiect și fără incidente, o echipă de persoane cu două mașini, conduși de un lider județean, viceprimarul de la Castranova, și câțiva tineri, se ocupau cu ce era mai rău: rupeau afișe, intrigau cetățenii. În momentul în care am ajuns eu aici (la primărie – n.r.), a venit și echipa noastră de la partid. În acel moment, veneau doi cetățeni din comună, soț și soție, țipând și strigând speriați că ai lui Iohannis ne bat, rup afișele, vandalizează. Oamenii erau obișnuiți cu această stare de fapt pentru că, în urmă cu câteva zile, ne-au fost tăiate patru bannere într-o singură noapte, în fața bisericii, unde am făcut un drum frumos, elegant“, a povestit Iulian Cristescu, primarul din Leu.

„Nu l-am lovit. Nu l-am lovit. Nu a fost lovit. Eu am intervenit“

Primarul din Leu, Iulian Cristescu, neagă acuzațiile aduse și spune că, de fapt, nu l-a bătut pe reprezentantul ACL, ci i-a luat apărarea în fața oamenilor din comună
Primarul din Leu, Iulian Cristescu, neagă acuzațiile aduse și spune că, de fapt, nu l-a bătut pe reprezentantul ACL, ci i-a luat apărarea în fața oamenilor din comună

Deși în film se vede clar cum primarul lovește o persoană cu mâna stângă, edilul din Leu spune că el nu s-a atins de Isidor Răducea și că a fost un garant al liniștii la fața locului, completând cu afirmația că, de fapt, a ajuns ultimul acolo. „Acel om trebuie să-mi mulțumească pentru faptul că eu am fost prezent acolo și că, de fapt, am venit ultimul la acel incident. Nu l-am lovit. Nu l-am lovit. Nu a fost lovit. Eu am intervenit ca să nu fie bătut de oamenii din comună“, a repetat primarul. Întrebat de unde au rezultat loviturile înscrise în certificatul medico-legal al lui Isidor Răducea, Cristescu a răspuns: „E problema lor. Oamenii aceștia construiesc astfel de lucruri și se ocupă cu astfel de lucruri. Probabil aveau un scenariu. Acolo unde nu mai au oameni din comunitate să lucreze pentru promovarea candidatului lor, fac aceste lucruri urâte, ciudate, care nu sunt reale“, a mai spus primarul. Acesta a recunoscut că are cinci plângeri pe numele său pentru violență și limbaj neadecvat, însă a spus că oamenii care i le-au făcut sunt pur și simplu răutăcioși.

„Trebuie să rezolve instituțiile abilitate ale statului“

Copreședinții ACL Dolj Marian-Jean Marinescu (stânga)  şi Mihai Voicu
Copreședinții ACL Dolj Marian-Jean Marinescu (stânga)
şi Mihai Voicu

Întrebați despre incident, copreședinții ACL au spus că instituțiile statului trebuie să-și facă treaba. „S-a depus plângere la Parchet, însoțită de certificat medico-legal, și sunt niște zile de îngrijire medicală prevăzute în certificat. Aici trebuie să rezolve instituțiile abilitate ale statului“, a spus Mihai Voicu. „Eu zic să rezolve cei care sunt în drept. Eu am văzut filmul, este o atitudine agresivă de nu vă puteți închipui. A pornit de la o întâlnire pe stradă, erau în campanie și s-au intersectat 25 de oameni de la ei și cinci de la noi. Este o atitudine de un anumit nivel de educație“, a mai spus Marian Jean Marinescu.

Ce spune certificatul medico-legal

Certificatul medico-legal emis de IML Craiova stipulează că reprezentantul ACL are nevoie de șapte-opt zile de îngrijiri medicale în urma loviturilor primite
Certificatul medico-legal emis de IML Craiova stipulează că reprezentantul ACL are nevoie de șapte-opt zile de îngrijiri medicale în urma loviturilor primite

Conform certificatului medico-legat emis de IML Craiova, s-a constatat „pe mucoasa vestibulară a buzei superioare, median, echimoză roșiatică de 2/1 cm și o plagă de 1 cm. Pe brațul drept 1/3 medie, fața internă, echimoză violacee de 6/4 cm. Temporal dreapta, anterior, echimoză violacee de 2/1 cm“. Mai mult, persoana lovită „necesită șapte-opt zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor“. Certificatul medico-legal a fost eliberat pe 29 octombrie, la o zi după incident.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS