2 C
Craiova
sâmbătă, 14 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAngajaţii RAAN, din nou în stradă

Angajaţii RAAN, din nou în stradă

PROTEST RAAN

Aproximativ o sută de angajaţi de pe platformele Romag Termo şi Romag Prod din cadrul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin au început săptămâna cu proteste. Ieri au pichetat sediul companiei, din bulevardul Nicolae Iorga, iar astfel de mişcări de stradă sunt programate pentru toată săptămâna, între orele 11.00 şi 13.00. Principala nemulţumire îl vizează pe adminsitratorul judiciar pe care sindicaliştii vor să-l schimbe. Aceştia îl acuză că, deşi are bani în cont, nu achită diferenţa din lichidarea pe luna septembrie.

Cei o sută de angajaţi ai Termocentralei de la Halânga şi ai Combinatului de Apă Grea s-au strâns în faţa sediului RAAN ieri, la ora 11.00. Unii dintre ei au intrat în sala de şedinţe a companiei la discuţii, împreună cu sindicaliştii şi administratorul special, iar alţii au rămas afară. Nemulţumirile oamenilor nu sunt legate doar de neachitarea ultimei părţi din salariul pentru luna septembrie. Angajaţii cred că aceste tergiversări la plată adâncesc pe termen lung incertitudinea legată de locurile lor de muncă.
„Este vorba despre diferenţa de lichidare pe luna septembrie şi drepturi salariale din iulie. S-a promis că se vor achita aceste drepturi salariale şi restanţe încă de acum o săptămână. De aceea ne aflăm aici, că nu s-au ţinut de promisiune“, a spus un salariat prezent la protest.
Angajaţii susţin că îi deranjează lipsa de comunicare cu cei aflaţi în conducerea companiei, care nu le transmit planul de reorganizare în baza căruia Combinatul de Apă Grea şi Termocentrala de la Halânga să funcţioneze după 1 ianuarie.
„Drepturile salariale ne-au fost achitate doar parţial în ultimul timp. Mai avem bani pe care trebuie să-i luăm. Poate că ar fi mai uşor de suportat întârzierile salariale dacă nu ar fi climatul de incertitudine generală în care ne aflăm. Aceste lucruri nu fac decât să amplifice acest climat de incertitudine, nesiguranţa oamenilor, teama pentru ziua de mâine“, a spus alt angajat al RAAN.
„Au promis că pe 10 spun dacă închid sau nu închid Combinatul şi văd că nu spun, amână pentru data de 15. Probabil că o să se facă aşa cum se face de un an“, a arătat alt salariat, care se teme pentru locul său de muncă.

Sindicaliştii cer schimbarea administratorului judiciar

Salariaţii de la RAAN au primit pe 31 octombrie, atunci când ministrul energiei a venit la Severin, câte 500 de lei din lichidarea pe luna octombrie, cu promisiunea că diferenţa va fi achitată ulterior. Liderii de sindicat susţin că bani sunt în conturile RAAN, dar administratorul judiciar refuză să achite salariile, motiv pentru care cer schimbarea acestuia.
„Dorim achitarea la zi a restanţelor salariale, negociate de sindicate cu conducerea RAAN şi schimbarea administratorului judiciar, pentru că din cauza lui s-a ajuns în situaţia aceasta. Este inadmisibil să stai cu banii în cont de două săptămâni şi să nu achiţi drepturile salariale. Punctul trei vizează menţinerea locurilor de muncă în cadrul Regiei, cele care se impun pentru a funcţiona în continuare“, a declarat Alexandru Tănase, liderul Sindicatului Romag Termo.
De partea cealaltă, administratorul judiciar al RAAN, firma „Tudor şi Asociaţii“, a arătat într-un comunicat de presă că nu achită salariile din cei 25 de milioane de lei primiţi la rectificarea bugetară de la guvern, întrucât aceştia au o destinaţie clară, stabilită chiar de Departamentul pentru Energie al Guvernului când s-au virat banii în contul RAAN.
„Ca urmare a constituirii acestei surse financiare pentru RAAN, s-a creat posibilitatea achitării tranşei a doua din obligaţiile de plată a creditorilor garantaţi, conform planului de reorganizare“, se arată în documentul Departamentului pentru Energie, care poartă ştampila Guvernului României.
„O schimbare a destinaţiei unei părţi din această sumă poate constitui declanşarea procedurii de faliment la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, atrăgând totodată şi răspunderea penală/civilă şi a factorilor implicaţi“, susţine administratorul judiciar al RAAN. Sindicaliştii spun că vor organiza proteste pe parcursul întregii săptămâni şi cer schimbarea administratorului judiciar. Acesta poate fi însă înlocuit doar la iniţiativa mai multor creditori şi trebuie aprobată de majoritatea acestora.
În cursul procedurii de insolvenţă a RAAN, declanşată în septembrie 2013, datoriile companiei au crescut permanent şi au depăşit 200 de milioane de lei la 30 septembrie 2014.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS