
Compania Ford România a anunţat că 680 de persoane de la uzina din Craiova vor fi trecute pe liste de disponibilizări voluntare. Angajații care se vor trece pe liste până pe 18 decembrie vor primi între 16 și 24 de salarii compensatorii.
Fabrica de la Craiova a întrerupt în acest an producţia timp de mai multe zile, atât în secţia de asamblare vehicule, cât şi în cea de producţie de motoare. De aceea, conducerea companiei a considerat că este necesară reducerea forţei de muncă, în cadrul măsurilor suplimentare pentru a ajusta volumul de producţie la cererea pieţei, în condiţiile în care piaţa auto din Europa rămâne la un nivel scăzut. „Ca urmare, Ford România implementează un program de încetare voluntară a contractelor individuale de muncă, vizând aproximativ 680 de angajaţi din cadrul uzinei noastre. Toţi angajaţii fabricii din Craiova se pot înscrie în acest program până la data de 18 decembrie 2014. În acelaşi timp, vor începe consultările cu sindicatele în legatură cu posibila concediere pe motive economice, în cazul în care prin încetările voluntare nu va fi atinsă ţinta de reducere de personal”, se arată în declaraţia oficială transmisă de Ford România.
Editor: Oana Olaru