Fie că s-au născut cu probleme locomotorii grave sau că destinul i-a imobilizat într-o secundă în scaun cu rotile, zece tineri din toate colţurile ţării au demonstrat ieri că se poate face performanţă chiar şi atunci când foarte puţini mai cred asta.
Fundația Motivation România, împreună cu Şcoala Gimnazială Specială „Sfântul Mina“ şi World Vision România, a organizat ieri un eveniment sportiv inedit. Sala Polivalentă din Craiova a găzduit o demonstraţie de baschet în care jucători au fost utilizatori de scaune cu rotile, sportivi ai echipelor Motivation. Zece tineri, fete şi băieţi, zece poveşti de viaţă.
Erika Garnier a rămas imobilizată în scaunul cu rotile de numai câţiva ani, din momentul în care a fost operată de cancer medular. De atunci a luptat să meargă mai departe, a continuat să înveţe, să joace baschet, să se implice în activităţi de voluntariat. „Este foarte important să încercăm să ne realizăm visul, indiferent cât de greu ar fi acest lucru. Asta şi dorim, de fapt, prin acţiunile noastre. Să îi determinăm pe tineri să conştientizeze că în viaţă trebuie să lupţi, că oricând poţi primii o lovitură care să îţi schimbe destinul, dar că trebuie să înveţi să mergi mai departe. Povestea mea sper să îi impulsioneze, să vadă în mine povestea unui tânăr perfect sănătos până la 21 de ani, care a practicat sport şi care a avut un regim de viaţă echilibrat şi care s-a trezit într-o zi cu dureri insuportabile de spate, iar după numai câteva luni s-a văzut prizonieră într-un scaun cu rotile… Aceste demonstraţii au ca obiectiv, până la urmă, să le arătăm tuturor abilităţile persoanelor din scaunele cu rotile şi nu dizabilităţile. Vrem să fim membri activi ai societăţii şi nu spectatori, vrem ca spaţiul public să nu mai fie inaccesibil persoanelor cu dizabilități, condamnându-i pe mulți dintre concitadinii noștri la sărăcie și izolare. Persoanele cu dizabilități nu pot să participe pe deplin la viața socială, nu pot merge la școală, la serviciu, la teatru, nici la vot fără a depăși obstacole uriașe. Orașele noastre pot deveni mai prietenoase cu oamenii“, a spus Erika Garnier, specialist comunicare Fundaţia Motivation România.
„Cel mai trist este însă să vezi cum societatea nu ne dă nici o şansă“
În Sala Polivalentă am găsit-o şi pe Dana Mătreaţă. De nouă ani a rămas paralizată şi dependentă de un scaun cu rotile. Este născută în Craiova, însă stabilită în Bucureşti. „Medicii au descoperit că sufăr de o problemă medicală gravă la coloana vertebrală. Practic am o problemă cu vasele de sânge, care a dus şi la paralizia mea… A fost greu, în special în primul an. Am fost norocoasă. Am avut alături de mine familia, oameni care m-au sprijinit să îmi doresc să lupt, să mă implic, să fac sport chiar dacă dintr-un scaun cu rotile. Din păcate, foarte puţine persoane cu probleme de sănătate grave, imobilizate, au şansa să îşi găsească un loc de muncă sau să se integreze în societate. Tocmai din acest motiv, m-am mutat în Bucureşti. Acolo am primit o şansă la un loc de muncă, dar şi posibilitatea de a intra în contact cu un cerc mare de tineri aflaţi în situaţia mea. Fiecare are povestea lui. Cel mai trist este însă să vezi cum societatea nu ne dă nici o şansă, cum practic nu avem accesabilitate la mijloacele de transport în comun, nu avem rampe pentru acces în instituţii, cât de greu este accesul în propria locuinţă“, a povestit Dana.
„Mă doare cel mai mult ignoranţa oamenilor din jur atunci când ne privesc“
Alt tânăr, altă poveste de viaţă extrem de emoţionantă. Marian Pârvu avea doar 13 ani la Revoluţia din 1989. Din păcate, una din acele zile de decembrie avea să-i marcheze pentru totdeauna viaţa. „Mă aflam în spatele casei cu oile familiei la păscut. Nu departe de casa noastră se află o unitate militară, însă nimeni nu m-a atenţionat de pericolul la care mă expuneam. Un accident stupid… Am fost practic una dintre victimele acelor zile. Un glonţ m-a lovit în spate, exact în coloana vertebrală şi m-a lăsat imobilizat de la mijloc în jos pe viaţă. Îmi folosesc însă mâinile şi încerc să profit de acest lucru. Joc baschet, mă implic cât pot în acţiuni comunitare, ajut semenii… Mă doare cel mai mult ignoranţa oamenilor din jur atunci când ne privesc. Cred însă că timpul va aduce schimbări. Tocmai din acest motiv, duminică voi merge la vot. Vreau să îi rog pe toţi cei care citesc aceste rânduri să meargă la vot, iar mesajul meu pentru aceştia este: Ieşiţi la vot, uitaţi-vă la noi, cei care depăşim cu mare greutate barierele arhitecturale, şi totuşi mergem la urne. Vreau ca politicienii să ne ia în serios, să fie mai atenţi la problemele persoanelor cu dizabilităţi sau ale celor aflaţi în dificultate“, a spus Marian Pârvu. Tânărul munceşte la Direcţia de Asistenţă Socială din Târgovişte.
