Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” şi Asociaţia Culturală „Carmina Balcanica” organizează joi, începând cu ora 15.30, o nouă ȋntâlnire din ciclul de conferinţe „Mari necunoscuţi ai culturii române”, manifestare care va avea loc ȋn Sala „Marin Sorescu” (Secţia audio-video şi American Corner Craiova).
Prezentarea intitulată „Poeţi români ȋn exil: Ştefan Baciu, Alex. Busuioceanu, George Ciorănescu,”, va fi făcută de: prof.univ.dr. Mihaela Albu (Craiova) şi prof.dr. Dan Anghelescu (Bucureşti), cu concursul actriţei Anca Badea.
Tot joi, începând cu ora 16.30, în sala „Academician Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Județene, este programată lansarea cărții „Ursita”, de Nicolaie Băbălău.
Editor: Anca Dumitraşcu