Terenul de 6,7 hectare de pe strada Caracal 132, unde urmează să fie construit cartierul de locuințe, a fost complet dezafectat nouă zile, deși termenul de execuție a demolării era de 15 zile. Firma ROMFER TRANS a pus la pământ cele 25 de construcții, copacii și a scos toate rețelele nefuncționale din pământ. Terenul este acum liber de orice sarcini. Un punct forte pentru firmă a fost faptul că aceasta are propria groapă de depozitare a deșeurilor și nu a trebuit să facă un contract cu groapa de gunoi de la Mofleni, ceea ce i-a redus considerabil costurile.
Firma ROMFER TRANS, care a început miercurea trecută să demoleze construcțiile de pe strada Caracal nr. 132 din Craiova, a încheiat ieri lucrarea. Aceasta a reușit, în numai nouă zile, să pună la pământ 25 de construcții, să desființeze instalațiile nefuncționale existente (rețele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, rețele de energie electrică aeriană și subterană și împrejmuiri) și să depoziteze deșeurile rezultate în urma dezafectării. „Lucrările au mers conform planului. Noi speram să terminăm și mai repede, dar eu zic că a fost totuși bine. Munca a fost bine organizată, am avut ajutor și din partea Primăriei Craiova, și din partea Poliției Locale. Astăzi (ieri – n.r.) suntem pe partea finală, iar pe după-amiază terenul va fi eliberat complet“, a explicat Nicolae Boltașu, sef de șantier din partea ROMFER TRANS.
Desfășurare de forțe: buldoexcavatoare, camioane, buldozere, încărcătoare
Societatea specializată în demolări a lucrat cu oameni, dar mai ales cu utilaje, care au făcut cea mai mare parte a lucrării. „Forțele de muncă nu au fost impresionante, dar suficiente pentru lucrare. Am avut utilaje pentru absolut orice fel de lucrare. Am avut două încărcătoare frontale, trei buldoexcavatoare, excavatoare cu foarfecă, cu picon, cu absolut tot ce a trebuit pentru spart betonul, 13 camioane de transport aproape în fiecare zi, buldozere pentru curățenie și inclusiv oameni. Am avut în jur de șapte-opt oameni în fiecare zi pentru ajutorul utilajelor. Cea mai grea muncă a fost făcută de utilaje“, a mai precizat Boltașu.
Firma are propriul depozit de deșeuri
Avantajul cel mare pentru ROMFER TRANS este faptul că are un depozit propriu pentru molozuri. Astfel, nu a mai fost nevoie ca firma să facă un contract cu o groapă de gunoi, iar costurile au fost reduse considerabil. „Nu aș putea să zic că am avut o parte mai grea a lucrării. Chiar și așa, o parte grea a fost organizarea, dar și locul, pentru că pământul era după ploaie. În rest, nu am avut probleme deosebite. Suntem specializați în așa ceva, am mai făcut, deci nu ne e frică de asemenea lucrări. Avantajul nostru este că avem un depozit special pentru molozuri și pentru resturi, iar costurile au fost mai mici. Am reușit să le cărăm la timp, iar fără acest depozit nu știu dacă reușeam. E un tip de deșeu puțin mai deosebit, nimeni nu-l vrea și toată lumea vrea să scape de el“, a menționat șeful de șantier.
Aproape toate materialele, refolosite
În urma demolării au rezultat mii de tone de deșeuri, o mare parte dintre ele fiind refolosibile. „Dintre materialele de aici, aproximativ totul e refolosibil. Vorbim despre cărămidă, iar în ceea ce privește deșeurile de beton, le concasăm, pentru că avem concasor. Acesta se vinde foarte bine ca structură pentru orice fel de drum și orice fel de construcție solidă“, a încheiat Nicolae Boltașu. În cadrul lucrării de demolare, ROMFER TRANS a fost sprijinită de angajații Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova, care s-a ocupat, în principal, de spațiile verzi. Costurile lucrării s-au ridicat la suma de 97.500 de euro.