Începând de ieri, strada Bariera Vâlcii din Craiova este închisă pentru o perioadă mai lungă de timp. Localnicii și cei care tranzitează zona trebuie să aleagă străzi adiacente pentru a ajunge acasă sau la destinație. Strada a fost închisă în totalitate pe tronsonul dintre străzile Toamnei și Rozelor. Administrația locală anunța ieri că: „Decizia de a se interzice în totalitate accesul auto, inclusiv pentru riverani, în zona de intervenţie a fost luată ca urmare a numeroaselor cedări ale malurilor de pământ din zona săpăturii şi a riscului producerii de fisuri inclusiv la construcţiile învecinate“, se arată într-un comunicat emis de Primăria Craiova.
Puși în fața faptului împlinit, șoferii au făcut ieri cale întoarsă sau au ales să circule pe străzile secundare ale cartierului, deși multe dintre acestea sunt desfundate și pavate cu piatră de râu. Cei mai îndrăzneţi dintre șoferi s-au strecurat printre barierele care îi atenționau că circulația este oprită până în apropierea săpăturilor adânci de peste cinci metri, efectuate de utilajele din șantier.
Reprezentanții firmei care lucrează în zonă, IMOB LUX CONSTRUCT, spun că lucrările vor fi de lungă durată, mai mult de o lună, timp în care și circulația autovehiculelor va fi restricționată. „Circulația va fi închisă pe strada Bariera Vâlcii o perioadă mai mare de timp. Noi, ca organizatori de șantier, am discutat cu reprezentanți ai administrației locale și aceștia au stabilit să se oprească circulația. Din păcate, va fi o perioadă mai mare de timp în care nu se va circula cu autoturismele, aici sunt săpături de peste cinci metri adâncime. Știm că au fost și incidente neplăcute și este cel mai bine așa“, a precizat reprezentantul firmei IMOB LUX CONSTRUCT, Adrian Haiduc, șef de șantier.
Strada Toamnei, închisă temporar
În plus, și strada Toamnei, una dintre variantele ocolitoare, a fost închisă pentru refacerea unor racorduri la sistemul de canalizare. Aici, pentru a nu fi probleme, angajați ai Poliției Locale au dirijat circulația, restricționând accesul pe strada în lucru.
„Circulația este temporar închisă pe strada Toamnei. Trebuie să facem niște racorduri. Se reface și covorul asfaltic acolo unde au mai fost probleme“, au spus reprezentanții MITLIV.