Un fost căpitan angajat în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj a fost trimis în judecată de procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari.
Florin Daniel Onica, în prezent căpitan în rezervă, fost ofițer specialist II în cadrul Compartimentului financiar al IJJ Gorj, este acuzat de săvârșirea următoarelor infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (9 acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale (12 acte materiale) şi uz de fals (12 acte materiale), toate în formă continuată. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii militari, în cursul lunii mai 2013, aflându-se la conducerea compartimentului financiar al IJJ „Tudor Vladimirescu” Gorj, fiind și singura persoană la program din acest compartiment, inculpatul Florin-Daniel Onica a întocmit zece rapoarte pentru avansuri din solde pe numele unor subofițeri. Pe documentele respective, căpitanul a realizat semnături ce le imitau pe cele ale titularilor și a aplicat viza compartimentului financiar.
Şi-a însuşit banii colegilor jandarmi
Ulterior, în baza rapoartelor realizate, ofițerul a întocmit două state de plată pentru avansuri din solde, pe care, în virtutea exercitării atribuțiilor de contabil șef, le-a avizat pentru control financiar preventiv propriu, se arată în rechizitoriu. De asemenea, conform celor două state de plată, inculpatul a întocmit două file cec pe care și-a pus semnătura autorizată și pe care le-a depus la Trezoreria Municipiului Târgu Jiu, în vederea ridicării numerarului. „În final, susnumitul ofițer a aplicat semnături de primire pe statele de plată în dreptul numelor celor zece subofițeri, imitând semnăturile titularilor, și a păstrat pentru sine, din sumele de bani ridicate de la trezorerie, pe cele corespunzătoare drepturilor bănești pentru nouă din cei zece militari. Prin activitatea ilicită descrisă, inculpatul cpt. (rez.) Onica Florin-Daniel a cauzat vătămări intereselor a nouă subofițeri, creând prejudicii în patrimoniile acestora, în cuantum total de 11.525 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Militar Timișoara”, se arată în comunicatul transmis de DNA.
Editor: Oana Olaru