2 C
Craiova
sâmbătă, 14 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţi: Zece gospodării inundate în Strehaia

Mehedinţi: Zece gospodării inundate în Strehaia

Pompierii din cadrul Pichetului Strehaia din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi au intervenit azi  noapte pentru evacuarea apei din zece gospodării inundate în oraşul Strehaia, râurile Motru şi Huşniţa depăşind cotele de atenţie.

Pompierii au fost chemaţi să intervină cu motopompe pentru evacuarea apei din curţile a zece gospodării aflate pe strada Decebal din Strehaia.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Mehedinţi, Ramona Nistor, în urma precipitaţiilor abundente şi din cauza şanţurilor săpate pentru lucrările de canalizare în oraş, apa nu s-a mai putut scurge şi s-a acumulat în curţi.
Alte gospodării au fost inundate marţi seara în localităţile Crivina şi Negoieşti.
Azi noapte râul Huşniţa a depăşit cota de atenţie la Strehaia, iar râul Motru a depăşit aceeaşi cotă în dreptul localităţii mehedinţene Broşteni.
Judeţul Mehedinţi se află sub atenţionare cod galben de ploi însemnate cantitativ, polei, ninsori, intensificări ale vântului, până miercuri, la ora 10.00. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în Oltenia şi în Muntenia se aşteaptă ploi abundente şi se vor cumula cantităţi de apă cuprinse în general între 25 şi 50 l/mp.

Totodată, hidrologii au instituit cod portocaliu de pe râurile din bazinele hidrografice: Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Motru şi unii afluenţi mici ai Jiului din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Dolj în intervalul 9 decembrie, ora 6.00 – 11 decembrie, ora 14.00.

Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS