4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljOamenii fug de la sate

Oamenii fug de la sate

Drumurile care străbat comuna Vela devin impracticabile odată cu venirea iernii
Drumurile care străbat comuna Vela devin impracticabile odată cu venirea iernii

Promisiuni. Atât au primit locuitorii comunei doljene Vela de la Revoluție și până în prezent. Și în acest an, autoritățile se laudă că un kilometru de drum va fi asfaltat până la sfârșitul anului, alte zece rămânând pentru anii viitori.

Bucovicior, Ştiubei, Suharu, Vela, Segleţ, Desnăţui, Gubaucea sunt localităţi situate la aproximativ 40 de kilometri de Craiova care încet, dar sigur vor dispărea de pe hartă dacă nimeni nu va încerca să le salveze cu adevărat. Dacă la recensământul din 2002, la Vela trăiau peste 2.200 de oameni, în 2011 mai figurau doar aproximativ 1.900 de locuitori. Populaţia este îmbătrânită, la fel ca şi satele. Odată cu decesul vârstnicilor, zeci de case au rămas în paragină, cu lanţuri la porţi. Tinerii pleacă la oraş sau în străinătate şi rar sunt cei care revin acasă. Anual mor aproximativ 20 de persoane, timp în care nu se naşte nici măcar un copil. „Mulţi dintre ei mai vin la sfârşit de săptămână să îşi întreţină gospodăria lăsată de părinţi. Nu îşi doresc să se stabilească în localitatea în care au copilărit, deşi au moştenire pământ de la părinţii lor. Este păcat, pentru că Vela are pământ roditor, peste 7.000 de hectare de teren arabil. Oamenii cresc animale, în special capre, vaci, oi. Pe vremuri, erau recunoscuţi în toată zona pentru brânza de capră pe care o produceau! Astăzi, din păcate, oamenii sunt extrem de săraci. Avem 360 de familii care trăiesc din ajutoare sociale“, a povestit Gheorghe Câmpeanu, primarul comunei Vela.

„Pe drumul comunal am făcut doar 700 de metri“

Odată cu venirea toamnei, viaţa oamenilor din Vela devine un calvar. Pe lângă sărăcia în care mulţi dintre ei trăiesc, cea mai mare problemă rămâne cea a drumurilor din localitate. Oamenilor le este parcă şi teamă să mai viseze că într-o zi vor avea condiţii aşa cum văd doar în comunele învecinate. „Suntem vai de noi. Cum comuna noastră se întinde pe două drumuri, pe de o parte pe drumul judeţean 552 B, iar alte câteva sate pe drum comunal, este durere. Să vedeţi când plouă sau ninge cum este. La primul viscol rămânem izolaţi. Drumul este numai gropi, nu au turnat în toţi aceşti ani nici măcar o maşină de pietriş…“, a povestit nea Mărin, localnic din satul Vela. Reprezentanţii primăriei recunosc că infrastructura localităţii este la pământ, însă găsesc scuze că nimeni dintre cei aflaţi la conducere anterior nu a făcut nimic. „Proiecte pentru asfaltare s-au tot făcut de-a lungul anilor, însă au rămas doar pe hârtie. Avem şi ghinion pentru că de multe ori nu am întrunit punctajul deoarece drumul din satele noastre nu asigură legătura cu alte comune“, a adăugat edilul comunei Vela. Aşadar, odată cu intrarea în comuna Vela, asfaltul se termină. Drumul de pământ, plin de gropi, îi aşteaptă pe cei care se încumetă să vadă cum în 2014, o mână de oameni trăieşte în condiţii inumane. „De peste două decenii, drumurile din Vela au fost prioritare. De doi ani și ceva am reușit să facem împreună cu consiliul județean patru kilometri de asfalt pe drumul județean 552 B care leagă satele Segleț, Deznățui și Gubaucea. Iar pe drumul comunal am făcut doar 700 de metri liniari, urmând să începem execuția lucrărilor de modernizare deoarece am avut licitații săptămâna trecută. Este vorba de un proiect aprobat prin Ministerul Dezvoltării pentru un drum de 11,8 kilometri pentru care avem alocați 700.000 de lei, după care am mai primit încă 400.000 de lei. Sperăm ca, până la sfârşitul anului, cu aceşti bani să reuşim să mai asfaltăm un kilometru de drum… Tot legat de drumuri am aprobat în ședința din consiliul local suma de 200.000 de lei pentru amenajarea drumurilor interioare“, a spus primarul. De reţeaua de apă şi canalizare nici nu se pune problema deocamdată.

195 de copii mai merg la şcoală în Vela

Din fericire, această iarnă va fi mai uşoară pentru elevii din localitate. Au primit, în sfârşit, un microbuz şcolar deoarece cel vechi nu mai funcţiona. Anul şcolar trecut a avut probleme la cutia de viteze care, din lipsă de bani, a fost legată cu lanţ până a cedat definitiv. Timp de săptămâni, elevii erau aduşi la şcoală de către părinţi cu autorisme sau cu căruţa. „Avem nevoie de bani pentru investiţii în şcoli. Mai avem doar 195 de copii cărora suntem obligaţi să le oferim condiţii bune pentru a învăţa. Este greu… Până în urmă cu doi ani, aveam probleme şi cu iluminatul public. Nu existau contoare, iar iluminatul public era plătit la paușal. Am început acum forarea unui puț. Vrem să folosim apa din acel puț atât pentru stadion, cât și pentru dispensarul din localitatea unde lucrează doi medici. Încercăm să alocăm bani și pentru reamenajarea unui teren de fotbal“, a adăugat Gheorghe Câmpeanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS