Asociaţia „Fiii şi prietenii Gorjului“ şi Asociaţia Română de Oncologie „Sfânta Ana“ organizează pe 26 noiembrie, la Târgu Jiu, un spectacol de caritate pentru Andrei Glăvan, un băiat de 12 ani, bolnav de cancer. Copilul a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală, iar în ultimii patru ani a trăit numai prin spitale. Acum are nevoie de noi investigaţii medicale şi de tratamente. La spectacolul care va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor vor participa solişti de muzică populară, precum Roberta Crintea, Petrică Mîţu Stoian sau Constantin Enceanu. „Vă invit la spectacolul umanitar ‘De dragul lui Andrei’, în data de 26 noiembrie, ora 18.00, la Casa de Cultură din Târgu Jiu. Regalul folcloric va fi susținut de artiști consacrați precum: Petrică Mîțu Stoian, Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Cristian Pomohaci, Roberta Crintea, Maria Loga, Olguța Berbec, Victorița Lăcătușu, Nicușor Iordan, Simona Dinescu, Dumitru Teleagă, Nelu Bițînă și Ionela Bran. Acompaniază Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist ‘Doina Gorjului’, sub bagheta maestrului dirijor Aurel Blondea. Marii artiști se vor reuni pe scena târgujiană pentru a-l ajuta pe Andrei. Vă așteptăm alături de noi!“, a spus solista de muzică populară Roberta Crintea.
Spectacol caritabil pentru un copil bolnav de cancer
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei