4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCondamnări cu suspendare şi o achitare în dosarul „Pavel“

Condamnări cu suspendare şi o achitare în dosarul „Pavel“

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut public vineri dimineaţă verdictul în dosarul „Pavel“. A fost cea de a şasea încercare de pronunţare a sentinţei şi acest lucru a fost posibil abia în noaptea de joi spre vineri. Potrivit sentinţei, primarul din Peştişani, Florin Pavel, a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi 30.000 de lei amendă penală. Termenul de încercare este de şase ani. Senatorul Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj, a fost condamnat la cinci luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. Termenul de încercare pentru senator a fost stabilit la doi ani şi cinci luni. Aceeaşi condamnare şi tot cu suspendare a fost primită şi de fratele lui Dian Popescu, Gabriel Titus Popescu. Afaceristul Radu Dan Floarea, patronul Tech Safety, a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi un termen de încercare de șase ani. Instanţa a confiscat de la inculpatul Radu Dan Floarea suma de 1.113.962,89 lei.

Achitare pentru Pârvulescu

De asemenea, inginerul de şantier Nicolae Isar a primit doi ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi patru ani termen de încercare. Instanţa supremă a mai dispus achitarea inculpatului Dumitru Pârvulescu, director în Ministerul Finanţelor, acuzat de săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în formă calificată. Sentinţa este cu apel. Interesant este că toţi inculpaţii din dosar au fost reprezentaţi de avocaţi din oficiu. În ceea ce îl priveşte pe senatorul Dian Popescu, acesta riscă suspendarea din funcţia de preşedinte al PNL Gorj, conform noului statut al partidului. Dian Popescu ar trebui să rămână şi fără funcţia de membru al Biroului Permanent Naţional. O decizie în acest sens va fi luată numai de forul naţional de conducere al PNL. Dian Popescu susţine că nu este necesar să fie suspendat din partid, întrucât nu a fost condamnat pentru fapte de corupţie: „Asta nu este corupție, este firma mea privată dinainte de a fi om politic. Nu este corupție, este complicitate la abuz în serviciu, nu este o decizie finală. Nu cred că aduc prejudicii de imagine partidului. Nu comentez decizia instanței. Sunt foarte bucuros că am fost achitat pentru dare de mită, pentru fals și uz de fals și nu mai știu ce a fost. A rămas doar simpla complicitate la abuz în serviciu, pe care o vom demonta la Completul de 5. Va urma calea de atac. A rămas un singur capăt de acuzare, pe care încercăm să-l demontăm la Completul de 5“, a declarat Dian Popescu, liderul PNL Gorj.

Primarul a fost acuzat de luare de mită

Edilul Florin Pavel a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, luare de mită şi neglijenţă în serviciu, senatorul Dian Popescu de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, uz de fals şi dare de mită, fratele său, Titus Popescu, a fost la rândul său acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Totodată, dirigintele de şantier Nicolae Isar a fost judecat pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave şi fals material în înscrisuri oficiale, iar omul de afaceri Dan Radu Floarea, de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, uz de fals şi dare de mită. De asemenea, Dumitru Pârvulescu a fost judecat pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave. La data comiterii faptelor, Dumitru Pârvulescu era secretar general adjunct în Ministerul Economiei. Potrivit procurorilor, primarul Florin Pavel a beneficiat de bani şi diferite foloase pentru a dispune plata unor sume de bani în contul unor lucrări neefectuate. De precizat că firma Tech Safety, deţinută de Dan Floarea, a câştigat lucrările la campusul şcolar, iar firma Maserati, deţinută de fraţii Dian şi Gabriel Popescu, a câştigat contractul de execuţie a bazei sportive. Nici acum lucrările nu sunt finalizate. Inginerul Nicolae Isar s-a implicat în întocmirea de situaţii de lucrări care nu reflectau realitatea, iar Dumitru Pârvulescu l-ar fi îndemnat pe primar să semneze două contracte de cesiune creanţă în valoare de 2.500.000 de lei către două persoane fizice, creanţa nefiind certă, lichidă şi exigibilă, şi a încercat să influenţeze o persoană cu atribuţii de serviciu să dispună plata prin trezorerie a acestei sume de bani către persoanele fizice. De la Dian Popescu, edilul ar fi primit suma de 7.000 de lei în schimbul atribuirii contractului de proiectare şi execuţie la baza sportivă, iar de la Dan Radu Floarea a beneficiat de lucrări în valoare de 1.600 de lei la un apartament din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS