6.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocal11 bărbaţi printre care şi olteni, reţinuţi pentru furtul a 11 tone de componente de cale ferată

11 bărbaţi printre care şi olteni, reţinuţi pentru furtul a 11 tone de componente de cale ferată

11 bărbaţi au fost surprinşi în flagrant delict de poliţişti, în timp ce sustrăgeau piese metalice de la vagoane aflate în triajul unei staţii de cale ferată din Portul Constanţa. Peste 11 tone de componente de cale ferată, valorificate de cei în cauză la un centru de colectare a deşeurilor feroase, au fost ridicate de poliţişti şi restituite reprezentanţilor CFR..

„Poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., împreună cu luptătorii S.A.S. din cadrul I.P.J. Constanţa, au surprins în flagrant delict 11 bărbaţi bănuiţi că ar fi sustras mai multe componente de cale ferată. Cei în cauză, cu vârste cuprinse între 22 şi 45 de ani, din judeţele Constanţa, Călăraşi, Braşov, Olt, Botoşani și Sălaj sunt bănuiţi că, în perioada 24 octombrie – 29 noiembrie, ar fi demontat şi sustras piese metalice de la vagoane aflate în triajul unei staţii de cale ferată din Portul Constanţa. Ulterior, bunurile ar fi fost transportate cu trei autoturisme conduse de alți trei bărbați, cu vârste între 38 și 44, de ani, din județele Constanța și Ialomița, și valorificate la un centru de colectare a deșeurilor feroase şi neferoase, din localitatea Techirghiol, administrat de un bărbat, de 46 de ani”, potrivit poliţiştilor constănţeni.

Cei în cauză au fost reţinuţi pentru 24 ore, iar ieri au fost prezentați Judecătoriei Constanţa, care a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile pentru 2 dintre ei, arestul la domiciliu pentru 4, iar faţă de 4 a fost dispusă măsura controlului judiciar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS