8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljStudenții craioveni îi vor medita pe elevi pentru bacalaureat

Studenții craioveni îi vor medita pe elevi pentru bacalaureat

Studenții Universității din Craiova, dar și elevii Liceului Tehnologic au fost prezenți ieri în Sala Albastră a Universității pentru a li se prezenta cum se va derula programul de meditații pentru bacalaureat
Studenții Universității din Craiova, dar și elevii Liceului Tehnologic au fost prezenți ieri în Sala Albastră a Universității pentru a li se prezenta cum se va derula programul de meditații pentru bacalaureat

Universitatea din Craiova selectează studenți care să ofere meditații gratuit elevilor de la Liceul Tehnologic Auto care susțin în acest an bacalaureatul. Orele de pregătire teoretică a liceenilor se vor derula pentru disciplinele Limba și literatura română, Matematică, Informatică și Fizică și vor începe din ianuarie 2015.

Meditațiile gratuite vor fi oferite elevilor de la Liceul Tehnologic Auto pentru a crește procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat. În acest an, promovabilitatea la acest examen a fost de 16,3%, adică din 98 de candidați înscriși, au trecut de toate probele doar șase elevi. Profesorii liceului spun că principalul motiv al promovabilității scăzute ar fi că nu sunt suficiente ore de pregătire teoretică la aceste licee. „Problema este că elevii din școlile de acest gen au nivel scăzut de pregătire teoretică. Se pune accent mai mult pe pregătirea tehnică, de aceea limba română e mai dificilă pentru ei, la fel și matematica. Ne-am înscris însă în proiectul național „Adoptă un liceu”, care oferă o gamă largă de activități, printre care și aceste ore gratuite de pregătire teoretică. Tot prin prisma acestui program, elevii vor beneficia și de pregătire tehnică corespunzătoare, astfel încât să se integreze mai repede pe piața muncii. S-au implicat astfel și firme care ne susțin în acest demers“, a precizat Camelia Macsut, profesoară la Liceul Tehnologic Auto Craiova.

Contează media obținută la bacalaureat

Pentru a-i convinge pe tineri să participe activ la programul de pregătire pentru bacalaureat, ieri, în Sala Albastră a Universității din Craiova a avut loc întâlnirea între studenții cu rezultate bune și elevii Liceului Tehnologic Auto din Bănie. Liceenii și-au exprimat în parte temerile legate de bacalaureat. „Aș dori să fac meditație la biologie pentru că nu am mai făcut această disciplină din clasa a X-a și este mult de repetat. Pentru discipinele Limba română și Matematică am început deja pregătirea și în particular. Sunt mai dificile pentru că avem doar trei ore pe săptămână, în timp ce pregătirea practică este de opt ore“, a precizat Daniel Rusu, elev în clasa a XII-a. Studenții care se vor ocupa însă de pregătirea teoretică vor fi selectați pe baza a două criterii principale. „Se va ține cont în primul rând de media obținută de student la bacalaureat și se vor lua în calcul mediile peste opt, iar alt doilea criteriu este reprezentat de notele obținute la examenele susținute în timpul sesiunilor. Cei care doresc să participe depun CV-urile la secretariatele facultăților, a precizat prof. univ. dr. Daniela Roșca, director departament Relații cu mediul socio-economic din cadrul Universității din Craiova. Media minimă de promovare a bacalaureatului pentru a susține meditații trebuie să fie opt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS